17. Colegi noi

63 7 5
                                    


Atenție tuturor!  Acest capitol este dedicat în mod special celei mai minunate și super de treaba colege de bancăÎți mulțumesc mult pentru tot sprijinul tău! Te iubesc și sunt mai bogată pentru ca te-am cunoscut. Și as vrea sa fim în continuare colege ca sa mai putem râde și glumi!
Cu drag, pentru qArcanna

A doua zi, m-am trezit cu dureri la picior și nu aveam nici un chef de școală.  Dar acest "plăcut" sentiment nu a durat foarte mult pentru ca aproape imediat l-am auzit pe drăguțul meu prieten la ușă și mă întreba dacă sunt gata.
Și eu nici măcar nu mă ridicasem din pat, de fapt, nici nu deschisesem bine ochii la ora aia. Și totuși m-am pregătit sa merg la școală și am ajuns cu chiu cu vai și cu mult ajutor de la Jonas.
Treptele nu mi se părusera niciodată atât de abrupte și de multe. Gâfâiam foarte tare și chiar nu aveam chef de școală.
Jonas, în schimb, era plin de entuziasm. Oare de ce? Probabil îi plăcea sa se dea în spectacol, iar faptul ca era un mic geniu pe care îl admira toată lumea contribuia din plin la asta.
În fine, am ajuns în clasă și cu mult ajutor de la colegi și mai ales de la cel care m-a tot chinuit pana acolo, m-am așezat în ultima bancă, deoarece acolo nu era nimeni și puteam sa îmi pun liniștită piciorul pe scaun. Și, în plus, puteam sa moțăi fără sa fiu observată.
Poate ca Jonas era un geniu și îi plăcea școala, dar mie îmi plăcea mult mai mult sa stau la căldură în pat și sa nu mă stresez ca mă asculta la cine știe ce materie. Așa ca eram bucuroasă acum pentru ca puteam sa dorm și sa visez, ocupațiile mele preferate.
După plecarea lui Jonas și după furtuna de întrebări din partea colegilor mei, am început sa visez liniștită favorizata de faptul ca aveam o ora minunat de plictisitoare și adormitoare ( în cazul de fata: engleza ).
Dar am fost întreruptă, ce nenorocire și mare supărare pe capul meu, de intrarea directorului cu doi elevi. Sau mai bine zis o eleva și un elev, pe care îi adusese personal la noi în clasă.
Trebuie sa fi avut ceva relații deosebite, alias pile, ca sa fie conduși personal.
Și pentru ca la noi în clasă erau doar doua locuri libere în spatele clasei și eu deja ocupasem unul (chiar două), fata a venit în spate lângă mine dat fiind faptul ca era doar putin mai înaltă decât respectivul băiat care avea și ochelari.
Deci așa m-am trezit pe nepregătite cu o noua colega și cu vechiul meu loc de lângă calorifer ("iubitul meu calorifer")
ocupat și luat de acea persoana necunoscuta și care curând a devenit Andrew. Se pare ca era un geniu foarte timid și se bâlbâia o gramada dacă era de explicat ceva, dar se descurca minunat la teste și lucrări practice.
În schimb, Alexandra, noua mea colega de bancă, deși era foarte deșteaptă și se descurca bine, era o fire foarte sociabila și, am constatat cu uimire, super altruista. Ne aducea ciocolata și ne-a făcut clătite la toți colegii. Și era gata oricând sa ajute pe cineva.
Încă de la primele povești,  am simțit ca suntem suflete înrudite deoarece ne plăceau cărțile foarte mult, și, un lucru extraordinar și deosebit, mulțumită ei am învățat sa râd. Bineînțeles, și înainte știam sa râd, dar școală mi se părea un chin zilnic și așteptam cu nerăbdare sa se termine. După această întâlnire și după experiență aceasta minunată, am învățat sa caut partea buna din oameni, sa îi ajut pe cât îmi sta în putință și sa pot sa râd în timpul orelor, ceea ce este destul de amuzant. Și lucrul acesta da mai multa savoare vieții de liceu, iar viața de liceu este frumoasă, deși are și părți mai puțin frumoase de genul testelor sau când ne erau aduse tezele, mai ales la matematică. Școala aceasta a devenit, cu ajutorul Alexandrei, un loc în care îmi petreceam timpul în mod plăcut.
Încă îmi amintesc cu plăcere de acele momente petrecute și, uneori, parcă as vrea sa dau timpul înapoi și sa retrăiesc toate amintirile strânse în inima mea.
Pentru mine, aceasta zi a fost un punct de cotitură. Pur și simplu, am văzut ca exista oameni buni pe lumea aceasta și atunci mi-am dat seama că vreau să ajut cumva oamenii. Și prima cale era medicina, dar am renunțat la aceasta din cauza firii mele sensibile și a unei puternice fobii de sange și ace și lucruri de genul acesta, cel mai probabil moștenită de la iubita mea mamă.
Așa ca am ales o alta cale pe care consideram eu, as putea sa ajut oamenii. Sa fiu asistent social și profesoara la școală duminicala era o meserie pe care o consideram făcută pentru mine. Doream sa ajut oamenii și chiar vreau ăsta și la momentul acesta (cel în care scriu), dar e greu, chiar imposibil sa ajuți pe cineva atunci când chiar tu ai nevoie de tot ajutorul, ceea ce e cazul meu, dar sa trecem peste aceste mici amănunte.
Alexandra era minunata și așa, ca sa va faceți o idee despre ea, sa va povestesc câte ceva.
Pentru ca a ajuns sa stea lângă mine încă din prima zi la școală noastră, am sfârșit sau am început prin a fi prietene. Bineînțeles ca nu mă simțeam așa de la început și nu aveam absolut nici un chef sa fiu întreruptă din visare. În fine, Alexandra a fost drăguță și foarte directă așa ca iată care au fost primele ei cuvinte:
- Hey. Eu sunt Alexandra și am 18 ani și o luna și doua zile și vreo 4 ore! Și tocmai m-am mutat în acest micuț sat cu blocuri, după cum probabil știe toată lumea! Și îmi place ca am ajuns în clasă cu tine pentru ca întotdeauna m-am simțit atrasa de domeniul medicinei, iar piciorul tău e perfect pentru căutările și experimentele mele (Auuuu! ! Ce experimente?). Și ca sa nu te obosești prea tare sa calculezi, m-am născut în septembrie în data de 13 pe la ora (se uita la ceas) asta minus patru ore, adică pe la 4:30 dimineața.

Uau. Ce avalanșă de vorbe! Și eu care credeam ca vorbesc destul de mult și nu sunt prea timidă. Fata aceasta era uimitoare. Și fiind prezent gustul comun pentru visat și lipsa interesului pentru școală ( la mine total, iar pe ea o interesau doar câteva materii gen chimie, biologie și poate fizică. Și groaznica de matematică), ne-am împrietenit aproape instant.  Și așa v-am făcut cunoștință cu o noua persoana din viață mea pentru voi, iar pentru mine prietena de nădejde care a fost și este alături de mine mereu.

Va mulțumesc tuturor celor care citiți aceasta carte! Sa aveți o zi frumoasa și sa ne auzim ( citim ) cu bine!

Istoria Unei Iubiri De-o ViațăWhere stories live. Discover now