Capitolul 3

5K 423 51
                                    

  Nu mă îngrozeşte moartea, ci felul de a muri. 



     Conor, enervat de individul apărut de nicăieri, se ridică de la masă împreună cu soția sa și plecară împreună spre parcare. Cum avea tupeul să se prezinte după atâta timp? se gândi Conor. Conflictul dintre cei doi începuse încă din copilărie. Conor se gândea la Cairo și la faptul că el nu proceda așa niciodată. Iar acum, venind pe nepusă masă, știa că ceva s-a declanșat în viața lui personală. Ori avea nevoie de ajutorul lui. Bârbatul râse slab, imaginându-și-l pe Cairo la mâna lui, apoi se opri subit când dădu de privirea sfredelitoare a soției sale bosumflate. O luase cu forța de pe scaun, iar tocul de la pantof i se rupsese din neatenția fetei atunci când fusese smulsă.

     Zara îşi întreba soţul din minut în minut despre acel bărbat pe nume Cairo, însă Conor nu-i dăduse niciun răspuns. Îşi încordă maxilarul nervos şi îşi continuă drumul până la maşină, rămânând tăcut şi strângând-o din ce în ce mai tare de mâna pe soţia sa. Nu suporta gândul că acel individ se întorsese pentru a-i distruge viaţa din nou, pentru a-i fura lumea de sub picioare şi, cel mai important lucru, puterea şi banii; după care era atât de înnebunit. Era căsătorit, iar acum mai avea încă un lucru de pierdut; pe ea. Deşi de câteva zile gândul îi stătea la Elena, Zara era soţia lui şi nu avea de gând să divorţeze atât de repede. Lăcomia lui şi pofta nebună de a deţine controlul în orice situaţie, îl determina uneori să se gândească la un posibil divorţ. Zara nu era nimeni, însă familia Crystal era foarte cunoscută şi avea să îi aducă multe beneficii. Conor Davis şi Elena Crystal, ce bine ar suna, se gândi el rânjind într-un final. Îşi ignoră femeia şi urcă în maşină, bătând din degetele pe bordul crem. Aşteptă ca Zara să urce, fără să-i deschidă portiera aşa cum obişnuia, şi apoi porni la drum.

     — Conor! exclamă Zara. Uită-te la mine, îi ceru nervoasă.

     — Conduc, îi răspunse acesta sec.

     — Chiar şi aşa o să vorbeşti cu mine. Cine era acel Cairo şi de ce te-ai enervant aşa? Ce legătură există între voi? îl întrebă soţia sa, însă el nu avea nici măcar chef să o privească dărămite să îi răspundă la miile de întrebări.

     Îşi dădu ochii peste cap şi tăcu. Nici în ruptul capului nu voia să îi răspundă. Era proaspăt căsătorit şi Zara nu avea niciun drept asupra lui, nu era încă adepta secretelor din trecutul lui. Avea să afle cândva, dar nu era atunci momentul. Conor era un bărbat închis, conservator şi care îşi deschidea foarte rar sufletul în faţa cuiva, iar Zara nu era femeia care să îl fi făcut să se simtă aşa. Soţia sa nu îl putea obliga, dacă nu voia, nu voia şi punct, trebuia să accepte deciziile lui. Făcu la dreapta când ajunse la porţile ieşirii din Royalty şi apoi continuă să conducă. Tresări când telefonul Zarei începu să sune şi să vibreze zgomotos pe bordul maşinii. Zara se aplecă şi răspunse.

     — Da, Melody, zise aceasta pufnind de nervi. Ce s-a întâmplat?

     — Zara! Elena a dispărut şi nimeni nu ştie nimic de ea.

     — Da? întrebă prefăcându-se afectată.

     — Da! exclamă aceasta speriată. Ai idee unde ar putea fi?

     — Nu, Melody, îi răspunse uitându-se în oglinda retrovizoare şi dându-şi un fir rebel de după ureche. Nici măcar nu ştiam că a dispărut. Probabil iar face pe nebuna, o să se întoarcă ea. Nu vă mai faceţi atâtea griji pentru micuţa Elena, spuse enervată şi ofticată.

     — Întotdeauna ai fost o scopie! zise prietena ei şi închise înainte să-i poată da replică.

     După ce Melody îi închisese telefonul, îşi concentră atenţia asupra drumului din faţa ei. Dacă soţul ei nu avea de gând să îi spună nimic, atunci avea să-l ignore. Vântul se stârni, lipind violent picăturile ploii, ce începuse când porniseră de la Royalty, pe parbrizul maşinii. Nu îşi putea imagina cum cineva numea South Dakota un stat, căci era atât de pustiu încât abia vedeau urmă de om pe acolo. Noroc că se gândiseră să construiască Royalty, altfel ar fi rămas abandonat pe veci. Cine şi-ar fi dorit să trăiască într-un asemenea stat? Drumul i se părea infinit, iar Conor apăsa pe acceleraţie din ce în ce mai tare, făcând ca acul să crească brusc de la 90km/h la 120km/h. Aveau să ajungă, în ritmul acela, în cinci ore în loc de şapte ore cât obişnuiau să facă până la New York.

Eleganța: Puterea seducțieiWhere stories live. Discover now