Capitolul 20

1.6K 157 7
                                    




Fericirea adevărată se strecoară în pântecul nostru fără să vrem.








     După opt luni...

      De când totul se rezolvase, Elena era în culmea fericirii. Loire acceptase să se mute în aceeaşi casă cu ea, devenind bona lui Noah şi viitoarea naşă de botez al celui care urma... sau mai bine spus a celei. Elena mai avea două săptămâni şi se căsătoria cu Cairo, iar peste fix o lună împlinea cele nouă luni de sarcină, iar mica lor fetiţă avea să se nască curând. Visa seară de seară la minunatul înger care respira şi se mişca în pântecul ei, imaginându-şi-o cu un păr şaten şi nişte ochii culoarea jadului, profunzi şi mari. La patru luni mersese alături de logodnicul ei la control, iar Cairo fu primul care sări ca ars de pe scaun când ginecologul dădu verdictul. Îşi dorea din totul sufletul să aibă o fată şi asta nu numai pentru că deja aveau un băiat, dar şi pentru că avea o slăbiciune pentru ele. De foarte multe ori privea pierdut pozele cu Elena din biroul său, imaginându-şi cum avea să-i cumpere rochiţe fiicei sale, cum avea s-o plimbe prin parc şi cât de fericit era Noah că urma să aibă o surioară.

      Cairo stătea proptit de canapeaua din salon, urmărindu-i somnul dulce al femeii pe care o iubea atât de mult. Ajunsese de doar câteva minute acasă şi o găsise întinsă pe întreaga canapea, îmbrăcată într-o rochie largă care îi atingea gleznele. Ghemuită şi cu cocul strâns în vârful capului, Elena arăta precum o mamă foarte obosită, deşi avea momentan un singur copil. Rânji imaginându-şi-o cel fel avea să se descurce cu cei doi, însă avea încredere că se putea descurca foarte bine. Veştile nu fuseseră prea bune pentru ei în ultimul timp deoarece avuseseră parte de trei decesuri— Roy, Conor şi Izabela. Iar după toate acestea, necazurile continau să curgă în lanţ. Aflaseră că Izabela renunţase la custodia pentru fiul ei— Noah. Iar Conor nu apucase niciodată să se bucure de fiul lui şi al Izabelei.

      Noah era copilul celor doi amanţi, care fusese abandonat imediat după naştere pentru că Izabela nu-l putea creşte de una singură fără Conor. Conor o alesese pe Zara dintr-un simplu capriciu, iar Izabela rămasese cu buza umflată. În ziua când decedaseră, urmau să vină să le ia copilul — de bună voie sau răpindu-l. Cairo se simţi oarecum uşurat la auzul decesului lor, însă nu atât de mult încât să rămână nepăsător. Toate se întâmplaseră dintr-un motiv, iar acela era fratele lui idiot. Purtase doliu atât timp pentru unul care nici măcar nu-l suporta, care nici măcar nu-i era frate de sânge, dar totuşi Cairo încercase întotdeauna să se înţeleagă cu el şi să nu-l refuze. Însă el şi tatăl lor erau obosedaţi după bani, de aceea transportau droguri.

      Cairo şi Elena ceruseră custodia copilului, l-au înfinat, iar Noah a preluat numele tatălui său. Noah Davis. Acum toţi trei erau foarte fericiţi de reuşita lor şi de fericirea pe care Noah o purta în suflet. Copilul era îngrijit şi iubit acolo, iar cei doi logodnici luaseră imediat decizia de a nu-i spune niciodată adevărul. Nimeni nu şi-ar fi dorit să afle că părinţii nu l-au vrut niciodată, că l-au abandonat într-un orfelinat, iar apoi au avut o moarte tragică din dorinţa de îmbogăţire. Pentru ei, micuțul Noah nu era pregătit să i se dea o așa veste, însă dacă vreodată aveau să-l vadă într-adevăr pregătit, aveau să îi zică totul. Însă până atunci... mai aveau cale lungă.

      Nu dorea să își trezească prea Iubita soție, însă era timpul ca leneșa aceea să se trezească. De când împlinise cele 7 luni de sarcină, devenise poate delăsătoare și se enerva din orice aproape. Cairo venea întotdeauna acasă cu ceva. Fie mâncare sau fie un lucru material, dar de cele mai multe ori, era ceva comestibil. Elena devenise cea mai pofticioasă femeie din lume, de aceea nu se putea prezenta acasă fără nimic căci oricum s-ar fi întors după câteva minute înapoi.

Eleganța: Puterea seducțieiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum