Eleganța: Puterea seducției

Capitolul 5

Iubirea este o fiinţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură.

—  Paulo Coelho

     Probabil acesta nu era singurul lucru pentru care familia Crystal își merita respectul cuvenit din partea fiecărei ființe cu care interacționaseră în trecut. Elena, însă, era fata care le adusese o portiță unică spre celebrare. Toată lumea era mândră de tenacitatea fetei, de inteligența și frumusețea ei Dumnezeiască, dar și de felul în care rezolva o problemă. Deși aceste lucruri nu se aplicau și în viața fetei de zi cu zi, puterea ei de a se împrieteni și cu cel mai mare dușman le adusese multe beneficii familiei Crystal, cât și Elenei.

     Dar lucrurile astea se schimbaseră de îndată ce Elena decisese că era mai bine să-și ia viața în propriile mâini, având grijă să nu se deplaseze prea departe de familia ei. Nu știa, în întregime, dacă vina îi aparținea ei pentru tot ce se întâmplase, ori se trăgea datorită faptului că era prea atașată față de familia ei, însă un singur lucru îl știa: era responsabilitatea ei să își rezolve problemele.

     Andrea, oricât de mult ar fi ripostat, nu ar fi putut să o oprească pe Elena dacă își punea un lucru în minte. Probabil din acest motiv nu încercase să o oprească din a face greșeala vieții ei. Poate avea puterea de a trece peste probleme, dar unele lucruri erau peste capacitatea ei de gândire, iar la sfârșit singurul ei avantaj, avea să-i devină un mare dezavantaj. Femeia își dăduse seama că, în ciuda aparențelor, dr. Cairo avea să facă orice pentru a ajunge la inima fiicei sale, dar se întreba... oare era necesar?

     Nu știa cât de mult sau cât de departe acel bărbat avea să ajungă în încercarea lui, dar era sigură de un singur lucru. Drumul era unul hazard și atroce, Elena având grijă să-l întâmpine cu greutăți, cuvinte usturătoare și cu un orgoliu mult prea mare pentru o ființă atât de mică precum ea era. Timpul le rezolva pe toate, însă fata știa că unele lucruri trebuiau rezolvate înainte ca timpul să pună amprenta pe ea și să o transforme într-o femeie fără inimă și sentimente. Dr. Cairo avea, în orice caz, să dea peste greutatea vieții lui: inima unei femei nu era ușor de cucerit, era un drum alunecos, încețoșat și, dacă nu știa cum să-i vorbească, avea să treacă și prin flăcările Iadului, ajungând la sfârșit, ori să se ardă până la refuz, ori să devină o flacără el însuși.

     Femeia își întoarse capul, dând peste ochii Elenei cercetători. O sfredelea din priviri, încercând să sustragă din comportamentul ei orice informație ajutătoare. Voia să știe ceea ce acel bărbat și mama ei vorbiseră împreună, având grijă să acționeze fără subtilitate. În orice caz, Andrea o cunoștea, iar subtilitatea fetei era inutilă în prezența mamei sale. Putea să o întrebe fără pic de rușinare orice, dar știa că dacă întră în acea conversație, singurul lucru pe care avea să-l obțină era un amalgam de nervi, confuzitate și mai mulți nervi. Era oricum nervoasă și o arăta prin toți porii, ce rost mai avea să-și umple sufletul cu mai multă amarăciune?

     Oftând prelung, Elena își așeză mâinile în poală, uitându-se pe geamul fumuriu al mașinii. Tatăl ei era preocupat cu drumul, având toată atenția lui pe condus, în timp ce Andrea vorbea prin mesaje pe telefonul mobil. Voia să o întrebe cu cine discuta atât de mult, dar nu credea că era ceva atât de important încât să merite osteneala. Își lăsă capul pe geamul rece și aruncă o ocheadă telefonului său mobil. Avea câteva mesaje de la Zara și Melody, dar lipsa de interes ce o surprinsese încă de la plecarea din spital o împiedica să le citească.

*

     Andrea Crystal își duse telefonul la ureche și se așeză comodă pe scaunul din cafenea, așezându-și piciorul stâng peste celălalt. Un surâs cristalin sparse liniștea în care era înconjurată, dat fiind faptul că localul era închis. Prin obscuritatea încăperii văzu silueta unui bărbat, dar își dădu imediat seama de cine îi invadase liniștea și relaxarea. Telefonul de la ureche anunță că apelatul este ocupat așa că și-l așeză pe măsuță, scrutând prin încăpere după individul venit pe nepusă masă.