Ciocniri cu scântei

Capitolul 1

        Nu știa ce căuta, de fapt, la acea petrecere. Nu mai ieșise de ceva timp în lume. Cu excepția serviciului ei, viața socială se rezuma la... la nimic. Era un vid complet cu care se obișnuise de-a lungul timpului și care n-o mai deranja. Totuși metidând la asta, într-un moment ca cel din prezent, o surprindea chiar și pe ea însăși acel gând.

      Când prietena ei insistase întruna să o însoțească, o refuzase instantaneu. Nu era făcută pentru acea conjunctură tumultuoasă. Îi plăcea să trăiască exactîn modul de până atunci. În liniște, să savureze strict din plăcerile vieții pe care le alegea ea. Să iasă din când în când la un film bun, să deguste câte o cafea sau altceva mai ușor pe la vreo ceainărie, să-l scoată la plimbare pe Joy, câinele ei mare și blănos...

      Ar fi preferat înzecit să se afle în acel moment pe fotoliul ei moale și confortabil și să citească ultima carte achiziționată a lui Judith McNaught. Adora poveștile de dragoste, doar că nu avea destul timp să se delecteze cu ele. Munca îi ocupa o mare parte din existență.

      Acum stătea pe un colț de canapea și privea în jur la perechile care dansau, ori erau antrenate în discutii amuzante. Le privea fețele zâmbitoare și care arătau clar că se simțeau bine, că erau în largul lor și că se aflau în ambientul potrivit. Spre deosebire de ea, care stătea ca pe ghimpi și aștepta să prindă cea mai mică ocazie pentru a se căra de acolo. Nu-și amintea ultima dată când se mai simțise atât de străină într-un loc care-ar fi trebuit să-i ofere exact efectul revers.

      Casa ei era situată la doar câtiva metri distanță de cea în care se afla, deci în privința asta nu ar fi avut nici un inconvenient. De fapt chiar ar fi putut pleca destul repede și nimeni n-ar fi observat lipsa ei. Pe Sophie avea să o lase să se distreze în continuare, nu vedea motivul pentru care i-ar fi stricat și ei seara. Știa că nu era o prietenă bună, dar mai mult nu putea face și nici nu voia. Oricum ea avea ocupații mai interesante cu care să-și ocupe timpul. 

      Alesese și o rochie care dintr-o dată devenise prea strâmtă pe corp. Semn că se cam îngrășase în ultime vreme. Probabil de când încetase să mai frecventeze sala de fitness. Nu se considera chiar de condamnat pentru treaba asta. De cele mai multe ori avea atât de mult de muncă, încât trebuia să aducă dosare acasă pentru a le putea finaliza. Cazurile nu se rezolvau singure, iar Calla mai avea încă de dovedit destule în biroul de avocatură. Deși trecuseră câțiva ani de la debutul ei în acel barou, ea se vedea a fi o începătoare. Bineînțeles că se obișnuise deja cu mersul lucrurilor, era inevitabil, totuși privirile arogante ale bărbaților din jurul ei o făceau să se simtă constant ca o intrusă.

      Și ea muncea, mai mult și mai temeinic, doar pentru a le arăta lor că își merita cu prisosință poziția. Chiar dacă era perfect conștientă că nu trebuia să demonstreze nimic nimănui. Nu datora devotament decât ei însăși. Și poate lui Kent, șeful ei. Cel care avusese o gândire de ansamblu și îi dăduse o șansă atunci când nimeni altcineva nu prea îi oferise vreo oportunitate pentru a crește. De atunci Kent rămăsese mentorul ei, cel pentru care avea un deosebit respect.

      Nu mai suporta. Răbdarea se evaporase tot mai mult cu fiecare minut în care muzica enervantă îi bubuia în cap și-i producea o durere greu de îndurat. Trebuia să-și ia tălpășița.

      Se ridică de pe locul în care stătea de mai bine de jumătate de oră. Deja îi înțepenise fundul, chiar și picioarele, și se clătină puțin atunci când își luă poziția de drepți. Privi prin jur, dar Sophie nu se vedea pe nicăieri. Probabil va înțelege ea mai târziu că a plecat. Oricum știa că venise mai mult obligată decât de bunăvoie, deci nu se gândea că avea să o surprindă lipsa ei.