Ciocniri cu scântei

Capitolul 2

Câinele se scutură și umplu toată încăperea cu apă. Calla oftă și zâmbi totodată, apoi se așeză în fund pe jos. Era o corvoadă de fiecare dată când trebuia să îi facă baie lui Joy, dar deja se resemnase.

    Joy era un golden retriver foarte simpatic și jucăus, dar mărimea lui câteodată îi dădea bătăi de cap. Apucă un prosop și apoi chemă micuțul prieten pentru o sesiune îndelungată de uscare. Cățelul se opri în loc câteva clipe și se uită la ea, apoi se apropie fără tragere de inimă.

    Calla îl iubea pe prietenul ei necuvântător. Îl avea deja de aproape șase ani și îi fusese mereu alături în momentele bune și în cele mai puțin fericite. Îl considera un sprijin real pentru ea și-și dorea doar să-l mai aibă mulți ani alături.

    Părinții ei se mutaseră la țară de ceva timp. Hotărâseră la un moment dat că viața urbană nu li se mai potrivea. Voiau să trăiască liniștit și să respire aer curat, așa că într-o bună dimineață pe când luau micul dejun și-au anunțat singură fiică de faptul că renunță la modul lor obișnuit de conviețuire.

    Calla ar fi vrut să discute, să le spună că dintr-o dată sentimentul de singurătate devenise prea copleșitor pentru ea. Dar nu voia ca ei să își schimbe hotărârea doar din cauza faptului că ea nu era destul de matură să se descurce pe cont propriu. Așa că își dăduse deoparte toate gândurile infantile și doar i-a îmbrățișat, împărtășindu-le propriul entuziasm.

    Femeia locuia acum singură într-o casă cu cinci camere și se simțea ca un intrus de fiecare dată când ajungea de la muncă și intra în locuința pustie și întunecată. Cu timpul se obișnuise într-atât încât nu-i mai plăceau nici măcar vizitele. Se delecta cu preocupări care îi ocupau timpul liber și îi distrăgeau gândurile.

    Din pricina comportamentului ei antisocial, încetară de la un timp și apelurile, mesajele sau aparițiile pe nepusă masă ale prietenilor ei. Era acum considerată o persona non grata și nimeni nu o mai invita nicăieri. Cu excepția Sophiei. Ea continuase să îi rămână cât de cât aproape.

    Așa se făcea că și în acea seară, precum cea cu două zile în urmă, Sophie o suna pentru a o invita la o altă mini petrecere.

    — Call, trebuie să vii, insistă Sophie la telefon. Haide, nu mai fii așa o plicticoasă. Vino! Te rog. Nu înțelegea de ce Sophie stăruia atât să accepte, dar dacă ar fi știut ce a pățit ea ultima dată, cu siguranță ar fi lăsat-o în pace. Calla nu era însă persoana care să se plângă din orice și nici nu îi plăceau bârfele. Așa că incidentul rămăsese ascuns de urechile celor din jur. Cel puțin în ce o privea pe ea. Nu era prea convinsă că vecinul ei era la fel de discret.

    — Chiar nu vreau să  mai ies din casă, Soph, începu ea cu un glas plângăreț.

    — Dacă nu vii, să știi că nu te voi ierta pentru că ai plecat data trecută fără să mă anunți. Așa că vezi cum faci să te revanșezi, aruncă prietena ei avertismentul și închise.

    Calla rămase uitându-se surprinsă la telefon. Femeia era cam nebună, dar cu toate astea se bucura mult că încă beneficia de prietenia ei necondiționată.

    Așa că nu avu de ales decât să își ridice fundul leneș și să se pregătească pentru un alt bairam anost. Normal că putea să aleagă, dar decisese totuși să-i facă pe plac lui Sophie, cu toate că era convinsă că prezența ei la acea petrecere nu avea să facă vreo diferență. Dar Calla conștientiza că Sophie se străduia și insista mereu, doar pentru a o mai scoate din casă și a-i distrage gândurile de la muncă.