Ciocniri cu scântei

Capitolul 5

Câinele alerga, bucurându-se de orice momente de libertate, și Calla se lăsa trasă de el, pe străduțele din jurul casei ei, mai mult obligat forțat. Avusese o noapte groaznică. Cu greu putuse să adoarmă după ce ore întregi se zvârcolise în pat, rugându-se ca moș Ene să apară mai repede și să coopereze cu ea. Acesta nu prea vru să vină și atunci ea fu nevoită să stea și să privească enervată în tavan. Asta până când gândurile îi fură acaparate de el.

    Imaginile cu el reveneau iar si iar ca o obsesie, cuvintele sarcastice pe care i le adresa mereu când se ciocneau unul de celălalt, dar mai ales gesturile lui pe care ea nu le putea înțelege. Precum sărutul acela de noaptea trecută. Pentru o secundă se lăsase purtată de val, fiind aproape convinsă că atingerea lui se va opri direct la buzele ei. Și în acel moment chiar își dorise ca el să facă acest lucru. Ar fi vrut să experimenteze, să vadă dacă se simțea atât de bine precum în visele ei ascunse.

Și totuși nu o făcuse. Iar ea nu știa de ce se temea mai mult. De faptul că el își înfrânase pornirile sau pentru că rămăsese doar cu dorințele reprimate. Și totuși oare chiar ar fi dorit ca el să o sărute? Dar oare el chiar se gândise să facă asta sau totul era doar în imaginația ei? De ce să se fi gândit la asta odată ce îi spusese clar de atâtea ori cât de mult o displăcea? Cu siguranță că doar i se păruse ei.

Bun, și atunci de ce se comportase atât de afectuos la final, dându-i acel sărut pe frunte? Oare fusese ca o scuză pentru insultele de dinainte?

    Câinele se oprise în loc și ea găsi răgazul necesar pentru a reflecta mai bine. Nu, nu, cu siguranță că n-ar fi vrut ca el să-i atingă buzele. Acele buze... Dumnezeule! Cum putea măcar să-i treacă prin cap așa ceva? Ar fi fost prea intim, iar ea trebuia să-și reamintească mereu că îl ura, nu îi putea suporta aroganța și înfumurarea. Mai ales că nu considera că era îndreptățit să afișeze acea atitudine glacială. Cu atât mai puțin față de ea.

    De-a lungul timpului nu-și amintea ca ei doi să fi schimbat mai mult de cinci cuvinte. Nu umblaseră niciodată în anturajuri similare, nu avuseseră nici un fel de tangență. El era mai în vârstă decât ea cu vreo cinci ani, din ceea ce știa Calla.

    Imediat după terminarea colegiului el plecase să studieze într-o altă țară. Mai târziu ea aflase că se și stabilise acolo, găsindu-și un loc de muncă ofertant. Cum nu fuseseră niciodată apropiați, Calla nu cunoștea prea multe lucruri despre el. Tot ce aflase întotdeauna se datora surorii lui, Lauren, care în copilărie fusese și una dintre prietenele ei cele mai bune. Chiar și așa de cele mai multe ori când Lauren se apuca să vorbească despre el, ea era prea puțin interesată, așa ca femeia renunțase la a-i mai povesti chestiuni despre viața lui. Și Callei îi convenea mai mult așa, deoarece nu vedea motivul pentru care și-ar fi încărcat creierul cu informații inutile, precum detalii despre persoana lui. Timpul trecuse și ei rămăseseră doi străini. Tocmai de aceea era surprinsă că el se întorsese acasă după atâta timp, când nimeni nu se mai aștepta.

    Părinții lui se mutaseră de asemenea în Franța, acolo unde locuia sora lui împreună cu familia ei. Calla spera ca și el să-și ia în curând tălpășița și să dispară, ca să poată reveni la viața ei obișnuită de dinainte. Ar fi preferat înzecit să fi venit Lauren în locul lui. Nu mai știa nimic de ea de ani buni și i-ar fi plăcut să știe că era bine. Pe Rylan n-ar fi îndrăznit să-l întrebe despre ea, deoarece sigur ar fi râs de ea, acuzând-o că doar ar fi căutat motiv să se bage în seama cu el. Ceea ce ar fi fost complet eronat, dar ea n-ar fi avut cum să-i schimbe părerile preconcepute și înfumurate.

    În acea dimineață se simțea ca un zombie umblător. Dacă ar fi fost după ea ar fi rămas toată ziua îngropată sub pături, mai ales că se anunțau temperaturi cam scăzute. Dar pe Joy îl lipsise aseară de o plimbare bine meritată, așa că astăzi se simțea datoare față de micul prieten.