Blestemul Martei

Liber

Ploua torential si Sam privea fulgerele prin fereastra mica din celula. Cum incerca sa adoarma era trezit de tunetele extrem de puternice. Sam invatase regula, vedea fulgerul, numara pana la 3 in gand si auzea tunetul, dar ceva i-a intrerupt numaratoarea. Un gardian loveste cu putere gratiile celulei:
-Trezirea detinut! Trebuie sa. . . ale! Un tunet acopera vocea gardianului. Sam nu stia ce se petrece. A fost scos cu forta si aruncat in curtea inchisorii. Plaoia s-a mai domolit si el striga si cerea explicatii, singur in mijlocul curtii s-a asezat  si astepta ca cineva sa il aduca inapoi sau macar sa îi explice ce se intampla. Numara secundele dintre fulger si tunet cand ceva tulbura linistea ploii. Un planset ca de copil, un zgomot aparent necunoscut se auzea in ecou, ca o fetita mica, sau ca o masinarie veche neunsa,  poate un bebelus infometat sau... Panica l-a cuprins pe Sam cand si-a dat seama ca ceva nu e in ordine. S-a uitat imprejur de cateva ori si cand s-a intors  cu spatele a vazut o silueta de femeie, cu parul exagerat de lung si intr-o postura dreapta. A inlemnit, era liniste si banuia ce urmeaza sa se intampla, teama cuprinzandu-l total. Au trecut cateva secunde in care femeia nu a miscat deloc, secunda care pentru Sam au parut ore. Ploaia care incepuse foarte tare brusc s-a oprit. Sam a incercat sa alerge, dar simtea ca nu are vlaga in corp, nu putea nici macar sa tipe dupa ajutor. Ochii i se inchideau si deschideau parca nu mai putea sa stea treaz dar un fulger, care loveste gratiile unei celule,  il desmorteste. Silueta feminina era acum la 2 metrii in fata lui, plina de sange si cu o fata indeschifrabila dar totusi el stia cine e. Arata cu degetul in dreapta partea dreapta. Sam si-a intors privirea si l-a vazut pe David, aceiasi postura din padure, gol cu capul spart si plin de sange. A inceput sa planga de disperare, acum sta in genunchi si isi privea prietenul mort observand ca tine in mana o piatra. Era piatra cu care Marta la omorat pe David si pe care acum el o tinea in mana. O privea atent, privea cum din piatra curge sangele prietenului sau si simtea toata durerea prin care aceasta a trecut. Ar fi vrut sa arunce cu ea in femeia din fata lui dar nu avea forta in brate si putea doar sa priveasca cum ea se apropie incet de el. Cu fiecare pas al ei Sam se sintea si mai slabit, respira foarte greu si pleoapele ii erau grele. Aproape inconstient, nu putea sa isi dea seama daca e mort sau nu si singurul simt pe care il mai avea era auzul, auzea pasii Martei care se apropia de el prin ploaie si incerca sa spuna ceva, o soapta indesifrabila. Pasii s-au oprit dar soaptele continuau, se auzeau extrem de incet si dupa cum calculase el, Marta trebuie sa fie chiar langa el pentru ca ultimul pas l-a auzit langa urechea lui stanga si soaptele veneau de sus. Un alt tunet tulbura toata acea atmosfera macabra si pasii Martei se aud din nou de data asta indepartandu-se grabit. Sam asculta cum Marta se indeparta de el si incerca sa deschifreze ce soptise aceasta. Cand pasii erau prea departe sa îi mai poata auzi, incepe sa isi recapete puterile. A incercat sa strige dupa ea, intr-un final reusind sa deschida gura:

-De ce? De ce ai plecat si m-ai lasat asa? De ce nu m-ai omorat!
-Pentru ca nu e momentul,Sam. Toate la timpul lor! (Sopti Marta la urechea lui Sam, a fost atat de clar si de aproape ca a putu sa-i sinta respiratia rece si umeda.Era din nou langa el si acea voce era inconfundabila. Cand sa ii adreseze o ultima intrebare un tunet il trezeste brusc din vis. 

Se ridica din pat, bea o gura de apa si se intinde inapoi in pat. 

"Urasc cand atipesc in timpul furtunii si pierd numaratoarea" isi spune Sam in gand.