6. Gelozie

8.7K 268 42
                                    

Era aproape ora 6 dimineața si eu nu mai reușeam sa dorm. Eram treaza deja de o ora si orice încercare de a adormii la loc eșuase.
M-am ridicat din pat, cu greu scăpând din brațele lui Zaiiyn. Am dormit împreuna cu adevărat, nu doar unul lângă celălalt. Ma ținuse in brațe toată noaptea si ma sărutase încontinuu pana adormisem.
Se pare ca nu doar mie mi-au lipsit săruturile lui, pentru ca fusese mai mult decât nesătul, când îmi sărutase aproape fiecare bucățică din corp. Poate toată treaba cu Jade ne apropiase.
Am luat un halat peste cămașa mea de noapte aproape transparentă, aleasa de Zaiiyn, bineînțeles si am ieșit afara din camera, coborând scările si mergând spre bucatarie.
Alma, cea care se ocupa in mare parte de casa era deja aici, începând sa pregătească totul pentru micul dejun al lui Zaiiyn. Era mai bine de o ora pana avea sa se trezească si mie îmi venea nebunește sa il sărut, însă ma abțineam. Nu vroiam totuși sa par disperata. Nu vroiam sa ma vadă ca pe o ținta ușoară, deși pentru el fusesem.

- Ce gătești, Alma? O întreb cu o voce încă somnoroasa, deși eram treaza de mult.

- Oh, câteva croisante care îi plac atât de mult lui Zaiiyn, încă de când era mic. Nu se atinge de cafea fără unul din acesta, mă anunță ea chicotind. Și crede-ma, copilul ăsta e dependent de cafea.
Am chicotit și eu din cauza faptului ca ea îl considera încă un copil și mai ca nu îmi venea sa îi spun cât de multe rele face și cât de adult devenise, însă am ales sa țin pentru mine. Se pare ca Alma îl îngrijise încă de mic, așadar pentru ea niciodată nu va fi suficient de mare.

- Va trebui sa înveți sa le faci și tu, mai ales dacă vei fi prima lui soție. Asta e o obligație a primei femei, as spune eu.

- Prima soție? Întreb cu glasul spart deși eram conștientă despre ce vorbește. E un barbat înstărit, desigur ca își va lua mai multe soții, dar gândul ăsta mă întrista. Eu îl doream doar pentru mine.
Alma mă privii puțin trista și apoi mișcă dezaprobator din cap.

- Cu cât te obișnuiești mai repede, cu atât iti va fi mai ușor. Zaiiyn e un baiat bun, dar..știi și tu cum e la noi.
Am lăsat privirea în jos, realizând ca gândul acesta mă supără mult prea tare. Simțeam gelozie și mă durea faptul ca îl voi pierde, căci asta însemna pentru mine. Dacă nu era doar al meu,însemna că nu e deloc. Numai gândindu-mă ca va dormii și se va culca cu alta femeie, sărutând-o și mângâind-o pe ea noaptea îmi făcea stomacul sa se strângă.

- Ce faceți voi doua aici? Alma,cu ce mi-ai necăjit soția?
Îi aud glasul și deși mă bucuram ca se trezise mai devreme, nu puteam sa mă entuziasmez. Alma avea dreptate, cu cât mă obișnuiesc mai repede cu gândul, cu atât mai bine pentru mine. Trebuia sa iau distanta cât mai repede, dacă îmi doream o inima întreaga. Desi..durerea ce o simțeam acum în piept parcă mă atenționa ca ce e acolo, nu e întreg deloc.

Ii simt brațele în jurul taliei mele și mă cutremur. De ce trebuie să fie atât de irezistibil?

- De ce ai fugit din pat? Sa mă lași singur acolo..a fost destul de urat, știi?

Realizez că nici nu auzisem răspunsul Almei și nici nu observasem când plecase, fusesem mult prea adâncită în gânduri.
Ma prinsese în brațele sale, întorcăndu-mă cu fața la el, apoi mă ridicase pe blatul din bucătărie.
Se așezase intre picioarele mele, ajungând perfect sa mă sărute pe buze.

- Zaiiyn, Alma poate venii oricând. Ne poate vedea..

- Iubito, asta e casa mea, Alma este totuși o angajata, iar tu vei fi soția mea. Pot sa îmi sărut oricând soția și mai ales, pot face dragoste cu ea oriunde, șoptește seducător la urechea mea, accentuând cuvântul "dragoste". Simțisem fiori pe șira spinării și făceam eforturi imense sa nu îmi pierd mințile în jurul lui.

- Vrei asta, Devona? Vrei sa faci dragoste cu viitorul tău soț? Mă întreabă mușcându-mi și sărutându-mi ușor și tandru linia maxilarului.

- Vreau sa mă lași naibii în pace!

Ma simțeam rănită de faptul ca voi fii doar una din cine știe câte soții și îl impinsesem puternic, profitând de uimirea lui și fugind spre camera. Camera ce era a noastră..dormitorul nostru. Oare mă va muta pe mine de acolo când va găsii una noua sau va merge el dintr-un pat în altul? Drace, mă deranja asta mult prea mult.
Zaiiyn ajunsese în câteva secunde, apropiindu-se ușor și îngrijorat de mine.
Mă comportam precum o dementa, știam asta, dar gândul că voi fi nevoită sa il văd cu alte femei mă făcea cu adevărat sa înnebunesc.

- Iartă-mă! Nu am vrut sa te sperii.. Ti-am promis deja ca nu te voi forța în nici un fel..

- Nu e vorba de asta, Zaiiyn! Problema e ca vreau al naibii de mult sa fii numai al meu, sa faci dragoste numai cu mine și sa nu mai ai nici o alta femeie! Și mă faci sa o iau razna. Drace! Nu puteam sa am și eu un viitor soț urat și respingător?

- Shh, iubito..vorbești numai prostii! Mă ai pe mine..și sunt doar al tău. Ce te-a apucat? Chicoteste probabil mândru de ce îi marturisisem și mă trage în brațele sale. Îmi săruta ușor fruntea, trăgând firele de par ciufulite la o parte.

- Pentru cât timp, Zaiiyn? Urăsc tradițiile astea de rahat! Urăsc tara asta! Izbucnesc din nou și îl simt mărind strânsoarea în jurul meu, sperând probabil ca mă va liniștii.

- Te gândești ca îmi voi lua alte soții, deduce apoi. Asculta..nici mie nu îmi plac tradițiile astea și regulile. Nu îți promit ca voi reuși sa îmi conving familia sa nu îmi aducă pe cineva, dar îți promit ca vei fi singura pentru mult timp de acum încolo..și ca voi încerca să rămân numai al tău. Te-am ales..și vreau sa mă bucur de tine. Nu fi prostuța și nu te îngrijora pentru astfel de lucruri.
Aveam lacrimi în colturile ochilor și cu greu mă abțineam sa nu plâng, însă nu puteam suporta idea ca voi trai o viață așa..împărțind cu alte femei iubirea soțului meu. Desi crescusem aici, nu fusesem niciodată de acord cu modul lor de a trai, de a trata femeile ca pe o mașină de făcut moștenitori și satisfăcut bărbați.

- Hei, sa nu îndrăznești să plângi! Iubito, uită-te la mine! Sunt doar al tău, sunt chiar aici, lângă tine. Și nici măcar nu mă gândesc în alta parte. Ma gândesc doar la buzele tale și la cât de mult vreau sa te sărut..sa te simt.. vorbește el și mă topesc din nou.
Ii cazusem atât de repede și de ușor în plasa..El era un prădător experimentat, iar eu o vietate abia ieșită din vizuina, naivă și slabă.
Ochii lui verzi priveau adânc și doritori în ai mei. Îmi dusesem mâinile după gatul lui, trăgându-l mai jos și sărutându-l.
Începeam sa devin mult prea dependenta de asta..de sărutările lui.

*****

Forbidden  Pleasures (18+) IN PAUZAWhere stories live. Discover now