Pionul Magic: Descoperirea (Volumul 1)

La un pas de moarte

Totul s-a desfasurat atat de repede, incat nu am avut timp sa realizez ce sau cine ma aruncase. M-am ridicat in picioare si m-am pus protectiv in fata Melissei, care plangea.
Si am vazut-o,tintuindu-l pe Ress la pamant. Statea deasupra lui, cu gura larg deschisa si coltii iesiti in afara, umplandu-l pe Ress cu un lichid negru si vascos. Creatura arata mai rau decat orice am intalnit eu in cosmarurile mele-si au fost multe.
Sentimentul de frica emanat de impactul cu ea era pur si simplu paralizant. Nu era foarte inalta - cam cat Melisa de statura - dar cu siguranta era puternica. Foarte puternica. Corpul avea o forma relativ umana. Cap, maini, trunchi si picioare,toate vinete. Prezenta ei iti dadea fiorul mortii,nu alta. Un corp aflat de mult in putrefactie. Un mort-viu cu niste aripi, care-i ieseau din spate, asemeni unei molii. Erau ca niste membrane, acoperite cu aceeasi piele moarta,dar incolora, prin care se vedeau duzine de dungi rosii. Degetele lungi si atat de subtiri ca se vedeau oasele, se terminau cu gheare in loc de unghii. Era un monstru. Un experiment esuat al naturii. Unul foarte agil, care parea sa aiba in mainile sale nu o fiinta umana, ci o jucarie- atat de usor era Ress pentru el.
Edward isi revini din soc, realizand cu adevarat faptul ca viata prietenului sau atarna de un fir de ata.
Creatura se pregatea sa-l deguste si i-ar fi reusit daca Edward nu ar fi tras cu arcul,tintindu-i una din aripi.
Apoi au urmat cateva secunde de asteptare in care am stat efectiv cu sufletul la gura. Pe moment, monstruozitatea a ramas debusolata, dar apoi,realizand ce se intampla, si-a scos sageata cat ai clipi.
- Fugi-ti!
- Dar tu...
- Acum!
Am luat-o de mana pe Melisa si am luat-o la fuga fara sa ma mai uit in urma. Melisa respira cu greu si abia mai reusea sa mai tina pasul Nu aveam timp sa ajungem in oras si sa aducem ajutoare. Ar fi fost prea tarziu. Trebuia sa ma intorc dupa Edward, sa incerc tot ce pot sa-l ajut.
Fir-ar, gandeste Katelyn.
- Vestiarul, acolo ar trebui sa fii in siguranta.
Cu toate protestele ei, am inchis-o pe Melisa in vestiar,promitandu-i ca totul va fi bine, desi ma indoiam categoric de asta.
Cum ma asteptam, era prea tarziu pentru Ress cand am ajuns. Corpul inert zacea intr-o balta de sange.
Ce ma asteptam sa fac?
- Ce cauti aici? tipa Edward la mine, incercand in zadar sa raneasca creatura.
- Nu are rost, trebuie sa mergem.
- Nu-l las aici, spuse cu lacrimile in ochi. Trebuie sa-i gasesc punctul slab.
- Asta daca exista. Si oricum, o sa ramai in curand fara sageti.
M-am pus in fata lui, oprindu-l din a proiecta urmatoarea sageata.
- Nu are rost, intelegi? E mort!
Edward ma impinse si trase. Spre mirarea mea,nimeri crestetul creaturii. Am asteptat ca sageata sa iasa, dar nu s-a intamplat asta. In schimb, creatura urla. Intr-o secunda era deasupra lui Ress, ca in urmatoarea sa fie in fata lui Edward. Ii lua arcul, il rupse si il arunca pe Ed laturi de Ress. Veni apoi in fata mea si ma privi pret de cateva secunde bune. Am simtit cum sufletul mi se face ghem, cum ma fac mica in fata acelui chip terifiant, acelei miasma atat de greu de suportat. Ochii erau mari si rosii ca sangele;inconjurati de crapaturi, se contractau;urechile mari si foarte ascutite, narile care se dilatau. Inima imi batea atat de tare, incat simteam ca avea sa-mi iasa din piept. Tremuram spasmodic si nu stiu daca era din cauza fricii ori a frigului. Aveam sa mor. Gandul ca totul avea sa se naruie atat de repede, ca orice lucru pentru care am luptat pana acum avea sa fie in van era ingrozitor. Nimic din viata mea nu mai conta si nici nu mai avea sa conteze. Va plange cineva pentru mine? Am fost importanta pentru cineva? Te rog, Doamne, promite-mi ca Melisa va fi bine. Resemnata, am inchis ochii, asteptand. Avea sa dureze mult? Moartea e dureroasa? Sau e o eliberare a tot ceea ce te-a framantat in aceasta viata? O cale pentru a urma o a doua viata, una care apartine in totalitate doar sufletului.
Dar nu s-a intamplat. Dupa ce ma adulmeca, creatura se duse la Edward. Ii arata semn spre sageata din crestetul capului si cu coltii la gatului lui, ii facu semn sa i-o scoata. La inceput se impotrivi, dar apoi realiza si el ca era o prostie si facu cum ii spuse. Creatura nici nu scanci cand Darren scoase sageata plina acum de un lichid negru si vascos. Nu am mai suportat miasma care se inteti si am vomitat.
Si chiar cand credeam ca nu se poate mai rau, raul a venit.
Melissa. Alerga inspre Ress.
- Ai inebunit? Am tipat la ea. Unde crezi ca mergi?
- Ress...
-E mort! Iar comportamentul tau prostesc si copilaresc nu o sa-l readuca la viata.
Creatura ramase tintita langa Edward, semanand acum cu o stana de piatra.
- Opreste-te Melisa.
- Nu! Nu poate fi mort!
- Melissa, un pas sa nu mai faci!!! Creatura pare a fi intrat intr-un fel de trasna. O miscare rapida poate fi motivul pentru care sa-si reactiveze simturile.
- Doar daca ma asigurati ca nu este mort!
- Fir-ar sa fie Melissa. Ai de gand sa te sinucizi? De ce nu ai ramas in vestiar??
-Nu e mort, spuse.
- Si acum? Ce facem Edward?
- Nu e mort, striga Melissa si mai tare.
- E mort! Am tipat la ea.
- Se misca, spuse Melissa.
Primul instinct al meu a fost sa ma uit la creatura, dar era la fel.
- Ress, striga Melissa.Nu e mort. Vezi?
Trupul sau intins pe jos era inert. Nicio miscare.
- Ma striga, spuse Melissa printre lacrimi. Vrea sa ma duc la el.
- Nu! Am tipat si eu si Darren, dar era deja prea tarziu. Melissa fugi spre Ress. Cand ajunse langa el, creatura aparu imediat in spatele ei, de parca s-ar fi teleportat. Tot ceea ce vazusem fusese urma unei umbre.
Creatura o lua pe Melissa pe sus. Nu voiam sa privesc continuarea. Nu avea sa fie o asemenea continuare. L-am implorat pe Edward din priviri sa-mi spuna ca avea un plan, ca Melissa avea sa fie bine.
Disperata, am facut primul lucru care mi-a fulgerat prin minte. Fusese atat de greu perceptibil incat nu parea a fi propiul meu gand.
Am alergat spre tolba cu sageti, am luat una si i-am infipt varful adanc in incheietura mainii. Durerea veni imediat.
Edward veni langa mine. Spuse ceva, dar nu puteam sa fiu atenta la el. Creatura impietri iar, deasupra Melissei, care era acum la pamant. Trebuia mai mult sange pentru a o ademeni. Dar acum problema era Edward. Desi am incercat sa ma opun, imi smulse sageata din mana si o azvarli. Am dat sa fug dupa ea, dar ma prinse de ambele brate si ma tintui intr-un loc. Am dat din maini si din picioare ca o disperata, pana cand genunchiul meu a ricosat fix intre piciorele sale. Acesta injura. Doua secunde. De atat aveam nevoie. M-am desprins din stransoarea lui, am luat sageata de jos si am fugit inspre creatura, cu varamiu in spatele meu.
- Opreste-te! Tot striga in urma mea. Ce crezi ca faci?
Sincera, nici eu nu stiam exact, dar ceva din mine imi spunea ca asta avea s-o ajute pe Melissa. Poate era doar o speranta falsa, dar continuam sa ma agat de gandul ca nu aveam sa fiu dezamagita. Nu de data asta. Am apucat varful sagetii,l-am fixat in palma si am apasat. Mi-am muscat buzele pana cand am simtit gustul sangelui.
Creatura zvacni, scoase un sunet foarte ciudat, un tipat ascutit, dar totodata ceva ce semana a geamat.
Si se intampla. O lasa pe Melissa in pace. Se impletici, parand buimaca. Pe chip i se citea atat placerea cat si groaza, de parca sangele meu i-ar fi indus o stare de frenezie.
- Haide. O luam pe Melissa si fugim de aici!
- Nu, am spus.
Ed ma privi pentru o secunda buimac, ca apoi sa tipe la mine furios.
- Ce ar fi sa nu mai faci pe eroina si sa ma asculti macar o data!
- Dar nu intelegi! Am tipat la el! Creatura va veni dupa mine. Sangele meu i-a creat aceasta stare. Si fir-ar sa fie. Nu ma intreba de ce sau cum am stiut sa fac asta.
- Nu ma intereseaza, tipa.
- Si Ress? Intreba Melissa care aparu langa noi.
- E prea tarziu pentru el, spuse Ed. Plecam acum!
- Nu, am tipat, moment in care am simtit ceva usturatoar pe obrazul drept. Palma lui Edward veni ca o trezirea la realitate. M-am uitat la el si parea si el socat de gestul sau. Insa situatiile disperate cer masuri disperate.
Ce incercam sa fac eu aici? Pe eroina? Nu exista asa ceva. Mana ma durea si ma ustura ingrozitor.
- Fugi, Kate! Creatura o sa te urmeze in curand. Sangele.
Am luat-o la fuga in partea opusa a orasului, dandu-mi seama ca nu auzisem vocea niciunuia dintre cei doi. Sa fi fost doar imaginatia mea?
- Fugi si nu te uita in urma! Du-te in padure si ia-o inspre est. E o scurtatura catre bariera,am auzit o voce care imi suna atat de cunoscut.
Scurtatura catre barierea? De ce as fi vrut sa ajung intr-un loc inchis? Dar nu asta e cel mai important. Cine vorbea? Pentru ca nu vedeam pe nimeni.
In schimb, am continuat sa alerg pana cand am simtit ca nu mai pot, si asta nu era din cauza faptului ca nu ma mai tineau picioarele. Mana ma durea si sangele continua sa picure.Asta inseamna ca am condus creatura direct catre mine, cu urme din sangele meu pe drum.
Rasufland din greu, mi-am smuls o bucata mare din bluza si mi-am infasurat palma, strangand tare, astfel incat sa opresc sangerarea.
Creatura era sigur pe urmele mele. Reusisem sa-l indepartez de Melissa. Si acum? Ce trebuia sa fac? Am luat-o iar la fuga, indreptandu-ma spre est, unde era iesirea scurta din padure. Cum stiam asta? Nu am nici cea mai vaga idee. Era de parca altcineva luase controlula supra mea, dictandu-mi ceea ce trebuie sa fac. O putere neinteleasa, pe care nu o vedeam dar o simteam adanc inauntrul meu, incercand sa preia controlul asupra mea. Totul trebuie sa fie rezultatul fricii, al disperarii. Probabil ca urmaream o pista falsa, un produs al imaginatiei mele. Dar ce alte alternative aveam? Pentru ca nu parea a fi nimic la orizont pe lista de asteptare. Eram constienta ca avea sa ma prinda din urma creatura. Cat timp mai aveam? Nu conta. Trebuia sa profit de fiecare secunda in plus. Timpul pentru mine nu fusese niciodata mai pretios. Cand stii ca propria ta viata depinde de cat de repede iti misti picioarele, numai simti nici oboseala si nici durere. Agatata de gandul supravietuirii, intra in ecuatie adrenalina.
Padurea ramasese in urma mea. M-am oprit cand vocea din mintea mea mi-a spus sa fac asta. Partea aceasta a insulei,lipsita de orice tip de viata, era de-a dreptul inspaimantatoare. Un desert stancos. Ce ar fi trebuit sa fac acum?
"Asteapta"
Clar.
Innebuneam.
Ce puteam astepta? Sa vina creatura dupa mine?Pentru ca nu vedeam nimic la orizont. Nicio cale de evadare daca as fi continuat sa merg tot inainte.
Iar apoi s-a intamplat.
In aceasta pustietate aparu acel voal plin de culori, incredibil de frumos. La fel ca in visul meu, doar ca de data asta era real. Incheietura inca ma durea si ma simteam epuizata. Ironia vietii... luptam ca visele sa devina realitate, iar cand lucrul acesta se indeplineste, cu sau fara voia noastra, dorim sa ne intoarcem inapoi la acea stare de visare.
„Continua sa mergi"
Nu intelegeam nimic din ce se intampla. In momentul de fata, era mult peste puterile mele de intelegere.
Cand incepusem sa plang?
"Treci prin voal"
Gand ce m-a dus la iesirea din locul acesta nebunesc, unde nu ar fi trebuit sa vin niciodata.
Voalul era la cativa metri de mine, si exact in momentul in care am simtit ca evadarea mea avea sa se infaptuie, cei cativa metri s-au transformat in sute de km. Am simtit miasma, iar apoi o durere puternica in spate. Ghearele tari si ascutite ale creaturii mi-au sfasiat bluza,zgariindu-ma pe spate,infingandu-se adanc. Fir-ar sa fie. Durea, durea foarte tare. O durere atat de patrunzatoare, care te face sa innebunesti.
Durerea se raspandi in tot corpul, de parca ghearele creaturii ar fi fost pline de otrava. Incapabila sa-mi mai misc macar buzele pentru a tipa din cauza durerii- paralizasem.
Tot ceea ce-mi venea in minte era voalul care era atat de aproape de mine. Doar la cativa pasi, cativa nenorociti de pasi, pe care nu eram in stare sa-i fac. Creatura era deasupra mea. Cu gura larg deschisa, ii vedeam saliva scarboasa, ca apoi sa o simt prelingandu-se pe fata si parul meu.
Trebuia sa-mi canalizez toata energia asupra celui mai important lucru. Viata mea. Toate gandurile se contopisera, transformandu-se intr-unul singur:sa supravietuiesc. Sunt tanara si am un drum lung de parcurs inainte. Destinul meu nu are cum sa ramana in pom, terminandu-se acum. Daca tot am descoperit ca sunt o vrajitoare, de ce sa parasesc aceasta lume inainte sa aflu mai multe despre ceea ce inseamna asta? De ce am mai aflat ca pot practica magia daca nu o sa am sansa sa fac asta? Si in orice caz, nu meritam sa ajung drept hrana pentru creatura asta.
Dar capul a inceput sa-mi vajaie si privirea mi s-a incetosat.
Pana la urma, acesta avea sa fie sfarsitul meu.
"Haide,Lambert,mai rezista inca putin!"
Am tresarit la auzul numelui meu de familie,pentru ca stiam vocea aceea.
M-am uitat inspre voal,care isi mai pierdu din intensitatea culorilor atunci l-am vazut pe Eric.
Eric era viu,am tot continuat sa imi repet,rasufland usurata,cu toate ca viata mea atarna de un fir de ata.
Eric era viu,iar din mainile lui ieseau flacari albastre,pe care le trimitea spre voal,bariera care nu il lasa sa ajunga la mine. Meya ii luase accesul de pe insula.
Spatele imi ardea si simteam cum viata se scurge treptat, dar implacabil din mine. Totul a inceput sa se invarta in jurul meu, ca apoi sa se transforme intr-o perdea de ceata. Am inchis ochii, lasandu-ma astfel prada intunericului.
Dar nu s-a intamplat asta. Desi lipsita de puteri, continuam sa fiu constienta. Spatele imi amortise atat de tare, incat nu il mai simteam,iar creatura statea inca deasupra mea,parand a fi intr-un fel de transa.
SI tot ceea ce puteam simti eu era o durere inebunitoare, de nestavilit, atat de patrunzatoare si arzatoare incat te facea sa implori moartea fara sa stai pe ganduri. Voiam sa vina, dar constiinta mea se incapatana sa ramana treaza, prizoniera a acestei lumi condusa de durere. In cele din urma am izbutit doar sa tip. Tipam in speranta ca cineva imi va auzi strigatul disperat. Dar stiam ca nu avea sa vina nimeni. Pustietatea fusese invadata doar de mine si creatura.
Cand am simtit ca in sfarsit aveam sa lesin, iar durerea sa dispara, creatura s-a dat jos de pe mine,scotand niste sunete asurzitoare,ca apoi sa se opreasca, izbucnind in flacari. In urma ei ramasa doar miasma produsa de carnea putreda si prajita.
Am respirat usurata, realizand pentru prima data importanta vietii,sentimentul care vine o data cu bucuria faptului ca traiesti.
Trebuie sa invatam sa gustam toate placerile vietii. Sa vedem frumosul chiar si in lucrurile mici, aparent lipsite de importanta.
Acum stiu ca am un drum lung in fata si simt ca trebuie sa-mi indeplinesc destinul. Care este acesta, voi afla pe parcurs. Dar deocamdata, meritam sa-mi permit luxul de a ma bucura de faptul ca sunt in viata.
Cu ultimele puteri, am tras de mine si m-am tarat pana la bariera. Cand am atins-o, am simtit un val de energie cum mi se raspandeste in intreg corpul. Era diferit fata de vis. Voalul, aceasta perdea imensa lucra acum impreuna cu mine, nu impotriva mea.
Apoi, dintr-o data, disparu. Puteam vedea continuarea plajei si marea,iar nu in ultimul rand pe Eric.
Nu stiu cum am izbutit sa ma ridic in picioare si sa fac cativa pasi, astfel incat sa ajung de partea cealalta a voalului- sau a ceea ce ar fi trbuit sa fie voalul. Eric m-a prins chiar inainte sa cad.
- Mi-ai lipsit,i-am soptit. Am..am crezut ca Meya ti-a facut ceva..
Nu-mi raspunse. Se uita la mine cu o expresie socata pe fata. Intr-adevar, nu eram intr-una din cele mai bune forme ale mele. Murdara, plina de sange,lovituri si zgarieturi cu parul ravasit si hainele rupte. Dar ce contau toate astea? Am zambit din adancul inimii, simtindu-ma mai fericita ca niciodata, lucru ce la dezorientat si mai mult.
- Sunt in viata... am murmurat.
Imi era greu sa vorbesc. Ma fortam. Am tusit si am scuipat sange. Senzatia de greata venea in valuri. Am inghitit, incercand sa respir intre accesele de durere si greata.
Un tunel ingust de lumina era marginit de intuneric. Intunericul manca lumina, iar eu nu puteam face nimic.
-Am crezut ca o sa te pierd,spuse cu ochii inlacrimati.
Eric plangea. Eric plangea pentru mine.
-Erai atat de aproape de mine,ranita si pe punctul de.. nici macar nu pot sa pronunt cuvantul..iar eu nu am putut sa fac nimic pentru a te ajuta. Gandul ca am fost atat de neputincios e...
- Ce crezi ca faci? Tipa o femeie.
Apoi mi-am auzit numele strigat de numeroase glasuri. Cineva plangea, altcineva tipa, iar altii se certau, revoltati si ingrijorati. Pasi indreptandu-se spre noi, opriti in fata barierii. Cu exceptia unora.
-Meya,i-am spus pe o voce tremuranda. Sa nu indraznesti sa o lasi sa ma ia,pentru ca nu am sa ti-o iert.
Sunt aici pentru tine si nu am de gand sa plec nicaieri fara tine.
Apoi ultimul strop de lumina se evapora.

M-am trezit intr-o camera de spital, simtindu-ma de parca tocmai ma trezisem de pe urma unui cosmar, exceptand faptul ca ma durea tot corpul. Aveam o branula infipta in incheietura de la mana stanga.
Cu mine era o asistenta, ce isi concentra atentia asupra unei carti.
- Ce citesti? Am intrebat-o.
- V-ati revenit, spuse si-si lasa imediat lectura.
-Cum te simti? Te doare ceva?
Nu i-am raspuns. Nu eram ok deloc. Nu stiam cum as putea descrie ultimele evenimente din viata mea.
- Ai fost foarte slabita si deshidratata. Ti-am pus o perfuzie cu glucoza. Ma duc sa o anunt pe matusa ta ca ti-ai revenit.
Am inghetat la auzul numelui ei. Fusesem la un pas de moarte, iar eu nu puteam decat sa ma gandesc la tradarea lui Eric. Asta ma durea cel mai tare,si nu stiu de ce. Abia ce il intalnisem,iar sufletul meu tanjea deja dupa el. Ma lasase singura cu nebuna de Meya,dupa ce imi promisese ca nu va pleca nicaieri fara mine.
Asistenta disparu din camera si imediat aparu Christine.
- Ce-i cu fata asta ingrijorata?
Si pe post de raspuns, se repezi sa imi smulga branula si imi tranti niste haine pe pat.
-Imbraca-te cu astea si sa mergem de aici.