Pionul Magic: Descoperirea (Volumul 1)

Cuvântul zilei : panică

M-am trezit in camera la mine - ce cautam aici?
Imi simteam tot corpul amortit, de parca as fi zacut in pat o zi intreaga.
- Doua ,de fapt, imi spuse tipul masiv care fusese instalat in fata usii lui Maggie. Pana acum. Pentru ca nu stiu din ce motiv stupid isi mutase postul de paza cu cateva usi mai incoace.
- Asta e o gluma proasta sau ce?
Se uita la mine cu o fata de catelus speriat.
- Nu inteleg la ce va referiti.
Mai aveam putin si aveam sa izbucnesc.. Doua zile zburasera pe langa mine. Cine stie ce s-a mai intamplat. Lucruri importante poate. Nu, cu siguranta importante. Iar eu m-am trezit sa stau ca tampita doua zile in pat exact in cel mai nepotrivit moment.
- Ce cauti aici?
Se uita la mine nedumerit.
- Muncesc?!
Asta clar nu e ziua mea buna.
- Da, observ. Am vrut sa plec, dar tipul se posta in fata mea. Ai vreo problema sau ce? Da-te o data de aici ca nu m-ai prins in toane bune.
- Imi pare rau, dar mi sa spus ca...
- Nu-mi pasa ce ti s-a spus dar n-am nevoie de niciun tip postat la usa mea. Du-te si pazeste altceva. E evident ca aici iti pierzi timpul aici.
-Matusa dumneavoastra Meya - am tresarit la auzul numelui ei - m-a rugat sa o anunt imediat ce va treziti. Vrea sa vorbeasca mai intai cu dumneavoastra inainte sa puteti iesi din camera.
- Bine spus. Camera! Nu celula! M-am uitat urat la el si i-am facut semn sa plece.
Nu se misca din loc. Tipul asta era pus pe treaba,nu gluma. Voia neaparat sa-mi intinda nervii la maxim.
- Dar dumneavoastra nu intelegeti ca nu am cum?
- Cara-te, am tipat la el, moment in care tresari. Si nu sunt bunica-ta sa-mi vorbesti cu dumneavoastra.
- De ajuns Kate, rasuna o voce pe hol.
Meya. Singura pe care eram si nervoasa de altfel, nu tipul asupra caruia tocmai imi varsasem nervii.
- Imi pare rau... i-am spus realizand ca de fapt el isi facea doar datoria.
Cand Meya aparu in fata mea, am inghetat. Pur si simplu m-am blocat, nestiind ce sa fac. Nu mai avea expresia aceea dulce de matusa iubitoare si grijulie. Ma privea de parca as fi fost cea mai josnica fiinta, cand, de fapt, rolurile erau exact invers.
Cand se apropie de mine, se stramba de parca as fi mirosit urat. Serios? Schimbare de moaca la 180 de grade. Si uite asta este fața ei adevarata de scorpie malefica si dusa cu pluta. Aveam atatea sa-i zic, dar cu siguranta daca as fi deschis gura, mi-ar fi tremurat vocea. Femeia asta ma inspaimanta cu adevarat.
- Nu am de gand sa ma ascund dupa cuvinte, asa ca o sa trec direct la subiect. Iti stiu toate miscarile Katelyn Lambert. Sa nu ai impresia ca nu stiu unde ai fost acum doua nopti. Ma bucur ca ai luat parte la spectacolul meu - multumesc, spuse si apoi facu o plecaciune - dar in acelasi timp mi-as fi dorit sa nu fi descoperit nimic. Nu inca. Uite cum sta treaba. Iti tii gura si nimeni nu pateste nimic. N-ai fost acolo, intelegi draga? A, si era sa uit. Poti sa iti iei la revedere de la Eric.
-Ce i-ai facut?am strigat la ea.
- Draga mea KAte,ai face bine sa stai cuminte,altfel..
- Altfel ce?
- Nu cred ca vrei sa afli, iar apoi tranti usa in urma sa, inainte ca eu sa mai pot spune ceva.

In urmatoarele zile am fost nevoita sa ma comport normal, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Ceea ce nu era tocmai usor. Trebuia sa fac ceva,dar nu aveam nici cea mai vaga idee cu ce sa incep sau in cine sa am incredere. Matusica mea "scumpa" si nebuna,care nu ma scapa din ochi,sigur punea ceva la cale.
Si mai era si Eric. Nu mai stiam nimic de el,iar gandul ca Meya i-ar fi facut ceva,ma innebunea.
Desi venisem aici sa descopar lucruri noi si sa invat mai multe despre mine, nu reusisem decat sa intru si mai mult in ceata. Edward si Christine nu pareau sa aibe vreun gand sa ma ajute sa invat ceva. Si nici timp. Unde era graba? Dupa Meya, nu era niciuna. Nu-i suportam zambetul ala care-l afisa pe toate fata cand era cineva in preajma noastra. Micul dejun s-a dovedit a fi cea mai rea parte a zilei. Nu puteam manca nimic cu ochii ei atintiti mereu asupra mea. " In ultima vreme nu prea mananci Kate. E totul in regula scumpa mea? Pari cam palida." Si eu trebuia sa-i raspund zambind: " Toate bune matusa, nu-ti face griji". Apoi eram nevoita sa iau cateva guri fortate de mancare pentru a-i face pe plac. Cum isi inchipuia ca aveam pofta de mancare cu ea langa mine si Aaron in fata mea? Si totul se derula cu incetinitorul. Conversatiile de la masa erau perfect normale. Ca o familie. Una fericita, chiar.
Se pare ca urma inca o noapte alba. A patra noapte in care lipsa unui plan nu ma lasa sa dorm. Timpul treceea mult prea repede si eu nu stiam inca ce sa fac.Nu aveam idee cand, cum si cu ce ar trebui sa incep. Singuratatea si nesiguranta sunt categoric naspa, iar intr-o asemenea situatie pot sa te aduca direct in pragul disperarii. Drept urmare, m-am trezit afara, in mijlocul noptii, sperand ca aerul rece ma va ajuta sa-mi limpezesc mintea. Eram in curtea din fata, cand am dat peste Christine.
- Nici tu nu poti sa dormi?
Nu mi-a raspuns, insa imi facu semn sa ma asez pe banca langa ea. Nu parea a fi intr-una din zilele ei bune. Sau ma rog... noptile ei bune.
- Esti bine?
- Nu stiu.
Am stat amandoua in tacere, bucurandu-ne de linistea noptii si aerul curat.
- Mai dureaza putin, spuse.
- Ce anume?
-Nu... Se apropie... Se ghemui pe banca si-si duse mainile la tample. Mi-e frica... vreau doar sa se opreasca si asta o sa se intample doar cand o sa le infrunt.
- Fir-ar sa fie Chris. Ce sa infrunti? Ce se intampla cu tine?
- Sentimentele... sunt atat de puternice. Sunt revoltati, nervosi, tristi si cu nervii la pamant. Si speriati, cu totii, de acel ceva, care le-a provocat atata suferinta. Acel ceva care face ceata atat de densa si inchisa. Se uita la mine, cautand disperata un punct de sprijin. Stii despre ce vorbesc?
In starea asta nu puteam sa-i spun ca nu mi se parea intreaga la minte. Dar apoi m-am uitat in ochii ei inspaimantati si m-am vazut pe mine.
Trebuia s-o linistesc mai intai.
- Nu inteleg prea multe, dar am incredere in tine. Christine esti o fata puternica si orice ti s-ar intampla o sa reusesti. Si hei... sunt alaturi de tine. Si acum, hai sa stergem lacrimile astea, pentru ca Maggie nu s-ar mai opri din ras daca ti-ar vedea fata in momentul asta. Nici cu trusa ei de machiaj profesionala nu ar putea rezolva ceva.
Zambi usor si isi sterse lacrimile cu maneca de la bluza.
- Cred ca pot spune acelasi lucru si despre tine. De cand nu ai mai dormit?
- Ma simt mai bine decat arat.
- Multumesc. Imi oferi o imbratisare si am ramas putin surprinsa. Stii tu, pentru ca ai crezut in mine. Au ajuns. Sa mergem sa-mi infrant temerile si sa aflam ce se petrece aici.
Desi nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce vorbea, am urmat-o. Ne-am dus in livada din fundul gradinii si ne-am oprit nu departe de o multime de oameni. Ne-am ascuns dupa cate trunchiul unui copac si am ascultat.
Erau in jur de douazeci de persoane - barbati si femei. O singura fata cunoscuta. Aaron. Christine nu paru surprinsa sa-l vada.
- Chiar ai incercat? Tipa o femeie la el, de vreo treizeci de ani, maruntica si cu un par ciufulit. Unde sunt rezultatele?
- Vorbeste incet, ii spuse Aaron. Nu trebuie sa ne auda ceilalti.
- Dar poate ca e timpul sa stie, interveni un barbat.
- Si ce ar trebui sa le spunem dupa parerea ta? intraba altul.
Apoi au urmat pareri pro si contra. O adevarata zarva si nimic concret. Cert este ca oamenii acestia ascundeau ceva. Se temeau de ceva.
- Fiica mea e moarta Aaron, intelegi? Pe langa multi alti. Si tu imi spui mie ca gandirea ta e corecta? Pentru ca de doua saptamani oamenii continua sa fie omorati de orice ar fi chestia aia.
- Si ce propui? Sa le spunem? Se va declansa doar si mai multa panica, care va duce la un haos general. Si Georgina, nici macar nu am sti ce sa le zicem,pentru ca nu avem idee ce se intampla.
- Vom propune o ora de stingere. Gasim noi un motiv.
- Dar atacurile au inceput sa fie si ziua.
- De cat timp? Intreba Aaron.
- Doua zile. Cele mai frecvente in padure si in jurul ei. Creatura nu s-a apropiat de oras. Nu pare sa-i placa multimea.
Christine aparu in spatele meu. Parea de-a dreptul inspaimantata.
- Mai este cineva aici care-i urmareste. Pot s-o simt. Furia ei este atat de mare, incat acopera orice sentiment venit din partea celorlalti. Si se afla aici pentru un singur lucru. Inghiti in sec inainte sa pronunte cuvantul. Razbunare.
- Esti sigura? Nu am vazut pe nimeni.
- O vraja complexa de ascundere. Sa mergem inainte sa fim descoperite.
- Dar poate...
- Am auzit destule Kate.
- Inca putin.
- Nu, spuse, si ma prinse de brat.
- Auch. M-am smuls imediat din stransoarea ei. Vin, nu trebuie sa reactionezi asa. Esti rece ca gheata.
- Ei bine... incearca sa simti asta in intreg corpul. Sentimentul de razbunare poate fi chiar dureros.
- Chris, m-ai bagat total in ceata.
- Nu avem timp de povesti acum, dar am descoperit de curand ca pot simti sentimentele oamenilor. Stiu ca e ciudat. Lasand asta la o parte,o sa vorbesc cu Edward sa termine cu antrenamentele pentru o perioada. Nu-mi pasa de concursul ala stupid. Nu vreau sa-l stiu in padure.
- Nu ai de gand sa-i spui adevarul, nu?
- Si care ar fi acesta?
Oh nu... Melissa. Cum ii voi putea explica de ce nu o voi mai putea antrena? Ma va asculta daca ii voi spune sa ia o pauza de la antrenamente? Singurul lucru util pe care il facusem,de cand Eric disparuse, erau antrenamentele cu Melisa. Entuziasmul si rasetele ei ma faceau sa uit de probleme. Avea intr-adevar un talent ascuns. Perseverenta, dornica sa invete si plina de visuri, se promitea a fi o mare arcasa.
Si uite asa,iesisem la o plimbare nocturna pentru a-mi limpezi mintea,ca intr-un final sa ma trezesc cu si mai multe intrebari. Ce ironie..
- Pur si simplu... e prea mult...
- Edward.. Ma duc sa vorbesc acum cu el. Intre timp, ti-ar prinde bine niste somn. Si Kate... nu te mai minti singura. M-am uitat nedumerita la ea. Arati mult mai bine decat te simti.
N-am contrazis-o. Nu stiu cum aratam acum,dar adevarul este ca nu ma simteam deloc bine.
- Ai grija ce faci.
- Si tu la fel,Kate.