Pionul Magic: Descoperirea (Volumul 1)

Prologul

Mistyc stătea rezemată de perete, bătând nerăbdătoare din picioare. Aştepta să spun ceva. Să mă hotărăsc ce să fac cu străinul suspect, care stătea încă inconştient pe scaunul pe care-l trântiserăm mai devreme. Îi prinsesem mâinile strâns de mânerele scaunului cu bandă adezivă. Nu-i legasem şi picioarele. Individul nu reprezenta o problemă. Era doar un simplu om, fără nicio putere magică. O altă marionetă.
Nu puteam să fac încă o greşeală, să las să-mi scape printre degete informaţii care m-ar putea ajuta în căutarea ei - a persoanei alese. Cine mai ştia de existenţa ei? Cine o vâna, încercând s-o introducă în planurile lor egoiste, în care puterea domina? Cum puteam s-o apăr de toate aceste persoane, când nici măcar nu ştiam cine este ea?
Da, era vorba despre o adolescentă... şi atât. Scosesem cu greu informaţia asta de la un bărbat, folosind metoda cea mai potrivită pentru astfel de situaţii: tortura. Unii cedau în cele din urmă, însă alţii nu scoteau absolut niciun cuvânt. Abnegaţie absurdă. Mai exact, moartea în chinuri.
Avea Baldric vreo implicare? Trebuia să aibă... Dar dacă da... însemna că ştie de existenţa fetei. Avea relaţii de care eu nu a-ş putea dispune niciodată. Poate una dintre creaturile sale îi spusese unde se ascunde fata. Însă, se ascunde? Ştie cât este de importantă pentru noi? Îşi dă oare seama de proporţiile puterilor sale? E conştientă de faptul că este arma cea mai importantă atât în protejarea lumii magice cât şi în distrugerea ei? Sau pur şi simplu nu avea nici cea mai vaga idee ? Poate că îşi trăia viaţa liniştită, neştiind ce povară căzuse asupra ei, odata cu inzestrarea unor puteri ce depăşesc chiar şi imaginaţia unui individ din sfera magică.
Ea era pionul principal de pe tabla de şah. Jocul începuse deja, fără să atragă, însă, atenţia nimănui. Pe măsură ce va înainta, apropiindu-se de sfârşit, viaţa şi moartea vor fi doar la un pas una de alta. Apoi, va apărea ea, influenţând finalul acestui joc, al acestei realităţi crude, al cărei curs, ar fi trebuit sa fie altul.
Dar, pe de-o parte, totul se întâmplă din vina ei... Dualitatea vieţii. Dacă n-ar fi fost ea, aceste persoane avide, n-ar fi fost în stare să-şi pună planurile în aplicare. Acest război rece, care are ca recompensă pionul principal n-ar mai fi existat. Lumea magică şi-ar fi continuat cursul la fel ca până acum. Ar fi rămas doar problemele minore, mult prea uşor de rezolvat pentru mine. Şi Baldric...
Fratele meu nu era mort, cum credea toată lumea. Ar fi fost prea simplu. Voia doar să înşele oamenii mult prea naivi. Avea apoi să-şi facă apariţia exact când haosul ar fi luat amploare, bineînţeles, el fiind un factor important în izbucnirea lui. Orice ar fi având de gând, ştiam că Baldric pregătea ceva. Soluţia? Să-l omor.
Însa, fără Baldric tot mai rămânea o problemă: trebuia pionul eliminat?
- Se trezeşte, am spus. În sfârşit, puţină acțiune.
Deşi mai devreme Mistyc părea nerăbdătoare,acum continua sa privească in gol. Asemeni mie,parea posedată de viziunile care ne ţâşneau înaintea ochilor, ne dilatau sufletul tulburat de această predispoziţie nestinsă de trecerea timpului. Deşi chipul ii era liniştit şi fără expresie, ştiam că acest calm era numai de suprafaţă. La fel ca in cazul meu, mintea ei striga neîncetat aceeaşi rugăminte disperată, : „ Să aflăm ceva de data asta."
- Mistyc, nu avem toată ziua la dispoziţie.
-Ok,şopti.
Erau puține momentele in care o vedeai debusolată.Femeia asta ştia ce voia de la viață. Expresia ei,de obicei dură,fusese inlocuită de alta care o făcea să pară uşor vulnerabilă. Şi ura asta. Bineînţeles că nu a durat mai mult de câteva secunde. Redeveni Mistyc pe care o ştiam dintotdeauna.
- Arăt cumva a mascotă de circ? s-a răstit la mine. Hai să terminăm o dată cu el.
- Unde mă aflu? întrebă barbatul pe o voce dogită.
Scruta locul în care se afla şi îşi opri privirea asupra noastră.. Prin gesturile sale disperate, în incercarea sa inutilă de a se ridica de pe scaun, nu reuşi decât să ne stârnească râsul.
- Cine eşti? Şi de ce dădeai târcoale campusului ? L-am întrebat.
- Ce campus? V-am spus deja. Sunt doar un excursionist si..
- Degeaba, nu merge cu noi.
Eram în pădure, într-un subsol secret al unei cabane vechi, ce nu ar fi stârnit interesul nimănui, în cazul în care cineva ar fi incercat sa-si bage nasul unde nu trebuia.
- Ui.. uită-te la mine, şopti.
Tipic. Bocanci, trening şi un rucsac mare... şi gol. O sticlă cu apă şi o pungă cu mâncare. Ar fi fost probabil mai plauzibil dacă ar fi avut la el un sac de dormit, haine de schimb şi restul lucrurilor necesare unui excursionist.
- Se pare că şeful tău nu te-a antrenat prea bine, spuse sarcastică Mistyc. Apropo, aceasta este o propietate privată. Accentuă ultimul cuvânt.
S-a dus în faţa necunoscutului,i-a zâmbit, i-a prins bărbia în mâini, gest care, în alte circumstanţe, ar fi putut fi considerat unul tandru, şi l-a privit în ochi.
- Nu ştii deloc să minţi, îl mustra. Pentru cine spuneai că lucrezi? Şi-a pus un deget peste buzele lui tremurânde. Nu, nu te grăbi să-mi răspunzi. Vezi tu, la noi se merge pe premisa a două metode: una uşoară şi una grea. Tu pe care o alegi?
Bărbatul încercă să desluşeasca in lumina slaba cateva lucruri aflate intr-un colt al camerei-apoi ofta. Un oftat de uşurare.
- La ce te aşteptai? O tortură ca in Evul Mediu? Nu... prea complicat. Uite o veste.Lumea a evoluat. Ai doua optiuni. Prima: ne spui tot ce stii, iar Eric te va face sa uiţi această -haide sa nu-i spunem neplacută - intalnire. A doua: asta e preferata lui Jamie. Pacat ca nu ai avut ocazia sa-l cunosti. Crede-mă, numele lui este total in contradictoriu cu felul in care arata şi comportamentul său. Aşa... unde rămăsesem? Ce spui de o moarte lentă prin sufocare? Ştii.. senzaţia aceea nu chiar plăcută, când ai da orice să poţi măcar implora pentru o gură de aer.
Părul mare şi pletos, îi cădea pe faţă, acoperindu-i ochii. Probabil se ruga să se trezească,sperând că ăsta este doar un coşmar.
Într-o fracţiune de secundă, faţa necunoscutului era îndreptată înapoi către ochii lui Mistyc,care puteau fi foarte inspaimantatori. Şi-a înfipt unghiile adânc în obrazul său, lăsându-i mici dâre de sânge. Încrâncenat, bărbatul scânci uşor. Era incapabil să mai poată scoate un cuvant.
Mistyc trebuia sa-şi termine intimidarea.
- Sau preferi să simţi înţepături adânci în tot corpul? Fiecare va fi urmată de alta, şi tot aşa, usturând şi mai rău de fiecare dată. Cum ar fi să iei foc, dar de fapt să nu iei? Să zicem că nu eşti înconjurat de flăcări, însă o să te simţi ca şi cum ai fi. Să-ţi explic? Clătină din cap, iar Mistyc izbucni în râs. Ha! Şi te mai numeşti bărbat. Crede-ma, e incredibil de dureros!
-Sss... sunteţi nebuni! Nebuni de legat! Ce aveţi de gând să faceţi cu mine?
- Nu cred că eşti in măsura să pui intrebări. Deci ? Prima sau a doua parte?
Îi ignoră întrebarea. Deşi înspăimântat, işi găsi totuşi un dram de curaj.
- O stăncă are mai multă simţire decăt voi doi la un loc.
- Căt de poetic! îl luă Mistyc in zeflemea. Ce pot spune, riscurile meseriei.
Deja nu mai suportam aşteptarea. Stătusem destul. Era de ajuns cu amenințările,trebuia să trecem la fapte. Nu aveam de gând să stau toata ziua aici. Fără să mă mai gândesc ce vrajă aş putea folosi asupra lui,mi-am folosit puterea specială. Am început să desenez forme în aer şi să le trimit spre el,suflându-le usor. Avea sa-şi înfrunte cele mai adânci temeri. Realitate sau iluzie?
Benzile cedaseră. Bărbatul țipă, fugi într-un colţ al încăperii şi se ghemui acolo.
- Cum a reusit sa rupa benzile ? Si ce l-a apucat? Se uita la mine si dandu-si seama ce se intmpla,spuse. Drespre asta nu ti-am zis. Cele mai atroce temeri. Cum e să poata vedea cineva atît de adînc înlauntrul tau, încât sa cunoasca fiecare lucru de care esti înspaimântat si sa transforme totul in realitate? Sau iluzie...
Acesta isi duse genunchii la piept si se rezema cu capul de ei, apoi începu să tremure spasmodic. Trebuia sa imi termin intimidarea,iar Mistyc stia asta,pentru ca se posta la fix in fata strainului.
- De ajuns ! Inima ii poate ceda în orice moment.
Am ramas cu mana în aer, asteptand.
- Dă-te din fata lui!
- Pentru ce? Sa-l omori? striga , aproape exasperata. Avem nevoie de el in viata!
Un ultim tipat. Apoi liniste.
- Esti multumit acum? Surescitata, Mistyc pleca, trantind usa in urma sa.
Ziua asta nu putea sa fie mai buna. Pierdusem ultima sursa si imi luase foarte mult sa gasesc informatia. M-am dus langa el si cand m-am lasat in jos,sa-i verific pulsul,barbatul clipi. Deci nu era inca mort,mai era o sansa.
-Am nevoie de un nume,i-am spus,cu mana pe gatul lui.
-Nu stiu,spuse pe o voce dogita. Nu stiu cum o cheama
-Am nevoie de un nume,am tipat la el,scos din sarite.
-Meya,nepoata ei este,sopti.

Mistyc iesise deja din padure,cand am prins-o din urma.
- Poţi să te opresti pentru o clipă?
- E mort, ţipă. L-ai omorat fără să avem măcar şansa să aflăm ceva. Şi nu-mi aminti de data viitoare, pentru că nu este primul asupra căruia iţi pierzi controlul. Şi nu cumva să incerci să negi!
-Poti sa ma asculti putin?
-Nu mă intrerupe! se răsti la mine, scoasă din sarite. Da, ştiu îţi poţi controla puterile. Doar că... uneori te comporţi de parcă ai fi suprasolicitat psihic. Ca un novice aerian, dominat de impulsul momentului. Nici măcar nu detinea vreo putere. Era un simplu om. Doar un simplu om! repetă. A, si încă ceva. Eu nu ma ocup de cadavrul lui!
-L-am sunat deja pe Jamie.
-Doi ani Eric. Doi ani s-au topit în nenorocitul de sac fără fund al trecutului şi în acelaşi timp nicio veste despre fată. Pur şi simplu îmi vine să renunţ. M-am săturat să ajungem mereu in acelaşi punct mort.
- Ti-ai gasit o alta echipa? am tachinat-o
Dacă era vorba despre altcineva, nervii lui Mistyc s-ar fi întins deja la maxim, dar ma stia prea bine. Uneori, mai bine decat ma stiam eu. Dur, impasibil şi mult prea speriat pentru a-mi dezvălui vreodată sentimentele. Ştiam că vulnerabilitatea mea ar fi fost o armă imporantă pentru duşmani. Însă Mistyc nu era duşmanul meu. Atunci, rămânea frica. Crescut de numeroase bone, care nu rezistau mai mult de o lună în casa familiei mele, nu am fost niciodată genul de persoană sentimentală. Îmi era frică. Înspăimântat că cineva va ajunge să-mi cunoască temerile, slăbiciunile... pentru că ele existau.
-Am gasit-o,i-am spus.
-Poftim?Glumesti nu?Ma intreba,uitandu-se socata la mine.
-Nu,vorbesc foarte serios. Stiu cine este.
-Nu pot sa cred,zise.Dupa atata timp..
-E nepoata Meyei. Se pare ca trebuie sa mergem in Kaeillindor.
Stiam ca era un subiect sensibil pentru ea.Insula aceea nu-i adusese decat nefericire. Pe chip îi apăru o urmă de tristeţe. Lacrimi i-au căzut din colţul ochiului, însă şi le-a şters imediat. Ea era o femeie dură. Nu avea voie să se comporte ca o fetiţă plângăcioasă. Asta era deviza ei. Viata nu fusese tocmai usoara pentru ea. Drumuri cu prea multe obstacole, pe parcursul cărora a fost nevoită să înveţe cum să le depăşească singură, au ajutat-o sa devina femeia din prezent.
-Esti ok?
-Nu ai fost acolo... în mijlocul acelui haos, îmi reaminti. Dar da,sunt bine... tu cum vei ajunge pe insula? Nu poti trece de bariera.
-Te vei duce tu inainte si intre timp voi vedea cum ma pot strecura printre treburile Meyei.Daca o voi face sa creada ca are nevoie de mine,ma va ajuta sa intru pe insula.
-Si cum crezi ca vei reusi asta? Nenorocita de Meya nu este asa usor de pacalit.
-Sa spunem ca ii cunosc slabiciunile.
-Si cum vei face cu profetia?
Uitasem de asta complet. Destinul imi jucase inca o farsa si sa pare ca imi hotara acum chiar si viata sentimentala. Pionul Magic si cu mine aveam sa impartim o legatura speciala. Prostii,nu voiam sa cred in asta,desi profetiile pe cat de rare erau,pe atat de adevarate.Nu te puteai lupta cu destinul. Dar imi era imposibil gandul ca o adolescenta necunoscuta,pe care deja nu o placeam,avea sa ma faca sa ma indragostesc de ea. Motivul pentru care nu o placeam,desi nici nu o intalnisem,era simplu. Totul se intampla numai din vina ei.
-Asta Mistyc,nu va fi o problema,i-am spus,o parte din mine fiind constienta de faptul ca ma minteam singur.