E așa frumos când râde. E așa frumos când radiază de fericire și e așa plăcut să îl văd fericit. E așa frumos când are cearcăne trandafirii sub ochi, fața obosită dimineața, stând în lumina blândă a soarelui. E așa frumos când se concetrează, trăsăturile sale fiind atât de perfect definite, pupilele sale dilatându-se și contractându-se în fundalul de un albastru senin, liniștit. E așa frumos când este ușor iritat, încordându-și maxilarul inferior, mușchii de pe gât și față pompând. E așa de frumos în toate felurile și eu nu mă pot sătura de frumusețea lui. Blond și ochi albaștri. Pe atât de clișeic, pe atât de frumos. Dar era ceva diferit la părul lui blond și la ochii lui albaștri. Era modul în care soarele se reflecta în ochii lui, făcându-i atât de luminoși. Era modul în care părul lui stătea ciufulit, dar îl făcea să arate atât de adorabil și totodată irezistibil. Era pasiunea din ochii lui care străpungea obiectul ce îi plăcea, era gheața din privire ce îți dădea fiori reci pe șira spinării când era nervos. Era modul în care lumina îi mângâia părul, dându-i reflexii aurii. Era modul lui de a scoate aceste trăsături din clișeism, de a le face să pară atât de unice, făcute special pentru el. Era modul lui de a fi.
E deja a treia zi de când îl admir. A treia zi de când mintea nu-mi mai lucrează în modul obișnuit, fiind tulburată de gânduri ce îl conțin pe el. Ador să ies pe holuri și să îl caut prin mulțime, pentru că atunci când în final îl găsesc, sufletul mi se bucură, căci tânjea să îl vadă. Inima își schimbă imediat ritmul bătăilor, simțind-o cum se zbate în cutia toracică și un zâmbet mi se definește în colțul buzelor. Pur și simplu am parte de satisfacție sufletească și mintală atunci când îl văd.
Pentru că jur că nu am mai simțit atâta iubire și admirație pentru o persoană până acum. Nu am mai simțit niciodată nevoia aprigă de a mă arunca în brațele cuiva și de a-i da posibilitatea să facă ce dorește cu mintea, trupul și sufletul meu. Nu am mai simțit niciodată extenuarea aceasta imensă de care am parte după ce îl văd, pentru că figura sa în câmpul meu vizual generează o întreagă revoltă în trupul meu, un întreg război în mintea mea. Nu am mai simțit niciodată o iubire așa mare care izvorăște din adâncurile inimii.
YOU ARE READING
Aiden
Short Story"E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăiești cuiva o vorbă, care-ți vine din fundul inimii și nu poți; e însă mai greu când simți că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care și-l face despre tine un om la care ții." © all rights re...
