Aiden

[3]

A trecut ceva timp de când nu te-am mai văzut. Ți-am învățat programul și ies mereu exact la :53 după tine în fiecare pauză. Dar totuși nu te-am văzut toată săptămâna. Ți-ai schimbat programul? O să trebuiască să îl știu din nou. Ești bolnav, dragule? Sper că nu e ceva grav. Ai probleme cu părinții sau cu vreun prieten? Mi-aș fi dorit să te fi putut ajuta. Nu mă simt bine, Aiden, sunt tristă. Când nu te văd mă cuprinde o tristețe groaznică. Genul de tristețe care te face să te simți gol pe dinăuntru, secat de puteri, care te face să vrei să plângi, să țipi și să arunci dar totuși să nu îți curgă nici măcar o lacrimă. Genul de tristețe care îți răsună în minte, lăsându-te o ființă care nu mai gândește, al cărui creier pur și simplu parcă se oprește din funcționat. Îmi e dor de tine. De tine și de fiorii care îmi străbăteau corpul când te vedeam. Mi-aș dori să știu ce faci, unde ești și cu cine, dacă ești bine, mi-aș dori să te fi putut suna să mă asigur că nu e nimic rău, să fi venit la tine acasă să stau cât e nevoie ca tu să te simți bine. Oftez lung, simțind cum îmi vibrează tot corpul. Jur că pot simți inima cum mi se rupe. Iau o foaie de hârtie, crezând că așternându-mi gândurile mă va elibera de această tensiune.

"Aș vrea să îți pot spune tot ce simt pentru tine. Cât de tare mă afectează prezența ta și cât de mult te pot iubi. Câteodată îmi vine să îmi rup pieptul, să îmi eliberez sufletul de această agonie, să îl las să îți țipe numele până când se va sătura, să caute sufletul tău în speranța unei alinări. Vreau să vin la tine și să te iau în brațe în fața tuturor, tu să mă cuprinzi de talie trăgându-mă mai aproape de tine, zâmbindu-mi și apoi sărutându-mă. Vreau să mă las captivă în mrejele tale, vreau să mă consumi, să-mi spui că am ajuns să îți fiu oxigen. Vreau să îți simt energia și vibrațiile corpului lipit de al meu, să simt cum ne contopim. Aș vrea să știu ce gust au buzele tale, cât de acidulat dar uimitor și liniștitor îți e sărutul. Vreau să mă lași acoperită de amprentele tale, să tremur sub fiecare palmă pe care o miști pe corpul meu, dorindu-mi mai mult, vrând mai mult. Dar cel mai mult și mai mult, aș vrea să nu se termine niciodată. Să fim captivi în infinit să ne iubim. Te iubesc, Aiden. Te iubesc din tot sufletul meu."

Am lăsat pixul jos, simțind cum mă învăluie o migrenă puternică. Mi-am pus capul pe bancă, așteptând terminarea orei. Încercam să mi te scot din minte, dar vorbele profesoarei dispăreau încet încet din context, sufocându-mi mintea un singur cuvânt: Aiden.