11

739 44 8
                                    

Noaptea a trecut parcă prea repede. Ochii mi se deschid cu greu când Colin mă zgâlţâie. Deschid gura să spun ceva dar cuvintele nu vor să iasă. Așa că mă rezum numai la un oftat înainte să-mi bag capul sub pernă.

Pufăitul enervant al lui Colin răsuna în întreaga cameră, enervându-mă. Uneori e ca mama!

Ştiu că trebuie să mă trezesc să mergem la școală, dar cu siguranță ăsta e exact ultimul lucru pe care mi-l doresc.

Am dormit atât de rău noaptea trecută, chiar dacă am dormit cu el.

A fost atât de aproape de mine, dar după mult timp l-am simțit atât de departe. De parcă ne-ar despărții sute de kilometri. De parcă el ar fi pe lună, iar eu pe pământ. Atât de departe l-am simţit, şi asta m-a durut enorm de mult. Asta m-a făcut să vărs lacrimi amare..

- Channon hai trezeşte-te, vocea lui face ecou în mintea mea dar refuz să-l ascult.

Cred că după mult timp am nevoie de puțin timp singură, poate doar de câteva ore departe de el.. Nu prea multe, căci apoi o să ajung să-i simt dorul şi o să înnebunesc fără prezenţa lui.

- Dacă nu te trezești, spune pe un ton dur captându-mi pentru câteva clipe atenția, nu o să mai ai parte de nicio surpriză diseară, continuă şi îmi scot capul de sub pernă.

Un rânjet mi se imprima pe chip, zâmbet ce se lărgește când privirea mea o întâlneşte pe a lui. Zâmbetul de pe faţa lui creşte şi el în intensitate, făcându-mi inima să bată cu putere. Chicotește ușor, privindu-mă duios în timp ce se aşează pe pat lângă mine. Își aşează palma sa mare pe fata mea și trece cu degetul peste buzele mele cărnoase. Se apropie mai mult de mine, iar respirația sa mentolata se izbește cu putere de buzele mele.

Îmi trec limba peste buze, atât de încet de parcă nu o mișc, şi tresare când limba mea aproape îi atinge buza de jos. Îmi ridic privirea şi mi-o fixez în a lui. Mă pierd în ochii săi şi trebuie să admit, pentru a nu ştiu câta oară, ca ochii lui sunt de milioane de ori mai frumoși că ai mei.

Îmi duc mecanic mâna spre obrazul sau, iar el se lasa cu toate greutatea pe palma mea. Aş vrea ca cineva să poată imortaliza momentul ăsta. Aş vrea ca cineva să fie capabil să surprindă toată emoția dintre noi doi.. Aş vrea, dar asta nu se poate..

Intensitatea din privirea lui mă fascinează în totalitate. Tremur sub atingerea a lui, tremur sub privirea să. Orice am trăit înainte, ceea ce trăiesc cu el e de miliarde de ori mai intens.

Un val de timiditate își face apariția şi pentru o secundă rup contactul vizual cu el, căci mă simt incapabilă să-l mai susțin. Degetele lui se fixează sub bărbia mea şi mă forțează să-mi ridic capul. Facem iarăși contact vizual şi înainte să apuc să mai spun ceva buzele sale se zdrobesc peste ale mele. Își mișca buzele încet şi gentil, făcându-mă astfel să mă blochez. Icnesc de durere când dinții i se înfig în buza mea de jos, forţându-mă să-mi deschid gura. Limba i se strecoară printre buzele mele şi pornește un dans senzual, împleticindu-se cu a mea. Își pune o mână pe talia mea şi mă trage peste el în clipă în care se lăsa pe spate în pat.

Buzele ni se mișca sincron şi cu fiecare mișcare făcută devin tot mai dependentă de buzele sale peste ale mele. Simt că rămân fără aer şi mă dezlipesc cu greu de buzele sale. Respiraţia îmi e agitată şi inima îmi bate cu atât de multă putere încât am impresia că vrea să-mi iasă din piept.

- Hai să mergem la şcoală, spune lipindu-şi scurt iarăşi buzele de ale mele.

Mâinile lui se desprind de pe talia mea şi scâncesc, când realizez cât de goală mă simt în lipsa atingerilor sale. Chiar dacă eu sunt partea demonică a acestei legături bolnave, nu pot să nu fiu sensibilă, am spus-o mereu şi o să o mai spun ori de câte ori am ocazia.. Chiar şi eu am sentimente!

Sărutul Diavolului ✅Where stories live. Discover now