Sărutul Diavolului ✅

Epilog

Un miros înnecăcios, murdar şi înțepător din cale afară îl face să-și ridice privirea. Privește buimac în jur preț de câteva secunde înainte ss realizeze că se află exact în același loc ca aseară, sau ca în ultimele două luni.

Își ridica privirea în jurul său, evitând să și-o lase şi numai pentru o secundă asupra trupului ce zace de prea mult timp inert pe patul infect de spital. Pereții de un alb murdar erau la fel cum fuseseră până acum, de fapt parcă în colțul drept al camerei se mai adunase puțin mucegai, numai pentru a-i face lui viață mea grea. Mirosul infect de medicamente îi rănise nasul încă din prima noapte petrecută aici și totuși nu putea să plece şi să o lase baltă. Îi promisesem că avea să fie aici când se vă trezii, nu putea să rupă această promisiune.

Doar ca lucrurile aveau să se complice mult.. Toamna îi ajunsese din urmă şi mai avea puțin până când trebuia să o părăsească pentru a merge la liceu şi să dea ochii cu toată lumea..

Nu putea să o facă, nici de cum, știa că numai el e vinovat de ceea ce i s-a întâmplat. Știa că numai el e de vină pentru că nu avusese deplina încredere în ea și o acuzase din prima de trădare. Trebuia să-și dea seama că că nu ar face așa ceva, o cunoștea prea bine, de parcă crescuse alături de ea încă de la primul gângurit al vieții. Dar nu o făcuse, pentru prima dată de când o cunoscuse se lăsase pradă sentimentelor, lăsându-le să-i pătrundă în minte și să-l domine.

Un scârțâit de ușă răsuna făcându-l să-şi întoarcă capul. Ușa se deschide şi o doamnă, prezentabila cu un chip șters ca de porțelan şi buze mari şi crăpate, îşi face apariţia.

- Colin du-te acasă, aceasta murmură şi el scutura negativ din cap.

Își trece mâna prin păr şi zâmbește slab realizând că nu îi mai făcuse nimic părului. Că-l lăsase să revină la culoarea aceea hidoasa de care Channon se îndrăgostise.. Nu se putea ca un băiat să fie roșcat dar el nu avea cam ce să facă, se născuse așa..

- Doamna McCall, Colin murmură şi-şi dezlipește puțin privirea de pe Channon, nu pot să plec. I-am promis că voi fi aici când se trezește! Adaugă şi pe chipul femei se așterne un zâmbet.

Femeia se aproprie mai mult de el şi-şi lăsa o mână pe umărul său mângâindu-l ușor, mai apoi și pe spate. Își lipește buzele de fruntea sa şi se îndepărtează cu o durere apăsătoare în suflet..

El e singurul care mai spera că se va trezii.. El e singurul care mai credea în ea şi în puterea lui Dumnezeu, în rest toți erau lipsiţi de speranță, până şi ea. Doamna McCall reușiseși să adune atât de multă afecțiune pentru băiatul cu păr roşcat şi ochi la fel ca cerul senin, încât îl considera din familie.. Fusese aproape pentru fiica ei atunci când nimeni nu o făcuse şi-şi pusese mereu speranţa în ea atunci când nimeni nu o mai făcuse..

Colin își întoarce privirea spre pat şi ochii albaștri i se scaldă într-o mare de lacrimi învolburata. Chipul ce altă dată radia de bucurie, acum avea o paloare bolnăvicioasă. Buzele rozalii ce se curbau în cel mai frumos zâmbet dintre câte el văzuse, acum stăteau strânse într-o linie perfectă şi asta îl enerva atât de mult. De ce nu voia să-şi revină? De ce trebuia să-l chinuie atât de mut..