Nuanțe

Toată lumea

Corinei îi venea foarte greu să creadă că se întâmplase aşa ceva. Spera că visa, îşi dorea din tot sufletul ca toate astea să fii fost doar un coşmar, dar nu era aşa. Într-adevăr, cu doar o zi în urmă, ea şi Gabriela ieşiseră pe afară, băură un suc şi fumară un cui, iar totul părea ok cu ea. Dar, a doua zi, nu mai apucă să vorbească deloc cu ea, găsind-o moartă, pe ciment, cu sângele şiroindu-i din cap. Plângea. Toți prietenii ei plângeau. Îi venea să se arunce în genunchi lângă ea şi să stea acolo până se trezea...

- Doar doarme, sigur se va trezi... murmura ea, disperată să aibă dreptate.

Nu avu mult timp să stea şi să jelească, pentru că poliția veni la locul faptei, îi dădu la o parte pe cei şapte adolescenți, bruscându-i, însă şi restul lumii adunate. Făceau poze trupului inert, căutau indicii, mostre de sânge şi o împrejmuiseră pe fată cu banda aceea galbenă pe care scria ,, Poliția, nu treceți!" Nick, Dragoş, Claudiu, Alexandru, Corina, Letiția şi Ramona o văzură pentru ultima oară pe prietena lor dragă înainte ca o polițistă să o acopere cu un material alb.

Însă ei nu au plecat de acolo. Seara se lăsase peste Bucureşti, polițiştii concluzionară că fusese forma de suicid şi deciseseră că trebuiau să o ducă pe Gabriela acasă, la părinții ei, să-i facă o înmormântare, cum se obişnuieşte.

- O luăm noi, a protestat Alexandru. Haideți, băieți, ajutați-mă să o ridic pe Gabi.

Ceilalți trei şi chiar şi fetele au făcut un pas înainte, dar un polițai i-a oprit:

- O vom duce noi acasă pe fată, în maşină, pe o targă. Aşa mi se pare corect, şi aşa se şi procedează.

- Noi suntem familia ei! au strigat toți cei şapte.

- Am mai auzit asta, copii, dar nu pot să o las la voi. Îmi pare rău, trebuie să ajungă acasă la familia ei adevărată.

Claudiu, care, din păcate, nu reuşise să-i arate niciodată Gabrielei cât de mult ținea la ea, se enervă şi țipă la polițist:

- Domnule polițist, mă scuzați, dar sunteți idiot? Unde credeți că sunt părinții ei acum? Bărbatul în uniformă deschise gura să spună ceva, dar tipul cu dreaduri nu îl lăsă, continându-şi pledoaria: Mai mult ca sigur, sunt prea ocupați să urle unul la altul, să se înjure, să se bate şi să-şi spargă farfurii în cap! Vocea lui Claudiu începea să tremure. Noi o ştim de foarte mulți ani, am copilărit împreună, am făcut toate căcaturile posibile împreună şi i-am fost alături când i-a fost mai greu. Părinții ei nu au fost în stare să o iubească aşa ca noi.

Polițista, o femeie tânără, cu păr tuns scurt şi drept, îi dădu dreptate lui Claudiu, dar, totuşi, îi întrebă pe copii?

- Bine, suntem de acord. Dar unde veți ține... trupul?

- Va sta la mine până... o îngropăm... zise Letiția, cu fața roşie de la plâns. Eu şi fratele meu stăm singuri, cu chirie.

- Mai îşi face veacu' şi Claudiu pe-acolo, încercă Dragoş să o dea pe glumă, dar nimeni nu râse.

În cele din urmă, cei doi ofițeri ai legii, au pus-o pe Gabi pe o targă, au băgat-o în dubă şi au dus-o acasă la Leti. Ei încă nu îi sunaseră pe părinții fetei care se sinucise, dar nici nu aveau de gând să afle de la ei. Să se intereseze.

- Şi-acum, ce? îi întrebă Nick, privindu-şi trist prietenii.

O puseseră pe Gabi pe o masă pe care o acoperiseră cu hârtie.

- Eu cu Ramona o să o spălăm, iar voi gândiți-vă din ce să cumpărăm un sicriu. Şi pe urmă, vom vedea ce va mai fi, explică Letiția, încă plângând.