Nuanțe

Magie de Crăciun

Era miezul nopții când Nick şi Claudiu ieşeau din tura de la restaurant. Şi-au lăsat uniformele şi şorțurile la vestiar şi s-au schimbat în haine de stradă. Erau transpirați şi obosiți, dar fericiți că plecau acasă. Ca de fiecare dată, au bătut palma şi s-au felicitat pentru încă o zi în care au supraviețuit la muncă.

- Am auzit că a nins, vrei să luăm un taxi? fu Nick curios să vadă ce zice amicul lui.

- Neah, nu cred că o să ajungem atât de greu acasă. Cât de multă zăpadă poate să fie?!

Claudiu nu ar fi putut să greşască mai mult decât atunci: intrau în zăpadă aproape până la genunchi şi asta le îngreuna foarte mult drumul spre casă şi îi încetinea, deşi nu stăteau foarte departe de bar, dar în loc să facă cincisprezece minute, au făcut patruzeci!

- Nu-i deloc zăpadă mare, nuuu?!!?

- Şi crezi că mergea vrun taxi prin ea?

Deşi mai aveau puțin şi înghețau, cei doi prieteni încercau să-şi amintească de căldura caloriferelor de acasă. Faptul că îşi cumpăraseră de pe drum puțin vin fiert, că se auzeau colinde din magazine şi că erau luminițe de Crăciun peste tot îi mai încălzea puțin.

- Claudiu, când erai la orfelinat, sărbătoreați Crăciunul?

- Ce dracu' ? De ce îți pasă?!

- Ce-ai mă, mereu mi-a păsat! Poate par insensibil, dar nu sunt!

Claudiu, în loc să răspundă, îl frecă cu un bulgăr pe față şi râse. Ca să nu se lase mai prejos, când tipul cu dreaduri fugi ca să se ferească, celălalt aruncă cu un bulgăre în spatele lui. S-au înjurat amândoi de mame şi după au continuat să se târască prin zăpadă, în timp ce Claudiu îi explica lui Nick:

- Era ok de Crăciun la orfelinat, chiar dacă nu venea nimeni să mă ia de acolo. Familia mea erau copiii de acolo. N-am avut niciodată prea multe şi primeam jucăriile pe care cei cu părinți nu le mai voiau, dar pana mea, aş fi putut să fi trăit pe străzi şi ar fi fost mult mai rău...

- Îmi pare rău că mama ta nu a putut să te crească singură şi a trebuit să te dea...

- Da, păi, sunt un copil din flori şi nu-i aduceam ,, onoare"...

- Nu cred că ăsta a fost motivul. Dacă ea chiar nu a putut să te crească?

- Lasă, frate. Ne avem unul pe altul. Hai să mergem!

- Şi, ăştia sunt toți banii pentru cadouri, brad, mâncare, băutură, țigări şi globuri, ok? zise Ramona, privind bancnota de cinci sute de lei de pe masă.

- Sper să fie de ajuns pentru toți şapte. Am făcut chetă şi atât am strâns, îi explică Alexandru, prietenul ei.

Fata cu şuvițe verzi şi băiatul blond, atletic, se gândiseră să facă pe Moş Crăciun în anul acela. Până la urmă, ce era mai frumos decât să dăruieşti?

- Bine, atunci, să mergem la magazin!

Ramona îşi luă pe ea o geacă mov şi bocancii de munte. Alexandru pur şi simplu pusese o geacă groasă peste tricoul alb, de baschetbalist, cu numărul nouă. S-au prins amândoi de mâini şi au împărțit căştile de la telefonul băiatului, ascultând All I want for Christmas is you în drumul lor spre Cora. Afară ningea cu fulgi mari, care li se aşezau pe păr şi pe haine, după care se topeau. Zăpada se depusese pe brazi, pe asfalt, pe blocuri... Iar oamenii erau în căutare de cadouri.

Când au intrat în magazin, i-au izbit decorațiunile, luminile şi colindele. Alexandru a luat un cărucior de cumpărături, pe care îl împingea şi Ramona se sui în el, cu picioarele pe afară. Alex îi făcu o poză şi ea o postă pe Instagram.