Nuanțe

Anima mundi

Pe cerul azuriu al după-amiezii, câțiva porumbei zburau deasupra Dâmboviței. Deobicei, porumbeii din oraş nu prea mai erau obişnuiți să zboare. Se îngrăşau, si stăteau pe la Piața Universității, ciugulind, de pe jos, firimituri de la trecători. Însă ăştia erau porumbei călători, antrenați, în principal, pentru curse şi pentru a transporta diferite bilețele dintr-un loc în altul.

Ca deobicei, maşinile stăteau una în spatele celeilalte, aşteptând să repornească situl de la acea oră de vârf. Râul era liniştit, dar oamenii erau nerăbdători să ajungă acasă de la servici. Porumbeii ăştia zburau în cerc, precum ciorile, deasupra Dâmboviței.

Unul dintre ei, un porumbel alb, după ce auzi un fluierat, căzu în picaj, sub pod. O cunoşteau toate animalele, de când fata îşi făcuse adăpost sub podul care trecea pe deasupra apei. De aproape o săptămână şi jumătate, tânara blondă purta aceleaşi haine: nişte blugi care se agățaseră şi se rupseră puțin, teneşi murdari, o bluză cu Pantera. De asemenea, se acoperise cu o pătură bej, pe care o găsise pe stradă. Corina se ascundea de poliție sub un pod, iar ei nu erau în stare să o găsească. Ce fraieri!

Corina întinse brațul, iar porumbelul ateriză acolo, înțepând-o puțin cu gheruțele. Acesta se hrăni cu câteva firimituri de pâine din palma blondei.

- Scuze că-i aşa puțin, dar Nero a venit pe aici şi i-am dat şi lui din pâinea de care am putut face rost.

Pasărea continuă să ciugulească mulțimită. Corina devenise prietena lui cea mai bună, după ce îl găsise rănit şi-l ajutase să-şi revină. De când trăia pe străzi, fata reîncepuse să-şi recapete bunătatea. Devenise extrem de atentă şi de grijulie şi, de asemenea, începuse să-i ajute pe ceilalți. Dar acum avea ea nevoie de ajutor, aşa că, de piciorul porumbelului, legă un bilețel şi îi spuse:

- Am nevoie să duci ăsta prietenilor mei. Oricărui dintre ei. Eu nu o să merg după ei. Vreau să văd dacă le pasă destul de mult încât să mă găsească singuri.

Zis şi făcut. Porumbelul zbură direct către casa lui Alexandru. Băiatul, însă, nu era acasă. Maică-sa deschise fereastra să aerisească, însă când văzu că potumbelul vrea să intre, o închise direct şi acesta se lovi cu ciocul de sticla geamului. Totuşi, acesta nu renunță. Gheruțele lui prinseră pervazul, şi ciocăni insistent în fereastră.

- Uş! Uşş de-aici! făcu femeia, dar pasărea o ținea pe-a ei.

Până la urmă, mama lui Alex observă un bilețel prins de picioruş. Îl luă, iar porumbelul zbură înapoi la Corina. După ce citi biletul, femeia îşi sună imediat fiul.

*
Grupul de prieteni se întâlni la locul lor preferat de întâlnire: Delta Văcăreşti. Era plină de verdeață, un drum lung ducea către oraş, către Rin Grand Hotel şi alte betoane, iar ei stăteau pe nişte stânci. Era deja noapte, iar pe cerul albastru puteai vedea puzderie de stele şi luna plină. Ramona, Letiția, Irina, Dragoş, Nick şi Claudiu stăteau pe jos, în cerc, iar Alexandru era în picioare, în mijlocul lor, şi citea scrisoarea:

,, Guys, în primul rând, vreau să-mi cer scuze față de toți, în special față de Irina şi Nick. Promit să mă revanşez.

În caz că mă nu mă urâți, şi că Irina nu ca depune mărturie împotriva mea, vă dau şansa să mă găsiți. Vă întrebați de ce nu vin chiar eu la voi? Simplu. Vreau să văd dacă vă pasă.

Ca să mă găsiți, trebuie să urmăriți indiciile pe care le-am plasat prin oraş. Primul indiciu îl aveți chiar aici: locul în care am avut noi prima beție, la 15 ani.

P. S. : Nu uitați că vă iubesc. Şi baftă! ^^ :) Corina."

- Nu vi se pare că e puțin cam prea prietenoasă? remarcă Ramona.

- Ştiu, ai dreptate, la cum s-a comportat față de noi în ultimul timp, nici nu putem fi siguri că e ea, aprobă Letiția. Dacă ne întinde cineva o cursă?

Irina se ridică de pe jos şi zise:

- E scrisul ei. Nu pot să cred că vă dați prietenii ei şi nu-i recunoaşteți scrisul!

Fără să se mai certe, se duseră acolo unde avuseseră ei prima beție: Lacul Morii. Acolo, mai găsiseră încă un indiciu într-o sticlă de vodcă, în care scria: ,, Sticla asta este a noastră. Ne-am distrat maxim atunci, mai ştiți? O. K. , acum trebuie să mergeți în locul în care ne-am cunoscut. Adevărul era că toți se ştiau de mici: copilăriseră împreună şi făcură tot felul de chestii. Şcoala generală era locul în care se afla următotul indiciu.

Au urmat blocul lui Dragoş, mormântul Gabrielei, şi pădurea Băneasa. Când, în sfârşit, ajunseră la râul Dâmbovița, unde ar fi trebuit să găsească următorul indiciu, si ultimul, nu găsiră nimic.

- Vedeți, v-am spus eu că este o capcană, se panică Letiția.

Dar toți au fost bucuroşi să o găsească pe prietena lor şi o întâmpinară cu scuze, lacrimi şi îmbrățişari.

*
Balul de sfârşit de a doişpea era din ce în ce mai aproape. Din păcate, acesta avea loc înainte de bac, iar nu toată gaşca era sigură că o să-l ia. Fetele îşi alegeau rochiile, aveau grijă să nu mănânce prea mult, ca să nu se îngraşe, iar băieții se purtau ca deobicei.

Toată clasa sărbători alături de ei, în robe, făcând poze şi mâncând tort. După ce directoarea ținu un discurs extrem de ploctisitor, îşi aruncară pălăriile în aer, marcând sfârşitul liceului şi începutul vieților lor de adulți.

La balul din seara aceea, fiecare veni cu perechea lui. După câteva melodii techno urmă şi una lentă, care apropie şi mai mult cuplurile.

*
Din păcate, Ramona, Nick şi Corina picaseră bacul. Dar, mai aveau o şansă în toamnă, lumea nu se termina aici.

Sfârşitul părții a doua.

Nota autoarei: Vă mulțumesc pentru 520 de vizualizări şi că apreciați povestea mea, dar cel mai mult m-ar ajuta câteva opinii sincere de-ale voastre. Huuug! :3