d i a g n o s t i c

521 92 65
                                    

Y o o n g i

De o bucată lunga de timp tot simțeam o senzație de discomfort in ochi, o senzație de greutate și tensiune, alteori mi se încețoșează privirea și mi se diminuează capacitatea de a vedea destul de des.

La început nu am băgat în seama lucrurile astea, am crezut ca poate sunt doar obosit, sau cel puțin am ales sa nu îmi bat capul prea tare.

Din moment ce am fost capabil sa vad toată viața nu m-am gândit ca ar putea fi ceva in neregula cu ochii mei  asta pana când am început sa simt dureri in jurul ochilor și uneori chiar în ochi, atunci mi-am dat seama ca ar trebui sa consult un oftalmolog.

Părinții mi-au spus ca probabil am nevoie de ochelari, la început nu prea au vrut sa merg la spital, dar mi-am făcut programare oricum.

Am pășit in spital destul de anxios încă de când eram mic am evitat locul asta, faptul ca totul era alb și ca mereu mirosea a produse de curățat și pastile ma făcea sa adorm sau sa vomit. M-am uitat în jur după salonul de oftalmologie pentru ca deși e a doua oara când vin aici am uitat unde se afla. Am fost nevoit sa merg pana în capătul holului și sa trec de toți oamenii bătrâni și copiii bolnavi ce așteptau la diferite uși

După ce am scăpat de coridorul terorii m-am simțit ușurat când am citit "Salon de oftalmologie" pe ușa din dreapta mea. Cum nu era nimeni aici am bătut o data și am întrat fără sa aștept un răspuns. Nu credeam ca aveam ceva serios și totuși instincul mi-a spus sa îmi fac totuși un control pentru ca nu se știe niciodată. În fond vedere e unul din cele mai de preț lucruri pe care un om le poate avea.

La fel ca prima data salonul asta mi-a lăsat aceeași impresie neobișnuit de primitoare, în colțul camerei lângă geam se afla o floarea soarelui într-un ghiveci, pe biroul doctorul multe fotografii și câteva figurine drăguțe cu ursuleți. Oricum m-aș uita la salon se distinge ușor de celelalte, parca are o pata de culoare.

-Min Yoongi, ai întârziat! spune domnul Jung și își ia privirea din foia pe care o citea, probabil se uitase după numele meu.

-Traficul, mint eu scurt ca să scap de subiectul asta, nici măcar nu aveam permis de conducere.

Bărbatul mi-a zâmbit și mi-a făcut semn să iau loc, la fel că prima data avea același chip vesel și luminos. M-am așezat pe scaun fără sa îmi spună sa iau loc, de obicei eram nesimțit și nu îmi teama sa o recunosc.

-Au venit rezultatele sau de ce m-ați chemat? Sunt puțin ocupat cu școala  zilele astea.

Cei e drept nu eram prea ocupat, student în al doilea an de facultate știam deja mersurile, în mare parte săream peste ore și pierdeam timpul cu Namjoon.

-Dacă nu ar fi venit de ce te-as fi chemat?

-Pentru ca sunt drăguț? Dau din umeri și încep sa îmi mișc piciorul drept fără sa vreau, era un tic nervos asa făceam mereu când voiam sa se termine ceva.

Oftalmologul nu a fost prea incantat de întrebarea mea pentru ca imediat ce am vorbit zâmbetul i-a pierdut de pe buze.

-Nu ești deloc drăguț, ești doar obraznic.

M-am bosumflat puțin atunci când mi-a spus ca nu sunt drăguț, de obicei toată lumea îmi spune ca arat foarte bine indiferent ca sunt fete sau băieți. Puteam să înțeleg totuși de ce mi-a spus ca nu sunt, uitându-mă pe biroul său observasem ca erau multe fotografii cu o femeie și un copil, probabil soția și copilul lui. Zâmbetul femei și al belelusului erau la fel de primitor ca al lui.

glaucoma | yoonseok [BTS] Hikayelerin yaşadığı yer. Şimdi keşfedin