glaucoma | yoonseok [BTS]

p r e s c r i p ț i e

Y o o † n g i 

Întunericul din jurul meu ma scotea din sărite, era trecut de ora doua noaptea în jurul meu era doar întuneric și câteva lumini slabe. Părinții continuau sa ma sune în disperare asa ca mi-am închis mobilul, nu ma simțeam în stare sa vorbesc cu cineva în acest moment.

Pur și simplu nu acceptam faptul ca exista posibilitatea de a orbi. Cum sa pot accepta asa ceva atât de ușor?  încă de când ma știu nu m-am gândit în viata mea la faptul ca într-o zi s-ar putea sa nu mai văd niciodată.

Mă simțeam nedreptățit, voiam să ma răzbun pe ceva cum fac eu de obicei. M-am uitat în zona și nu am văzut pe nimeni, altădată m-aș fi luat la bătaie cu cineva fără motiv, însă acum nu era nici dracu' aici.

M-am aplecat și am luat o piatra destul de mare, în fata mea era un magazin cu un geam de sticla, fără sa stau pe gânduri am aruncat piatra și sticla s-a spart.

Chiar când voiam să întru să fur o ciocolată sau ceva dulce am simțit o mână peste încheietura mea și m-am dat un pas mai în spate din instinct lovindu-mă de pieptul cuiva. La naiba! Am dat de căcat.

-Ce încerci sa faci? Ma întreabă tipul cu o voce aspră, voce puțin cam cunoscută îmi spun eu în gândul meu. Nu puteam să văd persoana care m-a încolțit, dar știam că îl pot ataca din clipă în clipă. Am preferat să aștept puțin totuși, eram destul de leneș în orice situație.

-Mă joc cu pietrele, nu se vede?

Bărbatul mi-a dat drumul la mâna și m-a întors cu fața la el, lumina magazinului pe care tocmai îl vandalizasem îi dezvăluia silueta și puțin chipul, nu era greu de recunoscut. Era oftalmologul meu. Ha! Ce surpriză! (not really)

Șatenul și-a scos telefonul din buzunar și a sunat pe cineva, deși puteam să ghicesc pe cine și fără să mă uit.

-Domnule Min, v-am găsit fiul. Ce făcea? Ugh... zice el în timp ce se uita la mine, iar apoi la sticla spartă. M-am întors cu spatele la el și mi-am pus mâinile la piept așteptând să vad ce îi spune.

-Suntem într-un parc, plângea. Nu suntem prea departe de apartamenul meu, pot sa îl țin la mine în seara asta. Pare destul de dărâmat, cred ca o conversație cu un străin i-ar prinde mai bine decât una cu cineva cunoscut. Sigur ca da stați liniștit, o seara bună.

Recunosc nu ma așteptăm să mintă în halul ăsta și ce e mai rău e că a fost o minciună bună, dar spusă prost. Dacă cineva îmi zicea așa ceva pe tonul ăla forțat nu l-aș fi crezut. Desigur, părinții mei sunt ușor de prostit.

-Hai sa plec de aici cât mai repede!

Bărbatul m-a prins din nou de încheietură și m-a tras după el grăbind pasul din ce în ce mai mult, câteodată se uita în stânga și în dreapta să vadă dacă ne vede cineva.

Nu îl înțeleg.

-Domnule Jung, cred ca a-ți uitat sa sunați la politie.

-De ce sa sun la politie? Nu mai ești minor o sa primești amendă, sau mai știu eu ce.

-Exact nu mai sunt minor, ar trebui sa sufăr consecințele acțiunilor mele.

-Ești destul de idiot pentru un copil venit proaspăt in lumea adulților.

Am tăcut din gura pentru că avea dreptate, mă comportasem ca un idiot și comparativ cu el sigur eram unul.