c o m p r i m a t e

361 74 28
                                    

Ho†seok

Ud ultima floare de la pervaz și apoi deschid geamul. O briza puternica și foarte rece ma lovește din plin și se împrăștie în camera, pana și perdelele fluturau în urma ei.

M-am întors cu fata spre Yoongi care dormea și am văzut cum a început sa tremure de la frig. Spatele ii era dezvelit, iar pătura îi acoperea doar fundul pentru ca mai bine de jumătate din material ii era strâns între picioare.

Era un mod cam crud de a trezi pe cineva, dar trebuia sa merg la spital și el la facultate.

M-am așezat înapoi în pat ca să îl privesc mai bine, în ciuda faptului că era dezbracat și am deschis geamul părea sa nu simta.

Mi-am dus un deget pe sirea spinării sale simțind cum ii se zbarleste parul de pe spate și fără sa vreau am început sa zâmbesc.

Poate ca nu mai este minor, dar tot un copil rămâne.

Îmi place de el.

Vârstă lui nu e o problemă ci comportamentul său, numai un nebun ar veni la o ora atâta de târzie în noapte doar pentru ca vrea sa vadă pe cineva. Cu toate acestea ma bucur ca e asa, aseară chiar aveam nevoie de compania cuiva, simțeam ca o iau razna de unul singur în apartamentul asta.

Ma îndepărtez de blond și ma îndrept spre comodă, locul unde îmi țin antidepresivele. Îmi las capul pe spate apoi ma așez ușor pe marginea patului și privesc norii pictați de soția mea pe tavan.

E ciudat, de când îl cunosc pe Yoongi nu mai sunt nevoia sa iau tratamentul asa de des ca înainte.

De obicei de fiecare data când îmi iau medicația încep sa nu mai simt nimic. Partea proasta când iei antidepresive e ca te transformi într-un zombii și începi sa nu mai ai sentimente, nu e prea diferit de depresia pe care o am, dar cel puțin nu mai plâng.

-Ce frig e aici...

Îl aud pe Yoongi cum mormăie destul de somnoros și când ma uit la el îl surprind chiar în momentul în care încerca să își tragă pătură peste el.

-Îmbracă-te! Trebuie sa plecam.

-Unde? Nici măcar nu a răsărit soarele încă.

- La spital, iar tu la facultate.

Ochii ageri a lui Yoongi s-au oprit imediat pe cutia de pastile din mana mea.

-Chiar trebuie sa iei prostiile alea?

-Ai tu un mod mai bun de a ma face fericit?

M-am întors cu spatele la el și am scos o pastila din cutie pregătindu-ma sa o beau, dar bratele lui Yoongi in jurul meu m-au oprit.

Cu toate că trupul sau era rece eu simțeam o căldură deosebita în îmbrățișarea sa, era atâta de relaxant încât am lăsat cutia cu pastile înapoi pe noptieră.

-Și dacă o sa încep sa plâng dintr-o data ce o sa faci? Întreb eu inspirând și expirând mai greu pentru ca Yoongi ma făcea sa simt lucruri pozitive, iar eu nu mai știam cum sa reacționez fiindcă eram obișnuit doar cu cele negative.

-O sa stau cu tine, nu știu. Lacrimile curăță ochii. Tu ai spus asta, nu eu.

Chiar îmi venea sa plâng, dar de dragul lui am încercat sa nu o fac, în fond sunt un adult nu ar fii prea frumos sa plâng în fața lui.

glaucoma | yoonseok [BTS] Waar verhalen tot leven komen. Ontdek het nu