ț i g ă r i ș i b e r e

422 59 26
                                    

Y o o n † g i
(3000+ cuv)

Briza rece pe care o simțeam pe la spate m-a făcut sa rup sărutul cu Hoseok. Am tras cu coada ochiului pe bancheta din spate sa vad dacă Jungkook mai doarme și am simțit că fac infarct atunci când am observat ca acesta dispăruse și lăsase ușa deschisă.

-Jungkook! Exclam eu și arat cu degetul spre el, Hoseok se întoarce și el și se uita la băiat cum intră în cafenea.

Mi-am pus mâinile pe față gândindu-mă cum o să dau acum ochii cu el după situația în care m-a văzut, adică, nu ma deranja ipostaza ci discuția pe care am avut-o cu Hoseok. A fost stânjenitoare.

Oftalmologul oftează și ma lovește peste fund, semn sa ma dau jos din poala sa ceea ce și fac. Acesta coboară din mașină ca să închidă ușa din spate. Între timp eu am rămas cuminte în fața și mi-am așezat hainele cât de cât ca să arat prezentabil.

Hoseok s-a întors înapoi la locul său și și-a pus centura de siguranță, fără să vreau ochii îmi cad pe mâna sa, acesta a rotit cheia în contact și a pornit mașina. Brelocul stupid pe care i l-am cumpărat arata destul de bine pe cheile sale, ba chiar mai bine în mână sa.

Sincer să fiu mă așteptam să îl ia doar din politețe și să îl arunce undeva printr-un sertar, gândul că îi place ma face fericit.

-Puneți centura!

Viteza cu care satenul conducea m-a lipit efectiv de scaun, nici nu am avut timp să reacționez. Speriat pentru viața mea am început sa caut centura de siguranță puțin cam stângaci și să mi-o pun imediat. E adevărat că îmi place adrenalina, dar nici în halul ăsta.

-Unde mergem? Sper că nu în tărâmul celor morți.

Hoseok a început să rada la remarca mea și a încetinit.

-Mergem la mine. De fapt am ajuns.

Acesta parchează cu grija în comparație cu modul haotic în care a condus, iar apoi iese din mașină. Fac și eu la fel ca el inca puțin amețit de la pumnii primiți și socul trăit acum câteva secunde.

-Am amețit, murmur eu.

M-am lipit de mașină rămânând așa un timp, mi-am dus mana la gura când am simtit ca mi se ridică voma în gât.

-Îți e rău?

-Nu, sunt bine.

Desigur că îmi era rău, e cel mai prost șofer văzut de mine în toată viața mea, dar nu am vrut sa ii spun, situația asta îmi amintea de cafeaua lui oribila.

Hoseok a observat ca nu sunt sincer, dar nu a spus nimic, se cauta în buzunare, iar când a găsit ce cauta s-a sprijinit de mașină și a venit lângă mine.

Acesta și-a aprins o țigară și a început să fumeze, fiind îmbrăcat în halatul său alb de doctor arată că unul din acei doctori ce îți spune cum să trăiești sănătos chiar dacă el nu o face. Îl priveam atât de intens și asta pentru că fiecare gest al său mă fascina, deși era călduț afară o briza rece m-a făcut să inspir aerul curat din jur. Mi-am pus mana peste încheietura sa aducându-i țigară la gura mea, se uita puțin ciudat la mine.
Mirosul de tutun din jur devenea mai puternic, iar mirosul acela curat dispăruse.

-Dacă vrei o țigară, spune!

-Nu îmi place sa fumez o țigară singur.

-Atunci care mai e rostul?

-Nu știu, îmi place sa fumez o țigară cu cineva, doar oamenii triști fumează o țigară întreagă singuri.

-Hm...

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Jul 18, 2018 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

glaucoma | yoonseok [BTS] Where stories live. Discover now