Save me! #Finalizată

Capitolul 5

     Prezentul

       Jared

  O urmăresc de la geam cum iasă din clădire . Abea o zăresc deoarece de la înălțimea asta oamenii arată ca niște figurine în miniatură . Însă pe ea o văd oriunde. E ca și cum ar avea o lumină refelctorizantă, cel puțin pentru mine . Chiar și îl clipa în care an văzut -o pe hol a fost ceva  mai mult decat simplul fapt că M-am intors la timp să o văd. Puteam să ratez momentul dacă ușile s-ar fi închis dar corpul meu, mintea mea au simțit-o inainte ca eu să o văd.
    Plec acasă și nu mă pot concentra la nimic.  Orice aș face in minte imi apare doar ea . O cunosc pe Lexie Jensen atât de bine , dar acestă Lexie pe care am vazut -o astăzi nu mai e aceeași pe care am vazut -o cu zece ani în urmă. Nu s-a schimbat doar la înfățișare și se vede și se observă  hotărârea și maturizarea ei .
  
    În noaptea aceea o visez. Nu pe acestă Lexie și pe cea pe care o știam eu . Ii visez zâmbetul, râsul . Visez că o țin în brațe și simt bucuria . Fericirea pură până în momentul în care mă trezesc iar atunci sufletul meu e cuprins de durere . O amărâre atât de mare încât aș vrea să adorm iar . Dar nu mai pot . Acela a fost doar un vis iar în realitate nimic din astea nu o să se întâmple . Însă gândul la ea mă obsedează în următoarele zile și atunci imi dau seama că trebuie să o văd. Să o revăd și poate așa fantomele trecutului or să dispară. Poate așa o să pot in sfârșit să trec peste . Da, asta o să fac . Acum mai trebuie să găsesc doar un prilej prin care să mă întâlnesc cu ea .

    10 ani în urmă

      Lexie

   Firar să fie de treabă! Asta mi-am repetat tot timpul cât am stat în clasă doar ca să nu mă apuc la propriu să îmi dau cu capul de bancă. Tipul nou luase un loc exact în stânga mea și să fiu ă naibii dacă nu il vedeam cu coada ochiului cum se uită la mine . Fața imi ardea și nu aveam curaj să mă uit în partea aceea . Știam că mă recunoaște . Bia in dreapta mea imi arunca expresii de compătimire combinate cu amuzament. Eu eram nervoasă și rușinată de-a dreptul . Adică care erau șansele ? Hmm? Care ? Ca eu să merg la o petrecere, să sărut un tip oarecare ca să scap de fostul iubit iar el să se mute la școala mea și fix in clasa cu mine ? Universul clar nu ținea cu mine.
  Când în sfârșit domnul Harry ne-a dat liber am țâșnit din bancă și am ieșit din clasă rapid . Bia a venit pe urmele mele până când am ieșit din clasă și am ajuns in parcare . Am mers la mașina ei și după ce am închis ușile și a pornit motorul ă vorbit:
-Nu pot să cred ! Care erau șansele ?
-De 0, 0001% ! Universul își bate joc de mine .
-Chiar că...ce o să faci?
-Ce pot să fac ? Sper să nu mă recunoască...
-Sigur te recunoste!
-Mersi de susținere!
Ii zic sarcastică.
-Scuze . Deci o să îi zici ceva ?
- Ce să îi zic ?
-Să ii dai o explicație sau ceva .
-Pe naiba! Nu ii zic nimic . Sper ca nici el să nu zică nimic. Doamne , te rog! Merit măcar atât!
-Macar e drăguț!
Zice Bia .
-Asta e ceea ce te intereseaza pe tine acum ?
O intreb  eu nervoasă. Ea bate în retragere dar știe că nu pe ea sunt nervoasă  . Zâmbește:
-Hei, eu incerc să te fac să te simți mai bine.
-Și cum mă rog faci tu asta ?
-Arătându -ți partea frumoasă a lucrurilor.
Murmur ceva și apoi privesc pe geam . Parcurgem in liniște drumul până acasă la Bia și chiar înainte să parcheze zic :
-Mda, chiar nu ai cum să îi ratezi ochii aceia albaștrii!
Ea rânjește așa că zâmbesc și eu .