Save me! #Finalizată

Capitolul 7

       Prezentul
       
          Jared

   Vorbesc cu Mike și îl întreb când o să încheie contractul cu Lexie . Întâlnirea e programată astăzi la prânz . Nici că se putea mai bine, imi zic . Stau in biroul meu și semnez niște acte până la ora 12 . Când în sfârșit mai sunt cinic minute ies din birouri și merg la camera de conferințe. Mike și Lexie sunt deja aici. El ii arată ce trebuie să semne se iar ea se semnează unde e nevoie . Văd că e atât de încântată încât nici nu mă observă . Abea când Mike mă salută mă vede și ea :
-Buna ziua , domnule Shaw!
-Mike , doamnă Jensen! Cum stați cu actele ?
-Suntem aproape gata . Mai avem nevoie doar de semnătura dumneavoastră!
-Unde?
-Ultima pagină, colțul din stânga!
Iau pixul și documentul . Dau până la ultima pagină și semnez . Ii întind foile lui Mike.
-Gata ?
-Da, domnule.
  Acesta iese din birou . Lexie își ia geanta și haina și se pregătește să iasă din birou . Ii deschid ușa.
-Multumesc !
-Cu plăcere!
Merg cu ea până la lift . Apasă pe buton ca să îl cheme.
-Deci, ce ai zice să te conduc până jos și apoi poate ieșim să luăm prânzul , mai vorbim despre afacere .
-Nu trebuie să vă deranjați să mă conduceți și legat de prânz imi pare rău, dar am deja alte planuri .
   Vocea ei lipsită de emoție și refuzul mă fac să simt un junghi in piept. Liftul vine și ea intră. Se întoarce și se uita la mine :
-Să aveți o zi bună, doamnă Jensen!
-La fel , domnule Shaw!
Mai apuc să o privesc o clipă în ochii mari și apoi ușile liftului se închid iar ea dispare .

      10 ani în urmă
     
          Lexie
 
   Mă frământ toată noaptea cu gândul la ce o să se întâmple maine când o să dau cu ochii de tipul cel nou . Oare o să zică ceva ? O să vorbească cu mine? O să se holbeze la mine ca și cum as fi o ciudată? Nu că nu sunt. Poate că îmi fac prea multe griji . Poate că nu o să îmi spună nimic . Poate doar mi s-a părut mie că se holba la mine ieri. Poate spun de prea multe ori poate . În orice caz, cu toată gândurile astea am ajuns la școală în dimineața următoare. Când am intrat in casă primul lucuru la care m-am uitat ă fost la locul din stânga mea și am constata că era gol . Am zâmbit in sinea mea . Poate că nu avea să vină. M-am dus spre locul meu și m-am așezat în bancă . Mi-am scos cărțile , chiar când ușa s-a deschis . Mai mulți au vrut să se ridice ca să îl salute pe profesor însă nu profesorul a intrat în clasă, ci el . La naiba! Mi-am zis . A înaintat spre locul lui părând netulburat de privirile celor din jur. Următoarea persoană care a intrat pe ușa ă fost profesorul așa că a trebuit să fim atenți la oră. Însă nu puteam să nu mă uit cu coada ochiului la mine .  Și a naibii să fiu de nu părea că se uită mereu la mine . Până la urmă, pe la jumătatea orei mi-am făcut curaj să îmi întorc privirea. Și așa cum credeam el mă privea . Ochii noștri s-au întâlnit iar eu mi -am intors repede pe ai mei . El a rânjit iar eu m-am înroșit. Nu m-am mai uitat in partea aceea dar și așa știam că mă privește. Ii simțeam privirea cum imi arde pielea . Când S-a sunat m-am ridicat repede și m-am grăbit să ies însă nu destul de repede. Din doi pași el a fost înaintea mea :
-Buna!
Mi-am ridicat ochii spre el să văd dacă își bătea joc de mine sau ceva însă zâmbetul lui nu părea decât prietenos.
-Hei!
-Eu sunt , Jared Shaw!
-Lexie Jensen!
-Lexie...hmm...deci crezi că ai putea să îmi arăți unde e cantina?
   I-am privit zâmbetul mare și ochii albaștrii și nu am putut decât să zâmbesc și eu :
-Sigur . Urmează -mă!