Enigma

15.

Am auzit bătăi în ușă. Tata sau Ian ajunseseră. Ușa s-a deschis, apoi s-au auzit pași, din doua direcții. Am luat o bere și am ieșit din bucătărie ca s-o vad pe Raven sărutându-se cu Dean care purta doar un propos. Raven s-a retras imediat rușinată. Deși eram enorm de gelos și de nervos în acel moment, am rămas calm ridicând sticla și am spus:

-Sărbătorim? Am dus sticla la gură și am luat o înghițitură mare.

-Derek, eu...

-Ai venit să vorbești cu Ian, știu asta, mă duc să-l chem. În caz de năbădăi, casa mea nu e hotel.

Am spus făcându-le cu ochiul și trecând pe lângă ei ieșind afară. Am coborât la Ian dând buzna peste el în casă. Ian s-a ridicat de îndată din pat și a dat mâna cu mine.

-Tu nu trebuia să fi undeva acum?

-Ba da, dar m-am gândit că și tu vrei să sărbătorești, așa că vino.

-Ce sărbătorim?

-Soră-ta și Dean... am spus luând o înghițitură mai mare decât prima... s-au împăcat.

-Asta e...

-De sărbătorit, hai să bei și tu. E sus, vrea să vorbească și cu tine. Am mai luat o altă înghițitură și am privit acea sticlă, de parcă ea mi-ar fii ultima salvare. Îți jur că îmi doresc să plec dracu' de aici, s-o uit, să n-o mai iubesc, dar nu pot, când știu că e aici, că o pot privi, că o pot auzi, simt că sunt legat cu lanțuri de locul asta. Am spus privind sticla.

-Ești sigur de ce spui despre ei doi?

-I-am văzut sărutându-se.

-Vorbește cu ea!

-Pentru ce? Să fiu mai distrus decât sunt deja?

-Vorbește-i...

-Mergi sus sau nu?

-Haide!

Am urcat amândoi la mine în apartament, m-am pregătit tot drumul de la Ian de ce urma să văd. Când am intrat Raven vorbeau, Dean stătea pe fotoliu, iar Raven pe canapea. M-am așezat în capătul celălalt al canapelei și am mai luat câteva guri de bere. Raven a dat să se întoarcă spre mine, dar când l-a văzut pe Ian i-a sărit în brațe. M-am ridicat și am mers în bucătărie cotrobăind prin sertare.

-Ce cauți?

-Țigări.

-Nu mai sunt.

-Perfect! Am spus trântind un sertar cu putere.

-Derek, lasă-mă să-ți explic...

-Nu-i nevoie, v-ați sărutat, v-ați împăcat, o să aveți o viață frumoasă, acum sărbătorim, vrei o bere?

-Ea m-a sărutat.

-Ea, tu, ce mai contează, v-ați sărutat.

-Derek, noi ne-am făcut o promisiune. Să nu o mai lăsăm să ne afecteze. Ce faci acum? Încalci promisiunea pentru o fată? L-am privit fix.

-Ți se pare că sunt afectat cu ceva? Pe mine nu ma afectează nicio femeie.

-Ești sigur de ce spui, Derek?

-Dacă te referi la Raven, da, sunt foarte sigur de ce spun. Pentru mine Raven înseamnă trecutul. Și trecutul nu va fi adus în prezentul meu.

-Dar tu singur o aduci în prezent. A spus că tu ai invitat-o.

-Să vorbească cu Ian, dar după asta nu va mai fi poftită.

Mi-am luat sticla și m-am întors cu spatele la el. Ea era acolo și mă privea cu ochii înlăcrimați. Am făcut un pas în față, iar ea a făcut doi în spate. M-am oprit în loc și am luat cea mai rece atitudine pe care o puteam avea în momentul acela.

-Când termini de conversat cu fratele tau, te rog să închizi ușa în urma ta. Am spus întorcându-mă cu spatele și luând o gură atât de mare din sticla de bere că am și terminat-o.

În spatele meu am auzit ușa trântindu-se cu putere. Chiar dacă o iubeam și știam că asta ne va răni pe amândoi, am lăsat-o. Am lăsat-o să plece pentru prima oară. Când a plecat acum trei ani... Atunci nu am lăsat-o. Dar acum, tot ce îmi doream, era să fiu eliberat de ea, de tot ce ne leagă, iar dacă asta înseamnă să renunț la orfelinat, grădinița și chiar la oraș, asta voi face. Voi fugi și eu cum a fugit ea. Le cer prietenilor mei să mă lase singur. După câteva înjurături la adresa mea amândoi pleacă. Dar Ian nu pierde ocazia de a mă întâmpina cu un binevoitor pumn în față. Am deschis calculatorul și am căutat o casă dau un apartament în Florida. După câteva zeci de minute bune alături de băutură multă am găsit ceva convenabil. Mi-am notat datele și în cele din urmă am adormit cu laptopul în brațe. Când m-am trezit am simțit o durere groaznică de cap. M-am ridicat căutând o aspirină. În cele din urmă am găsit. M-am îmbrăcat de muncă și am plecat spre grădiniță. Ziua a decurs normal. Fără urmă de Raven. La sfârșitul programului mi-am anunțat plecarea. Când am ajuns la orfelinat copiii m-au primit la fel de frumos ca de fiecare dată. Când m-am gândit că asta poate e ultima zi în care îi voi mai vedea, m-am întristat. Kevin a venit spre mine tot un zâmbet.

-Doamna directoare vrea să mă însoțești până vin părinții mei.

-Haide, puștiule. Am mers spre dormitorul lui. Ai făcut cunoștiință cu ei?

-Da. Îi cheamă Xender și George Davis-Miller. Am rămas înmărmutit uitându-mă la puștiu care urma să-mi devină frate. Îi cunoști? Cum sunt? Vor avea grijă de mine? Mă vor iubi? A șoptit mai mult pentru el. Am zâmbit strâmb.

-Îi cunosc foarte bine pe Xender și George. Stai liniștit, sunt sigur că te vor iubi foarte mult. Mai au un băiat. Sigur îl vei cunoaște când vei merge la ei. Sunt niște oameni minunați și cu siguranță merită pe cineva ca tine. Așa că nu te feri să vorbești cu ei despre orice sau oricine. Sau cu mine.

-Mă vei vizita?

-De fiecare dată când voi avea ocazia.

I-am spus ciufulindu-i părul. Puștiul a zâmbit. Și-a îndesat cele câteva lucruri în ghiozdan și am plecat împreună spre ieșire. Atunci Raven a ajuns. M-a evitat, exact cum mă așteptam.

-Ieri erați bine. Azi ce s-a întâmplat?

-Cel mai bine e să nu cauți trecutul, Kevin. E precum o carte, te aștepți să fie altfel, dar mereu are același final.

-Crezi că voi avea același final cu noii mei părinți?

-Nu. Persoanele noi nu înseamnă trecutul. Xender si George sunt cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit, cu siguranță nu te-ar părăsi.

M-am oprit în fața porții așteptând să ajungă. Când i-am văzut venind, ambii mergând în același pas în haine modeste am înlemnit. Oare e bine că l-am adus eu? Xender s-a întors surprins spre George. S-au grăbit să vină spre noi. Kevin s-a lăsat îmbrățișat de ambii bărbați. În cele din urmă Xender a venit și m-a îmbrățișat și pe mine. Îmi lipseau cei doi și avea să-mi lipsească și mai mult când voi pleca.

-Mă bucur că ai avut grijă de el, Derek!

-Derek mi-a spus că mai aveți un fiu, de ce nu l-ați luat și pe el?

-Kevin, Derek e celălalt fiu, a spus George plimbându-și privirea pe chipul puștiului. Acesta s-a întors instant spre mine.

I-am zâmbit, iar puștiul tot ce a făcut a fost să ne privească. Simțeam că dacă nu va reacționa voi începe să-l strig. Dar și-a ridicat colțurile gurii și a făcut un nou gest natural. M-a îmbrățisat, iar asta era suficient pentru mine.