Eris

Capitolul XX

„And then she'd scream

In my face,

Tell me to leave

Leave this place,

'Cause she's a Supergirl

And Supergirls don't cry."

- „Supergirl" by Reamonn

Imediat ce a intrat în apartament i-am luat rucsacul mare din spate și i l-am aruncat lângă canapea, după care am mers în bucătărie și am pus apa la fiert pe aragaz. Ea stătea la masă și își rodea nervos cuticulele, privind în gol. Nu a spus nimic, nici măcar cand i-am întins cana cu ceai. Doar a luat-o cu o mână, ronțăindu-și pielița de pe indexul celeilalte. Eram sigur că a plâns în drum spre apartamentul meu, însă în acel moment orice urmă de lacrimi era demult dispărută. M-am așezat în fața ei, așteptând cea mai mică reacție, dar nimic nu s-a întâmplat.

- Melania, ce e? am întrebat, vocea fiindu-mi răgușită. Nu mai scosesem niciun cuvânt de câteva ore bune.

Niciun răspuns. Secundele treceau, nimic nu le putea opri. După aproximativ două minute am încercat din nou:

- Ce s-a întâm-

- Sunt o persoană chiar atât de nașpa? m-a întrerupt ea, privind în cana cu ceai.

- Hm? am făcut eu sceptic.

- Adică, niciodată nu m-am considerat ca fiind o persoană drăguță, dar..., și aici a tușit ușor, după care a continuat: oricât de des mi s-ar spune, refuz, refuz să accept compatibilitatea noțiunii de „haimana" sau „zdreanță" cu felul meu de a fi!

- Cine ți-a spus așa? am întrebat eu încruntându-mă vizibil, simțind cum furia crescândă îmi accelera pulsul.

- Păi, ha ha, pe lângă tot restul lumii, a mai venit și Camelia cu moralele ei de căcat.

Nu am spus nimic. Nu știam ce să-i spun, pentru că nu aveam toate detaliile. Nu știam ce s-a întâmplat cu Melania, iar ea nu părea foarte dornică să-mi împărtășească povestea.

- A venit Camelia acasă? am întrebat într-un final.

- Da, și a început să mă ia la pulă că ce caut în casa ei și mizerii de-astea.

Și-a aprins o țigară și am sesizat tremurul ușor al mâinii în care ținea bricheta. Doar o secundă, după care a dispărut. Suflă fumul în pământ, tușind imediat după aceea.

- Și știi care e faza? a răbufnit. Am încercat - naiba știe că am încercat - să fiu cea matură, să nu mă iau la ceartă cu deșteapta aia, da' frate, parcă tot căuta motive să mai țipe în continuare!

- Și tu, fiind tu, ai explodat, am zâmbit eu. Anca ce a zis?

- A încercat să îi explice Cameliei care-i situația, dar nu a ascultat-o. Nici măcar pe Anca.

Până și-a stins țigara, nu a mai spus nimic. După aceea m-a întrebat dacă poate să-și facă un duș. Eu i-am dat un prosop și șlapi. Apa a curs încontinuu timp de o jumătate de oră. Încă mă mai întreb ce a făcut în tot acel timp închisă acolo, lăsând apa să curgă. Îmi place să mi-o imaginez plângând sub duș. Când plângea, era cea mai frumoasă fată din lume. Când a ieșit din baie, apa încă îi picura din păr; purta, totuși, aceleași haine. S-a dus și a deschis geamul de la bucătărie, iar eu am urmat-o.