Cu multe multumuri Cosminei, WoodenGirl a.k.a KFCoffe pentru coperta.
-1-
Tocuri nenoricite! Tocuri, pe naiba! Astea sunt cataligele cu totul! Las' că vede ea. Cele mai înalte va trebui să le poarte, că vine şi ziua mea o dată şi o dată! E ora 2 noaptea. 2 noaptea! Şi nu fac decât să umblu de nebună pe străzi până acasă. E şi Paige cu mine, dar când mă gândesc că a fost idea ei... îmi vine să o strâng de gât. Parcă n-ar fi destul că mă dor picioarele până la epuizare, mai şi îngheţ de frig. Rochia asta nu e bună de nimic, nici măcar nu-mi acoperă fundul, darămite să îmi ţină de cald. Şi i-am spus să luăm şi câte o geacă, dar nuuu că ne stricăm ţinuta.
Nici una din noi nu vorbea şi e mai bine aşa. Un singur cuvânt de scoatea, şi toţi nervii mi i-aș fi varsat pe ea. Cum poate să fie atât de proastă să nu păstreze bani de taxi? Nu ştiu, nici eu nu înţeleg. Şi credeam că eu sunt aia mai ţăcănită dintre noi...
În curând ajungeam în cartierul nostru. Locuiam una lângă alta, aşa că am rămas împreună. Strada era goală, dar din când în când tresăream la lătratul unui câine ce se auzea de departe, iar tâmpitul ăla de motan nu mai termina cu serenadele. Chiar nu înţelegea că nu interesează pe nimeni miorlăiturile lui? Speram să primească un papuc în cap, deşi în ritmul acela, curând aveam să-mi încerc chiar eu norocul la aruncatul cu pantofi.
Toată pustietatea şi liniştea, bine, cu mici excepţii, nu prevesteau nimic bun. Nu ştiu de ce, însă presimțeam că ar fi trebui să ne grăbim, deşi picioarele mele protestau cu vehemenţă.
Deodată, ca la comandă, toate becurile au început să pâlpâie. Pentru o clipă mi-a stat inima în loc. Ceva nu era normal, puteam simţi asta. I-am aruncat o privire disperată lui Paige, dar şi ea se uita la mine speriată. Amândouă ne-am scos repede papucii şi am zbughit-o la fugă.
În doar două minute am întrat în cartierul nostru. Amândouă am încetinit puţin. Şi aici, la fel ca în celălalt cartier, becurile pâlpâiau. Era cumva o epidemie a becurilor sau ce?
Următorul lucru pe care l-am simţit a fost o pereche de mâini care m-ai oprit din goana mea. Mă ţinea strâns la piept, pentru a nu putea fugi. Oricine era, nu mirosea a bine. Atunci am observat că nu sunt singura în situaţia asta, prietena mea fiind în aceeaşi poziţie, doar că în braţele altcuiva. Şi credeţi-mă, nu era nimic romantic.
S-a auzit o voce groasă , care impunea respect, dar mie mi se rupea de asta la ora aia:
- Care din voi este Paige?
Din nou, inima mea a uitat să bată pentru o secundă. Ce vroia individual ăsta, la ora asta cu prietena mea? În ce naiba te-ai băgat, Paige?
- Niciuna dintre noi. Ne confundaţi.
Am încercat să îl duc de nas, dar se pare că avea alte planuri...
- Minţi! Ştiu că tu eşti Paige! a spus în timp ce se uita la ea.
Nu puteam să le zăresc feţele, dar eram sigură că ea era speriată, iar el înfricoşător. Ştiam asta pentru că se tot zbătea în braţele lui, iar atunci când e speriată se agită continuu.
- Ce vreţi cu mine?
- O, dar ar trebui să şti. Ai oficial 16 ani, ceea ce înseamnă că e timpul să plăteşti împrumutul părinţilor tăi.
Până aici n-am înţeles nimic. Despre ce împrumut vorbeşte? Ce legătură are ea cu afacerile părinţilor ei?
- Paige, ce împrumut? Despre ce vorbeşte? am încercat să rezolv misterul din mintea mea, însă nu m-am aşteptat la ce avea să vină.
- Îmi... îmi pare rău... Îţi mulţumesc că ai fost prietena mea, dar acum trebuie să plec...
- Să pleci? Unde să pleci? Paige, nu mai vorbi în parabole şi spune-mi! Sunt prietena ta...
Despre ce naiba vorbeşte fata asta? I-a spus apoi ceva tipului care o ţinea. Era o linişte deplină, cu toate astea n-am înţeles decât răspunsul lui, un bine sec, fără viaţă.
Cel care mă ţinea mi-a dat drumul, dar nu aveam să plec fără ea.
- Paige, eu nu plec fără tine, am spus hotărâtă.
- Nu! Pleacă şi nu te uita înapoi!
- Nu te las cu... cu tipii ăştia, am răspuns în timp ce le-am aruncat o privire dezgustată.
- Doar pleacă... te rog... se milogea de mine.
Când o să înţeleagă că e prietena mea şi nu o s-o las singură în asta?
- Nu! am zis mai hotărâtă ca niciodată.
M-am apropiat de tipul care o ţinea. Am încercat să îi dau un croşeu, însă ceva m-a oprit. Nu m-a prins din nou în strânsoare, dar mă ţinea puternic de mână, sau mai bine zis îmi ţinea pumnul în al lui. Inima mea a sărit din nou peste o bătaie. Cum a ajuns atât de repede lângă mine, fără să îl simt?
- Fugi, Zoe!
Unde să fug? Ţi se pare că pot să fug? Aş fi vrut să îi spun, dar nu era momentul pentru reproşuri.
- Se pare că prietena ta vrea să rămână alături de tine. Ar trebui să-i facem pe plac, nu-i aşa, Caleb? a spus celălalt tip.
În secunda următoare eram din nou captivă. Eram foarte aproape de ins şi de Paige.
- Vă recomand să închideţi ochii, spuse din nou cel ce părea a fi şeful.
I-am închis. Am auzit un vâjâit de vânt, după care nu am mai simţit pământul sub picioare.
Ce se întâmplă?
@};-
varianta la persoana I. nu stiu sigur la care o sa scriu:)
vot?comm?o opinie sincera?:)
