-2-
Pentru câteva secunde nu am mai simţit pământul sub picioare. Simţeam că plutesc. Senzaţia ar fi fost mai plăcută dacă cineva nu mă ţinea captivă într-o îmbrăţişare de-a dreptu' nesuferită.
Scurtul meu moment de zbor a fost oprit de podea. Exact, podea. M-am trezit picând pe podea, şi asta nu după un coşmar. De fapt, adevăratul coşmar abia începea.
Mi-am deschis ochii. Caleb mi-a dat drumul, dar nu mă simţeam mai bine.
Mă aflam într-un birou uriaş, elegant şi oarecum bogat. În faţa mea se afla un birou masiv, iar în spatele lui, pe un scaun stătea un bărbat de vreo 25 de ani
Următorul lucru pe care l-am observat a fost că un idiot m-a lovit. Mi-a dat una peste cap.
- Hei, care e problema ta? m-am răstit la el, doar ca să mai primesc una.
- Nu ai voie să te uiţi la stăpân.
Grozav, nişte înfumuraţi. Exact ce-mi lipsea la ora asta... nu!
- Este în regulă, nu ştia.
Era o voce de bărbat. Nu mi-am ridicat capul complet, doar un pic cât să îl zăresc. Era înalt, bine făcut, cu părul castaniu tuns nu foarte scurt, dar nici lung, făcându-l să pară mai tânăr şi zvelt. Ochii căprui deschis erau hipnotizanţi, fiindu-mi destul de greu să-mi iau privirea de pe ei, de fapt, de pe el.
- Dar totuşi nu înţeleg de ce două. Trebuia să aduceţi o singură fată.
- Stăpâne, era împreună cu ea atunci când am găsit-o. I-am oferit şansa de a pleca, deoarece nu ştie nimic, dar a ales să fie alături de prietena ei.
- Înţeleg...
M-am uitat în jur. Câteva gărzi de corp păzeau locul, Paige era în aceeaşi poziţie ca şi mine, iar între noi stătea acel tip într-o poziţie ce arăta respect. Ok, cine naibi îi tipu' asta de se crede atât de tare?
Cineva a deschis uşa din spatele nostru. Nu ştiam cine e. S-a apropiat de birou, dar stătea cu spatele. Cu toate astea, aveam impresia că l-am mai văzut undeva.
- M-ai chemat?
- Da. Horaţiu a avut o mică eroare...
- Nu a fost...
- Nu mai contează!
I-a retezat vorba. Destul de autoritar...
- Cum spuneam, printr-o mică eroare, această fată a ajuns aici. Cred că ar trebui să fie sclava ta...
- Ce?! Nici să... am sărit de cur în sus, dar m-am ales cu încă o lovitură.
Care e problema tipului ăsta?
- Va fi sclava ta şi sper să nu mai aud că ţi-ai satisfăcut poftele cu toate servitoarele. Ne-am înţeles?
- Ştii bine că una singură nu îmi va ajunge.
- Pentru moment, te vei mulţumi cu ea. Poţi pleca.
Băiatul s-a întors. Bine, nu era chiar băiat, la aproximativ 19 ani cam trecea acea barieră. Arăta la fel ca tatăl său, dar varianta mai tânără, de aceea îmi părea cunoscut. Şi din nou, am primit una în cap. Tipu' ăsta chiar începea să mă enerveze...
- Haide! a spus cel tânăr.
În prima fază, nici nu mi-am dat seama că vorbeşte cu mine, până nu mi-a dat idiotu' ăla un ghionte ca să mă ridic.
- Nu l-ai auzit? Du-te!
- Îndeajuns, Caleb! se auzi vocea seniorului.
- Mă scuzaţi, dar...
- Suficient.
Vocea lui l-a redus la tacere. M-am ridicat şi l-am urmat pe junior. I-am aruncat o ultimă privire lui Paige, după care am ieşit.
Am mers în spatele lui. Nu îmi era frică, dar eram destul de adormită şi mă mişcam încet. Încă mă dureau piciorele, ca să nu mai zic că îngheţam de frig. Chiar aşa zgârciţi sunt când vine vorba de încălzit o casă?
Pe parcurs ce mergeam, coridoarele nu păreau să se termine. Era la vreo 10 metri în faţa mea când s-a răstit:
- Vrei să te grăbeşti? Nu am toată ziua.
Am mărit pasul până am fost în rând cu el, dar se pare că e totuşi prea repede...
- Nu în linie cu mine!
Am rămas vreo doi paşi în pace. Ce bipolar...
S-a oprit în faţa unei uşi. Eram atât de adormită încât aproape m-am lovit de el, dar am reuşit să opresc impactul în ultima secundă. A intrat înauntru lăsând-o larg deschidă, bineînţeles, pentru mine să o închid. Ce cavaler...
S-a întors şi s-a uitat la mine. L-am privit în ochi, iar în câteva secunde eram pe podea. Instinctiv, mâna mi s-a dus spre obraz. Se pare că o să mă aleg cu multe vânătăi...
- Fii atentă, căci o să-ţi spun o singură dată: nu ai voie să te uiţi în ochii mei, de fapt, nu ai voie să mă priveşti în faţă, îmi vei spune Stăpân, iar tu vei fi Sclavă. Ai înţeles?
Am dat semn din cap că da. Cine i-a băgat tipul un borcan cu murături pe gât de e aşa de acru? M-a luat de braţ şi m-a ridicat. Mi-am ridicat privirea, dar am primit din nou o palmă. Probabil că aş fi căzut din nou, dacă nu mă ţinea. Ambii obraji mă dureau de la lovituri iar picioarele nu le mai simţeam de la frig şi oboseală.
- Mi-e foame.
Şi ce-mi spunea mie? Erau bogaţi, să-i facă un bucătar de mâncare.
Un fior mi-a trecut prin corp. Ăştia chiar n-au auzit de calorifere?
- Ţi-e frică? mi-a şoptit la ureche.
- Nu mi-e frică, mi-e frig, am spus cu voce joasă.
- Nu-ţi face griji, te voi încălzi.
Cuvintele lui nu mă linişteau deloc. Simţeam cum mi se ridică părul de la ceafă datorită respiraţiei lui ca gheaţa, ca să nu mai zic că era mai rece decât o stană de piatră.
Îşi plimbă puţin incisivii pe gâtul meu. Erau destul de mari comparativ cu unii normal, ar putea să fie colţi. Nu a făcut decât să îmi confirme gândurile. Erau ca două ace foarte groase, dar ascuţite care se înfigeau în mine. Era dureros. Am început să mă zbat în braţele lui, dar mă ţinea imobilizată. Avea o mână în jurul taliei mele şi cealaltă în părul meu, îmi trăgea capul pe spate pentru a putea ajunge mai uşor la gâtul meu. Luase o gură plină de sânge. Privirea mi se împăienjeni uşor. Picioarele mele au devenit ca gelatina şi aş fi picat dacă nu mă ţinea. Cu toate astea, în timp ce mă lăsa fără viaţă în mine, o senzaţie de plăcere îmi invadă trupul. Era ca şi cum m-ar fi drogat în timp ce se hrănea. Nu puteam gândi coerent, nu puteam să fiu eu însămi, rahat, nici nu puteam să-l înjur. Ce să îl înjur, când singurele sunete care stăteau să iasă erau gemete de plăcere? Mi-am muşcat buzele şi limba întruna. Nu am mai scos sânge şi din ele, dar suficient cât să nu încep să urlu de plăcere.
După câteva minute, nu mai vedeam aproape nimic. Mă scufundam încet într-o mare de întuneric, însă, înainte să mă înec în ea, mi-a dat drumul. Am picat pe podea fără nici o vlagă. Grozav, nu aveam suficiente vânătai, mai trebuia să îmi facă câteva.
- Mmm, cea mai bună masă pe care am avut-o. Cred că vei rămâne pe aici mai mult decât credeam.
A plecat fără a mai spune altceva. Nu mă puteam ridica de pe jos, orice mică mişcare îmi cauza o mare durere. De ce nu mă putea omorî în acea mare de plăcere? Nesimţitu' dracu'...
@};-
oky doky:) in caz ca nu v-ati dat seama, am ales totusi persoana I si asta pentru ce va urma in poveste. cred ca toata drama va fi mai bine savurata din persoana I decat a III-a :)
astept parerea voastra sincera, chiar si critici.
inca ceva, i-am schimbat nuemle miei. niciodata nu prea mi-a placut numele asta, de fapt, habar n-am de ce l-am folosit. l-am modificat din Mia in Zoe :))
"juniorul" cum il numeste zoe ar cam trebui sa semene cu cel din dreapta, putin mai sus:)
