sriu, e prea scurt, dar macar e ceva. sincera sa fiu, n-am prea avut chef de scris... in orice caz, capitolul asta va va incurca si mai mult, sau lumina un pic si apoi incalci din nou:) s-ar putea ca maine sa pun o nota la "sub lumina lunii", desi sunt mai mult de 50% convinsa de ea, dar nah. a inceput scoala:(( gata, ma duc la culcare acum, simteam nevoia sa ma plang de chestia asta:))
@};-
-5-
Am simţit cum bate vântul pe pielea mea goală. Mi-am deschis încet ochii, dar nu era mare diferenţă. Soarele nu a răsărit încă. Am încercat să mă ridic, dar am simţit tăieturi pe aproape tot corpul. Vântul a bătut uşor, dar mi-a făcut rapid pielea de găină. Am ignorat durerea, lucru aproape imposibil, şi m-am ridicat. Am reuşit să ajung până la baie, sprijinindu-mă de pereţi.
Puţina lumină a lunii era suficientă pentru a vedea cât de cât cum arătam. M-am speriat când am ridicat privirea spre oglindă. Pârâiaşe mici de sânge curgeau din tăieturile prospete, în majortatea lor fiind încă cioburi. Da, am dormit pe podea, pe ceea ce a fost cândva un geam...
Am intrat repede în duş. Am reuşit să scot toate cioburile şi să curăţ rănile, dar încă mă dureau. Apa caldă nu m-a încălzit la început, doar mi-a amorţit corpul de tot. M-am îmbrăcat cu uniforma aceea oribilă doar pentru că nu aveam altceva.
Am intrat în aşa-zisa mea cameră. M-am învelit în pătura subţire şi m-am făcut ghem. Nu mi-am mai putut opri lacrimile, dar nici nu voiam. Plângeam. Pentru asta, pentru tot, pentru că am fost violată fără milă, răpită, cina unui vampir... Şi toate astea pentru că am încercat să-mi salvez prietena... care nu vrea să fie salvată...
Am continuat să mă descarc. Pentru o oră, pentru două, nici eu nu ştiu, dar atunci când m-am liniştit, soarele stătea să răsară. M-am dus repede la baie şi am şters şi ultima urmă de lacrimă. Din fericire, pot să plâng şi pentru o săptămână, dar dacă şterg urmele sărate, arăt ca nouă.
Mă uitam în oglindă. Eram albă ca brânză. Părul blond şi lung, aproape drept, stătea rebel în toate direcţiile. Buzele erau curbate, dar nu în sus, ci în jos. Ochii căprui, cândva plini de viaţă, erau fără expresie, goi.
Uşa de la intrare s-a deschis cu zgomot. Mi-am oprit gândurile ce dădeau iama în capul meu şi am intrat în camera principală. Şi-a ridicat privirea spre mine de cum am intrat. M-am uitat imediat în jos.
- Vino, a spus cu voce calmă, dar parcă fără emoţie.
Cu paşi mărunţi, am ajuns în faţa lui. Şi-a pus braţul în jurul taliei mele. Îi simţeam respiraţia ca de gheaţă lângă ureche.
- Te vindeci repede...
Bătăile inimii s-au multiplicat în timp ce îşi plimba colţii pe gâtul meu. Şi aşa a început ‚‚ritualul'' zilnic...
M-am întins pe pat. Mă durea tot corpul, chiar mai rău decât înainte. Priveam tavanul, imaculat, fărp nici o urmă de imperfecțiune. Ştiam că e în pat, în camera cealaltă, dormind, dar m-ar auzi de la numai 5 metri depărtare, poate chiar din debara, cum am început să-mi numesc ‚‚locuiţa''.
Mi-am lăsat gândul să zboare. Nenumărate întrebări îmi zburau prin minte: de ce? cum? şi multe altele. Aveam de gând să scap. Doar pentru că am eşuat o dată, nu înseamnă că mă voi supune cuminte. Dintre toate întrebările, cel mai tare mă chinuia ‚‚de ce''. De ce Paige trebuie să ajungă o amărâtă de servitoare aici? A, da, din cauza împrumutului, dar eu chiar nu cred că părinţii ei nu au reuşit să plătească. De când o ştiu, erau ceva mai înstăriţi. Îşi iubesc fata, nu ar da-o doar pentru a nu plăti datoria. Dar se pare că totuşi au făcut-o...
Am încercat o altă întrebare, ce părea un pic mai simplă, dar nu era. Când s-au întâmplat toate? Din câte îmi amintesc, împrumutul a fost făcut înainte ca Paige să se nască, deci trebuia plătit înainte de a împlinii ea 5 ani. Dar îmi amintesc foarte bine poza de pe noptiera mea. Eu suflam în lumânări şi ea se pregătea să îmi îngroape capul în frişcă. În spate se vede clar o mică vilă, cu două etaje, nu de mult vopsită şi în stare perfectă de parcă tocmai a fost construită. Nu trebuia să văd piscina pentru a şti că era undeva în faţă, mai ales după ce am aruncat-o în apă după bătaia cu mâncare. Acea casă nu e a mea, e a familiei ei, Haigh. Cele patru lumânări ardeau în mintea mea. Nimeni nu are aşa o casă, dar nu plăteşte datoria care are fiica sa pe post de girant.
Dar dacă datoria a fost plătită? Dacă suntem aici dintr-o încurcătură de-a lor? O, pe cine încerc să păcălesc? Sunt vampiri, nu se încurcă uşor. Dar dacă nu s-au încurcat? Dacă aveau un alt motiv, unul pe care Paige nu îl ştie? Şi totuși, ce legătură am eu cu toate astea? Atâtea întrebări, şi nici un răspuns clar...
Am adormit undeva printre imaginile copilăriei mele. Fotografia aceea mi-a bântuit toată noaptea. Când m-am trezit, şiroaie de sudoare curgeau de pe frunte. Duşul a fost bine venit, dar a trebuit să se sfârşească. Eram din nou singură, în întuneric, doar cu gândurile mele, care erau mai rele decât orice duşman.
Mi-am imaginat din nou acea fotografie. Am luat fiecare detalie pe care mi-l aminteam, încercam să îmi dau seama ce e cu ea. Casa impunătoare, hainele noastre, noi, frunzele auri şi roşcate ale toamnei împrăştiate peste tot, dar nu îmi spuneau nimic nou.
Mi-am închis ochii şi m-am concentrat pe ea, dar nu vedeam nimic în plus. Nici mâncarea nu m-a ajutat cu tot procesul de gândire şi din nou, habar nu aveam ce am mâncat. Am auzit uşa de la intrare deschizându-se. Ca şi cum cineva ar fi aprins becul, elementul lipsă a apărut în fotografia mentală.
Jennifer, mama lui Paige, cu un şorţuleţ alb şi nişte prăjituri venea din casă. Avea părul blond deschis prins într-o coadă, iar ochii căprui împrăştiau bucurie. Era imposibil să fie aşa de fericită ştiind că nu putea să plătească datoria şi că îşi pierde unicul copil.
În momentul acela eram sigură, datoria a fost plătită, iar acel ‚‚de ce'' era mai arzător ca niciodată. L-am blocat undeva în mintea mea şi m-am îndreptat spre James. Trebuia să îl conving să o lase pe Paige să mă viziteze. Fie că vrea sau nu, mă v-a ajuta să ies. Chiar dacă nu v-a şti asta. Aveam de gând să aflu, chiar dacă va trebui să fac un puzzle din cioburi. Nimic nu e imposibil şi o voi demonstra. Voi scăpa din lumea asta şi voi afla şi ce m-a adus în situaţia asta...
