Laboratorul Castaway (În pauză)

Capitolul 1

     Laboratorul Castaway era un loc
de care toată lumea se ferea. Acel
loc fusese inventat după ce apăruseră
o știre care băga lumea în sperieți: un
posibil război. Numele laboratorului
era dat după inventatorul acestui loc,
cel care ,,spera" să facă lumea un loc
mai bun, Charles Castaway. În
laborator, oamenii trebuiau să învețe
să nu aibă milă față de inamici, să fie
niște mașini de luptă-exact ca niște
roboți programați să distrugă- și mai
important, să fie pregătiți pentru
orice avea să urmeze. Indiferent de
cât de bine suna gândul că te puteai
apăra singur, când ajungeai în acel
loc regretai.

    Când vedeai o dubă pe aleea ta
având logo-ul acestui loc, știai ca
cineva avea să fie luat, iar câteodată
frica încolțea în tine, întrebându-te
dacă nu erai chiar tu următorul lor
experiment.

    Doar două persoane au reușit să
scape din acel loc îngrozitor: un băiat
și o fată. Numai că nu totul era bine.
Cei doi erau traumatizați, iar când
auzeau numele acelui loc se trânteau
pe jos, își acopereau urechile cu
mâinile, apoi începeau să plângă și să
țipe, ca și cum numele acestui loc îi
distrugea.

    Deci până la urmă, lumea nu era
speriată de faptul că vor putea fi
următorii oameni închiși acolo: erau
speriați să nu să fie traumatizați pe
viață.

    Cu câteva ore înainte ca
laboratorul să fie deschis, un
program TV i-a luat interviu
domnului Castaway, acesta
promițând fiecărui locuitor al
Grandwork City că acesta o să fie o
clădire care va salva viețile
oamenilor de la un posibil război, dar
toată ideea aceasta provoscase deja
acest lucru. Laboratorul fusese
construit într-un loc ascuns, pe care
nimeni nu îl știa.

    La început, lumea credea că dacă
ești ales să mergi acolo o să fi salvat,
dar după aproximativ o lună de la
deschidere, zvonurile au început să
se audă prin oraș, iar lumea începu
să își schimbe părerea despre acesta.

    La puțin timp după deschidere,
Charles Castaway muri la vârsta de
șaptezeci și cinci de ani, laboratorul
rămânându-i fiului său, Sean
Castaway.

    Mulți oameni trăiau suferința de a
fi acolo, iar printre aceștia o tânară se
zbătea cu propria ei dorință de a
încerca să evadeze din acest loc
groaznic: Alyssa Maxwell. Era închisă
în acest loc de aproape două
săptămâni. Fata era o elevă de nota
zece care mai avea doi ani până la
terminarea liceului, având
șaptesprezece ani, dar planurile ei s-
au dat peste cap când la ușa ei
apărură niște oameni care
aveau pistoale atașate la cureau
blugilor negrii. Îi imploră să o lase să
stea, să nu o ia de lângă prietenii și
familia ei. Le spuseră de planurile ei
de viitor și de tot ceea ce realizase
până în acel moment, dar nu îi
interesă. Tot ce făcuse mama ei în
acel moment era să stea în ușă și să
privească cum fiica ei fusese luată de
mâini și târată din bloc de angajații
acelui loc groaznic.

    Alyssa stătea în aceeași poziție de
minute bune: întinsă în pat, cu
mâinile sub ceafă, privind în gol.
Somnul nu o trăgea în ghearele sale și
asta era teribil. Simțea cum ochii i se
usucă și cum lipsa de apă îi usca
gâtul, așa că se întinse pentru a
apuca sticla de apa care era așezată
la picior patului. Luă trei înghițituri,
apoi se ridică în fund. Colegele sale
de cameră, Amalia și Maxine,
dormeau și le invidia pentru acest
lucru. Se ridică în picioare, își trecu o
mână prin păr, apoi se apropie de
ușă. Apăsă pe clanță și ieși din
cameră. Cum de ușa nu era închisă?
Era trecut de ora opt și jumătate
dimineața. Niciun gardian nu stătea
de pândă pe holuri.