Laboratorul Castaway (În pauză)

Capitolul 3

    Pașii apăsați ai fetei se auzeau pe
holul plin de prizonieri. Toți
mergeau în aceeași direcție: camera
de apeluri. Fiecare avea acces la un
singur apel pe lună.

    Alyssa întră în cameră, fiind prima
din rând. Era o cameră pustie și goală
care avea un telefon ca pe vremuri
lipit de perete. Pereții erau gri, iar în
cameră era frig, neexistând vreo
sursă de căldură. Fata era
emoționată. Abia aștepta să îi audă
vocea mamei ei după așa o lungă
perioadă de timp. Acesta era primul
ei apel de când era în acest loc. Luă
telefonul în mâinile ei, timp în care
gardienii stăteau în ușă, așteptând-o.
Cu mâinile tremurânde tastă
numărul mamei sale. Se auzi cum
telefonul sună și astepta cu sufletul la
gură ca mama ei să îi răspundă, dar
tot ce se auzi fusese cum telefonul
mai sună de două ori, apoi apelul se
închise fară ca cineva să răspundă.
Gardienii se apropiară de ea pentru a
o conduce către sala de
antrenamente, dar ea începu să se
zbată în brațele acelor oameni.

  — Vă rog! Vă rog, mai lăsați-mă să o
sun o dată, strigă fata, dar fară
rezultat.

    Aceștia o târâră afară din încapere,
iar când trecu de pragul ușii, fata
întâlni o pereche de ochi verzi.
Lacrimile își făceau drum pe obrajii
ei, în timp ce stătea doar cu vârfurile
picioarelor pe pâmânt, fiind ridicată
puțin de la sol de gardienii care o
țineau strâns de mâini. Acel moment
îi aducea aminte de cum fusese
scoasă din apartament în ziua în care
a fost adusă în laborator.

    Lui Chris i se făcu pielea de găină și
era hotărât să plece după fată, dar
știa și el că nu avea cum, dat fiind
faptul că doi oameni înalți și bine
făcuți stăteau la o mică distanță față
de el, în stânga lui.

    Veni rândul lui la coadă și o zbughi
înăuntru. Luă telefonul în mâinile lui,
apoi cu hotărâre îl apelă pe tatăl său.
Imediat, tatăl lui ridică receptorul.

  — Tată?

    Un oftat prelung se auzi în telefon.

  — Chris! Ce plăcere!

  — Hei, moșule!

  — Cum mai stă treaba acolo? E totul
în regulă? Ai bătut măr niște oameni?

  — Sigur, ar trebui să îi vezi...Sunt în
comă, iar doctorii spun că nu o să
facă față, spuse acesta ironic.

    Tatăl său râse cu poftă.

  — O, Chris! Nu te-ai schimbat deloc
într-o lună!

    Gardianul îl bătu pe umăr și îi șopti
că mai are un minut.

  — Tată, e totul în regulă acolo?

  — Sigur, fiule. Ce ar putea merge
prost?

    Băiatul oftă și o grămadă de idei îi
veniră în cap, dar nu îndrăzni să
spună vreuna.

  — Trebuie să închid!

  — Ă...Ok, băiete! se bâlbâi bărbatul.
Ne auzim peste o lună!

  — Fii sigur de asta! spuse băiatul,
apoi închise apelul, aranjând
telefonul la loc. Se lăsă luat de
gardienii și condus spre sala de
antrenamente.

    Ajuns acolo o zări pe Alyssa cum
stătea așezată pe o saltea, cu fața
sprijinită de mâinile așezate pe
genunchi. Se depărtă de gardienii, iar
când ajunse lângă fată, se așeză și el
pe saltea.