Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
-Haide afară.
M-am surprins singură de data asta. Priveam spre gol, undeva în dreapta mea. Ea ar trebui să fie acolo, cred. Doar că nu-mi răspunse. Abia mi-am dat seama că nu îi știu numele.
-Hm? Unni, nu mă simt bine.
-Te doare ceva? Cred că în tot timpul meu petrecut aici era a treia oară când întrebam pe cineva asta. Eram într-un spital, nu mă aștept ca toată lumea să fie bine, dar uneori se mai întâmpla să-mi și pese.
-Mă înțeapă iar inima.
Deci asta aștepți? O inimă nouă? Nu-mi știu denumirea secției, dar știu că toți care sunt aici, sunt pentru donat sau așteaptă donatori. Bunica m-ar fi ținut acasă, doar că era prea departe și considera că e mult mai sigur. Părinții doar trimiteau banii pentru a fi internată.
De parcă banii aceia ar acoperi faptul că m-au orbit.
-Dar, haide afară, totuși. Niște aer curat nu strică. Vorbi după puțin timp.
-Ești sigură?
-Vrei să-l asculți pe tipul acela, nu? Râdea de mine, știam asta.
-Nu. Sau nu cred.
-Fredonezi melodiile de ieri. Haide, cineva trebuie să-l și asculte.
Am zâmbit trist la auzul vorbelor ei. Nu era nimeni să-l asculte? De ce? Cânta atât de frumos, chiar dacă unele note erau pe lângă. Era începător?
Stăteam pe bancă de mai bine de 10 minute, dar nu-l auzeam. Doar nu avea să lipsească, nu?
-E și azi acolo. Șopti colega de salon.
-Hm?
-Își pune orga pe suport, va cânta imediat. E destul de plăcut, nu?
-E o evadare de la realitate. Abia îi șoptesc și apoi zâmbesc când îi aud din nou vocea. Era ...
-Atât de trist... Vorbi din nou aceasta, parcă completându-mi gândul. Mă întreb după cine suferă, pare de dragoste și expresia lui e așa de serioasă, ieri părea fericit.
Dar chiar era? Aparențele înșală mai mult decât ai crede.
