Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dacă concertul era o nebunie, spre surprinderea mea, întâlnirea cu fanii era mai liniștită.
-A fost fenomenal, ai văzut? Hana iar se agită ca fluturele în borcan.
-Nu. Am ieșit. Recunosc și mă așez pe scaun lângă ea. Hana, cât ai dat pe biletele astea? O întreb imediat ce văd că și acestea sunt în față.
-Tot salariul, dar merită. Nu îmi comenta. Uite! Oppa! Țipătul ei mă făcu să tresar și să privesc spre postament, unde șase băieți își făceau apariția. Erau cei de mai înainte...
-Uite, Eun, sunt așa de drăguți! Mai ales Ravi, vezi! Uite!
M-aș fi uitat, dar nu puteam. Din două motive. Primul: tipul de mai devreme își avea privirea axată pe a mea, iar al doilea: nu știu cine e cine.
-Da. Foarte.
-Nu ai idee la cine mă refer, nu? Râde și îmi arată cu degetul spre persoana de lângă cel care mă privea. El e.
-Destul de frumos. Nu puteam să o mint.
-El e N, el e Leo, el e Ravi, Ken și el e Hongbin și Hyuk. Ei sunt VIXX.
Eram principala nebună care a venit aici fără să aibă habar cine e cine, nu e așa?
-Deci cine sunt? Se uită la mine așteptând să îi zic numele.
-Alfabet, junglă, ceva Bin, păpușă barbie, ăm... francez și ămm... ceva hy și încă... mă opresc când își plesnește fața.
-Doar lăsă. Haide. Ți-am luat și ție albumul. Uite. Îmi înmână un obiect în mâini, părea a fi o casetă sau carte. Eau de VIXX.
Judecând după cât de topite sunt fanele de pe aici... nu mă miră titlul.
-Ce să fac cu asta?
-Te duci la rând să ți-o semneze.
-Glumești... nu?
-Îți pare că glumesc? Cu expresia aia sigur nu.
-Nu.
-Bun.
Uneori mă puteam jura, aveam cea mai nebună prietenă.
-Haide!
-Chiar tre...
-Da. Te iau cu forța dacă nu, ori țip în sală.
Da. Aveam cea mai nebună prietenă. Mă ridic și o urmez la rând. Nu aș putea să mă prefac nebună și să scap? Să mă prefac că nu știu coreeană?
-Nu îți face planuri de plecare. Te știu. Șopti Hana și îmi zâmbi forțat.
-Te urăsc!
-Da, da și eu! Oppa!
Și o pierdusem din nou...
Am urmat-o la rând cuminte, rugându-mă ca nimeni să nu mă întrebe nimic, doar să semneze și atât. Nici nu mai știam cine e cine.
-Pentru?
-Semnat.
Râsul lui mi-a dat de înțeles că am zis ceva ciudat.
-Și numele tău e?
-Eun Saek.
-Eu N. Frumos nume, probabil după ochi, nu? Îmi zâmbea, în timp ce semna pe una dintre paginile cu el. Poftim! Lasă emoțiile!
De ce N? Mai rămâne să aflu că pe restul îi cheamă O, P...
-Sau Taek Woon, Jaehwan.
-Oh... scuze. Nici n-am realizat că gândeam cu voce tare.
-Nu erai și la concert?
-Mnu, am ieșit. Mă simțeam rușinată acum că o ziceam. Poate de asta mă privea și așa ciudat, fiindcă apărusem în backstage. Poate credea că sar pe ei sau cine știe ce.
-Frumoși ochi. Îmi întorc privirea de la cartea pe care o ținea și semna, la chipul lui, iar pentru câteva secunde m-am blocat, cu toate că nu-mi explic de ce. Culoarea albăstruie a părului poate, zâmbetul ușor strâmb.
-M-mersi.
-Cum te numești?
-Eun Saek. Myo Eun Saek.
-Oh. Expresia lui era din nou ciudată. Sper să îți placă trupa noastră, e drăguță. Își puse bărbia în palme și-mi zâmbi. Uite, pentru tine. Îmi întinse la loc cartea și-mi prinse mâna încet. Mulțumim de susținere.
Un domn din spate mi-a făcut semn să înaintez, dar din când în când, în timp ce ceilalți semnau, priveam spre el, rămânând surprinsă când și el o făcea.
Mă întrebam ce ciudățenie eram oare eu în ochii lui. O coreeancă cu piele albă și ochii de argint, care apare la fan meeting dar fuge de la concert.
