Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Când viața se revanșează pentru răul primit, o face într-un mod surprinzător.
El era acum în fața mea. Era pe scenă, stând la un pian și privind spre mine. Leo aflase că am venit, doar că nu înțelegeam și ce exact făcea acolo.
Băieții erau lângă fete, eram toți jos lângă scenă, iar Leo era singur pe scenă. Se așeză la pian, iar după câteva clipe, toată confuzia mea se risipi.
Acolo, era el.
Nu el Leo.
Era acel el.
Cel pe care-l căutasem ani de zile, cel pe care voiam cu ardoare să-l întâlnesc... era fix în fața mea. Era acolo după mult timp, cu același prim cântec. Ar fi trebuit să mă prind.
Toate conversațiile acelea cu dublu sens, aveau rost. Toată încrederea în el, lacrimile, ajutorul. Erau aceleași note ratate, aceeași voce, care deveni ce e drept ușor schimbată, ceva mai lucrată și expresivă. Îi știam versurile, îi știam fiecare notă bună și proastă.
El era. El îmi spusese adevărul, doar că eram prea prinsă să-l evit. Versurile din album, erau versurile piesei pe care o cântau acum.
Eram supărată, uimită și totuși fericită.
Existase cineva să îl asculte în trecut. Nu își risipise talentul.
Se opri din cântat când m-am ridicat de pe scaun și am trecut printre gratiile de la gardul de protecție, mergând spre scările ce duceau la el. Pe același drum pe care am fugit prima dată. Aș fi vrut să-l cert, să fiu nervoasă, să-l bat și să fug, dar nu o puteam face. Inima mă ducea spre el, voiam la el, să pot să-i mulțumesc, să-l prind de mână și să nu-l mai las niciodată.
-Respiră. Nici nu știam ce spusese, eram prea emoționată. Mulțumesc. Mulțumesc, Leo!
-Nu vrei să fugi de mine? Îmi prinse mâinile în ale lui și mă privea speriat.
-Te-am căutat atât de mult și tu vrei să fug? Îl privesc amuzată și îi zâmbesc larg, cu toate că îmi era copul din gelatină acum.
-Nici nervoasă?
-Poate doar nervoasă și emoționată. Ești aici. Te-am că... înghițisem în sec, îmi pare rău că nu te-am văzut.
-Dar suntem aici.
-Ori o pupi, ori îl bați! Ken țipă din spate, susținut de N și Hyuk.
Leo se rușină și își plecă capul spre pământ. Nu că aș fi fost mai presus și eu, care tremuram toată. Râdeam ca doi copii prinși de părinți făcând tâmpenii, dar eram jenați. Mai ales cu "galeria" în spatele nostru.
-Voi nu aveți treabă? Mă întorc spre ei și mă revolt.
-Eun? Leo mă făcu să mă întorc spre el. Tot ce-am simțit au fost buzele lui presate de ale mele. Nu respiram, nu mișcam, doar simțeam buzele lui moi presându-le pe ale mele. Înainte ca să-i pot răspunde la sărut sau ce o fi fost, se retrase și-și ascunse fața în scobitura gâtului meu. Mi-am prins brațele în jurul lui și am fost ușurată să-i simt și lui pulsul agitat. S-a retras apoi, doar pentru a-i prinde chipul în palme și sărutându-l din nou.
Căutându-te pe tine, am învățat să iubesc cu adevărat și să-mi trăiesc viața.
