Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
-peste 4 ani-
Așteptam nerăbdătoare în fața ușii. Pe toate site-urile scria că a ieșit din serviciul militar. Îmi lipsise destul, cu toate că mai putusem să-l vizitez uneori. Voiam să-l am acasă, seara să adorm în brațele lui, dimineața să se prefacă că doarme doar ca să mă facă să-l sărut. Să gătim și să ardem mâncare când uităm de ea, noi fiind prinși cu "desertul".
De atingere, de iubirea lui, de prezență, de tot ceea ce ținea de el.
Auzisem poarta. Am alergat nerăbdătoare spre el, fără a-mi păsa că eram în picioarele goale sau doar cu un halat pe mine. Tot ce conta era să ajung în brațele lui.
-Leo! Țip ca descreierata când îl văd în final în fața mea. Îi sar în brațe înainte de a putea să zică ceva.
-Eun, o să răcești așa! În picioarele goale, tu nu ai min...Mi-am presat buzele de ale lui și așa a tăcut. Era printre metodele mele preferate de a îi închide gura. Îmi răspunse sărutului și mă trase mai aproape de el, ridicându-mi corpul în brațele lui. Imediat ce ne oprim pentru a respira, îl îmbrățișez strâns. Acum nu mai era nimic ce să ne despartă.
-O să răcești.
-Dar ești tu să mă încălzești și să ai grijă de mine, acum. Râd și mă foiesc ca să mă lase la loc cu picioarele pe pământ.
-Păi pari cam rece, ce ar fi să încep de acum? Își trecu mâinile peste spatele meu, oprindu-se la talie unde începu a se juca cu cordonul de la halat, trăgând ușor să o desfacă.
-Asta doar dacă mă prinzi! Zâmbesc larg și fug spre casă, oprindu-mă imediat cum am intrat în sufragerie. Îi simțisem pieptul presat de spatele meu și buzele presându-se de gâtul meu. Replica asta mereu se lăsa cu acțiune.
-Hoață mică, te lași prinsă. Șopti și-și odihni capul pe umărul meu.
-Doar ți se pare...
-Eun? Te iubesc! Vorbele lui încă îmi provocau fluturi în stomac. Nu aveam să cred că o să pot iubi pe cineva atât de mult.
-Te iubesc și eu!
-Doar eu aud chicote de copil? Leo se despărți de mine și privi spre ușă.
-Dacă nu ne lasați să intrăm, jur că vă deschid ușa de la casă cu bețișoarele! Hongbin strigă de afară, reușind să ne lase în plop pe amândoi.
-Aparent încă are plămânii buni. Cred că e toată gașca acolo, inclusiv gemenii lui Mi Rae și cei doi copii ai lui Ravi și Da Sook.
-Nu au răbdare și ei. Jagi, acum că sunt acasă... își lipi fruntea de a mea, axându-mă cu privirea. Nu crezi că e timpul să mai băgăm o persoană la întreținere?
I-am zâmbit călduros, știind unde bătea, iubea copiii nespus de mult, era în natura lui în preajma lor, știam că-și dorea unul sau mai mulți.
-Ești sigur? Întreb și râd când cineva încerca să forțeze ușa.
-Sunt în stare să pun mobila în ușă dacă-mi zici da. Declară serios, plimbând mâinile peste talia mea.
-Aș vrea să văd asta.
Se despărți de mine doar pentru a începe să tragă de masă spre ușă. Am izbucnit în râs. Era nebun, dar așa cum era, era al meu și-l iubeam pentru momentele de genul.
-Eun și Leo! Dă-mi cardul tău Hyuk, eu intru peste ei. Să știți că eu chiar intru! Țipă Ravi de data aceasta, Leo oftând și venind la mine.
-Salvată de bețișoare, aparent. Acum scapi, dar diseară crede-mă că nu mai ai cale de scăpare. Șopti la ureche și îmi mușcă superficial umărul. Mi-ai zis da.
-Cine a zis că vreau să scap? M-am întors spre el, doar pentru a-l vedea surprins, cu ochii sclipind de dorință. Și cine a zis că mă răzgândesc? I-am făcut cu ochiul și am plecat să deschid ușa celor ce au întrat ca o furtună în casă, sărind asupra lui.
Eram din nou toți, împreună. Stagiul militar de doi ani nu mai avea să fie pentru nimeni un motiv de tristețe, toți l-au terminat cu succes. Acum aveau doar să-și reia cariera și familia. Aveam să nu mai fim despărțiți de nimic.
Îl priveam pe Taekwoon fericit alături de ei, jucându-se cu gemenii, fiind mai mari, 4 ani, de ascunselea. M-am apropiat de el și i-am cuprins umerii cu brațele, lăsându-mă pe spatele lui cu toată greutatea.
-Eun? Te joci ? Zâmbi și-mi sărută creștetul când se întoarse spre mine. Vrei să mă cauți și tu?
-Leo, îmi mut privirea asupra lui, căutându-te am descoperit ce e familia și ce e iubirea.
- Ce joc cu final fericit! Își presă buzele de ale mele tandru, uitând complet de restul. De patru ani jucăm însă împreună. Aștept să mărim numărul de jucători. Mă luă în brațe și apoi mă incluse în jocul cu gemenii, alăturându-se și ceilalți.
Acolo, atunci am realizat că orice am fi și cum am fi, indiferent de ceea ce iubim și ce facem, indiferent de diferențe, toți avem în viață dreptul la iubire.
