Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Atașamentul tău a fost încărcat cu succes!
Priveam notificarea Youtube-ului și oftam. Am făcut și asta. Dar hei, un cont cu nume random pus, cu un fundal negru și-atât nu avea să-mi afecteze prea mult imaginea, pe care, bineînțeles că nu o aveam.
O denumisem simplu, El, cerând în descriere celor ce poate vor ajunge să o asculte, să-mi spună numele acestei melodii sau orice știu despre ea. Dar nu pot minți. Nu aștept nimic.
Am închis laptopul și m-am mutat în pat, privind la o poză cu bunica, prinsă în perete. Plecase "acasă", în vizită. Refuzam să mai am contact cu acei oameni, chiar nu-mi doream să-i mai văd.
Și acum ce? Ce aveam să fac? Eram din nou singură, fără nimeni lângă. Hana mă blocase peste tot, așa că am ales să-i dau pace.
Probabil urma să merg la spital să-i fac o vizită asistentei. De facultate nu aveam niciun chef, terminasem deja de rezumat toată materia. Când nu ai o viață socială, timpul pentru școală pare nelimitat.
M-am schimbat și-am plecat agale spre spital, pe jos. Aveam să pierd din vreme. Vremea era prietenoasă astăzi, cel puțin ea. La recepție asistenta îmi spusese că o găsesc pe Mi în parc.
-Asisten... ce naiba caută ăsta iar aici? Îl observam pe tipul cu șapcă și păr albastru, stând pe bancă cu asistenta. Și era prea târziu ca să dau înapoi... Deja mă văzuse. Se scuză și se ridică, plecând spre spital, pe ieșirea din spate. Măcar un bună putea zice.
-Ce face el aici? O întreb direct, fără a o mai saluta pe cea care încă stătea pe bancă.
-E pacient.
La asta chiar nu aveam să mă aștept... Poate că dacă îi acordai atenție, știai asta, cap prost.
-Poftim?
-Are probleme cu sistemul osos și muscular, tot prezintă dureri. De ce? E ceva pe acolo de trebuie să știu?
-Ah, nu. Cred doar că am fost cam rea.
-Mergi și spune-i, mai bine. O să mă întorc. Plecă imediat ce fu strigată de o altă colegă. Mă uitam în urma ei și apoi am decis să merg după tipul acela, merita măcar un scuze.
-Asta și dacă aș ști pe unde să merg...
-Să mergi după cine? Unde e Mi? Oh, scuze.
-Doar anunță când apari. Te rog. Uite, mă ridic de pe bancă și mă întorc spre el, scuze pentru înainte, nu intenționam să fiu așa rea.
Telefonul meu începu să vibreze în buzunar, l-am scos doar pentru a vedea că sunt niște notificări de la Youtube, anunțând ceva despre niște comentarii. Simțeam respirația cuiva pe fața mea, încât aproape scăpasem telefonul de la emoții.
-Spațiu personal, te rog.
-Deci ai încărcat până la urmă melodia? Îmi ignora total vorbele, idol afurisit.
-Da. Dar nimic. Se uită la telefon, apoi mută clipul mai în sus, urmărind ceva anume. Dacă cauți vizionările, nu există.
-Sunt deja 95. E ceva. Nimic despre piesă?
-Nup. Nimic.
-Eun Saek , nu? Am afirmat doar dând din cap, așteptând să văd ce vrea. Jung Taek Woon! Întinse mâna spre mine pentru a o strânge. I-am răspuns gestului cu o oarecare sfială. Dar poți să-mi zici și Leo. Sunt unul și același.
-Ok. Mi-a zâmbit și apoi și-a retras mâna doar pentru a o băga în buzunar.
-Ce e cu tine aici? Se așeză pe bancă și-și privi încălțămintea. Ceva era schimbat azi la el, dar nu mă prindeam ce.
-Doar în vizită. Cu ti... dumnea...tu... m-am blocat, dar am ales să vorbesc informal, părea destul de tânăr, deci probabil că e undeva de vârsta mea. Tu ce faci aici?
-Analize.
-Ești bolnav de ceva? Nu-mi plăcea întrebarea asta, o uram ce era drept. Amintiri de acum câțiva ani îmi reveneau în minte.
-Doar niște dureri. Hei, nu știi că oppa ăsta de aici e invincibil? Idolii se nasc direct stele și trăiesc mii de ani. Glumi lovindu-mi brațul superficial.
Am râs atât de tare la gluma lui că lacrimile își făceau apariția, doar ca să descopăr mai târziu că de fapt plângeam.Ce patetică ar trebui să-i par acum...
De ce unii nu pot trăi cât stelele? Răspunsul mi-l dau și singură: fiindcă e nevoie să existe și stele căzătoare...
