¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
-Serios?
-Serios.
Hana mă privea mirată și totodată încântată. Îi povestisem cum am dat de idolul fermecător al basmelor de copii la control, iar ea era în extaz.
-E soarta! Trebuia să vin cu tine. Auzi? Nu poți să suni doctorul să-ți dea numărul lui?
-Sigur, de ce aș vrea un afurisit care nu-și mișcă niciun deget? Să-l arunc pe geam doar, că altfel nu știu.
-Eun, am realizat ceva.
-Hm? M-am întins pe pat și am privit la mp3-ul de pe comodă.
-De când a apărut Leo, l-ai uitat pe cel care cânta, uite vezi, concertul a fost benefic! La ce te ... ah, nu... Haide, Eun, crezi că tipul ăla mai are habar de tine? Crezi că după patru ani te mai ține minte? Poate nici nu te-a observat atunci. Tu doar continui să te prinzi de trecut! Nu o mai face! Gata, ai un viitor!
Vorbele ei mă dureau, știa bine motivele pentru care o făceam, știa bine ce înseamnă pentru mine acele amintiri. Ea avea totul de mică, totul era perfect, familie, prieten, facultate. Ea nu înțelese niciodată ce e lipsa a ceva, cu toate că muncea, o făcea doar pentru a-și ocupa timpul, părinții ei oricum o întrețineau. Uneori eram invidioasă pe asta, alte ori preferam viața mea.
-Ar trebui să încetezi, ne certăm iar și nu vreau.
-Poate așa îți vin creierii la loc! Țipă la mine și se ridică din pat și nu anticipasem ce avea să facă, nici nu crezusem că o va face. Țipetele mele probabil că o alertau pe bunica deja, dar ei nu-i păsa.
-Ești nebună? Cum ai putut să faci asta?
-Așa o să treci.
-Tu chiar crezi că o să trec când distrugi ceea ce iubesc ? Lacrimile nu se mai opreau, durerea pe care o simțeam privind la acel obiect făcut acum bucăți era sfâșietoare. Ieși. Ieși din casă!
-Măcar acum o să te trezești la realitate! Nu ai minuni aici, Eun!
-Poate că de asta prefer să mă prind de trecut, acolo cel puțin realitatea nevăzută era mai frumoasă! Ieși...
Respiram greu și eram nervoasă. Eram rănită, din nou de către cei care contau. Durea ca naiba. Îmi doream acum să nu văd, să nu cunosc realitatea prezentă. Nu voiam să-i uit pe cei care într-un mod direct sau indirect mi-au fost alături. Nu vreau ca Yu Ri să fie dată uitării, nici ca acel băiat să dispară.
