Obiectul ascuţit strălucea în lumina slabă a becului din baie. Am apăsat lama rece de pielea ca de porţelan, lăsând sângele să îmi părăsească venele.
"Încă una. Ştiu că poţi"
Am scuturat capul, încercând să ignor vocile din capul meu.
"Nu sunt o voce din capul tău.. Fac parte din tine."
Oh, era doar Jeff. Am ridicat privirea și l-am văzut stand acolo, într-un colț. Slab, înalt, cu părul lui negru și lung ce îi cădea ușor pe fața alba ca varul.
-Lasă-mă, Jeff. Doar acum, te rog. Lasă-mă în intimitatea mea, am şoptit lipsită de vlagă.
Lacrimile începură să îmi părăsească ochii. Am trecut de încă o zi. Încă o zi şi sunt în viaţă. Mă mir că am reuşit. Credeam că mă va înghiți pământul când Carla a aruncat inteţionat cu iaurt pe mine. Dar am plecat părând nepăsătoare. Am reuşit. Încă odată.
Nu trebuia să îi îndepărtez pe toţi. Poate că nu a fost cea mai bună mişcare. Dar dacă le păsa de mine, nu ar fi plecat. Ar fi stat chiar dacă eu refuzam să le vorbesc despre suferinţa mea. Nu? Nu e aşa?
Dar Jeff mă înţelege. A apărut la momentul potrivit. Îl iubesc pe Jeff. Chiar dacă ţipă la mine des şi mă ceartă, eu tot îl iubesc. El e totul pentru mine.
Oare… m-am pierdut? Să mă fi pierdut pe mine însămi în oceanul ăsta al singurătăţii? În lumea asta a mea, o lume obscură?
"Eşti slabă. Te urăsc."
-Şi eu te iubesc, Jeff, am șoptit trasând încă o linie din care, la scurt timp, a început să curgă sânge.
