Când am intrat dimineaţa în bucătărie, mama îşi bea cafeaua.
-Eşti învoită azi de la şcoală. După ce mergi la psiholog vii direct acasă. Încă nu înţeleg ce a fost cu apucătura de ieri. Te-ai mai şi întors udă leoarcă. Vezi că în jumătate de oră trebuie să ajungi acolo.
Am închis ochii, trăgând în piept mult aer. Am lăsat-o să trăncănească în timp ce îmi luam geaca neagră pe mine. M-am încălţat cu o pereche de tenişi şi după ce am mormăit un "pa, mama" – reacţia ei fiind "nu ai vlagă nici să mai vorbeşti", şi pun pariu că şi-a dat ochii peste cap - am ieşit din casă.
Vântul tomnatic m-a lovit din plin în faţă. Părul mi se mişca în toate direcţiile și în momentul de față regretam că nu l-am prins.
Am mers prin centrul oraşului, pe drumul dinspre şcoală.
-Hei Echo. Pot să merg cu tine până la şcoală?
Mi-am dat ochii peste cap. Era clar că orice aş fi răspuns, Justin tot ar fi mers cu mine până la şcoală. Dar eu nu mergeam la şcoală.
-Nu merg la şcoală, i-am spus şi am mers pe o alee lăturalnică.
Auzeam paşii lui în urma mea. Nu are de gând să se dea bătut?
Am ajuns la un bloc vechi şi am intrat în el fără să mă uit în urmă. Am urcat câte două scări, până am ajuns la ultimul etaj. De acolo am urcat pe acoperişul blocului.
-Ce facem aici?
Am tresărit când am auzit vocea lui Justin, şi m-am întors cu faţa spre el. Era derutat.
-Eu am venit să mă relaxez. Nu ştiu ce faci tu aici.
M-am întins pe spate pe suprafaţa solidă. Şi am privit cerul.
Norii erau fumurii, prevestind o furtună. Iar vântul, era furios. Mai ales aici sus.
Justin se aşezase lângă mine.
Cred că au trecut ore fără să vorbim.
Dar el s-a gândit să întrerupă tăcerea:
-De ce nu ai mers la şcoală?
-Am fost învoită pentru programarea la psiholog… La care nu am vrut să merg.
Linişte.
M-am ridicat, stând în şezut. Şi l-am privit.
Avea ochii închişi şi era puţin încruntat. Genele îi atingeau uşor obrajii. Părul îi era ciufulit, şi îi cădea dezordonat pe frunte.
-Ai chiulit ca să mă urmăreşti pe mine?
A tresărit, deschizându-şi ochii.
-Ţi-am spus că îmi pasă. Ştiu că îţi e greu să înţelegi. Dar aşa e. Nu îţi cer să ai încredere în mine. Ştiu că nu poţi. Vreau doar să mă laşi să fiu aici pentru tine.
-Îţi e doar milă, am spus simţind cum lacrimile îmi părăsesc ochii. Eşti interesat de mine de când m-ai văzut atunci în baia băieţilor.
A oftat lung. Am suspinat ușor dezamăgită pentru că aveam dreptate.
-Te înşeli. Te-am observat de mai mult timp. Doar că nu am avut curajul să vorbesc cu tine.
Mă uitam în ochii lui. Nu îl credeam. Şi-a trecut mâinile prin păr, disperat.
Apoi m-a luat în braţe. Era cald l-a pieptul lui.
L-am lăsat să mă ţină în braţe.
