Made in South Korea ; Prințesa razboinică

Capitolul 1

H A N E U L

Mi-am deschis ochii greoi și am privit direct spre cer. Cerul deja începea să capete o culoare albăstruie din ce în ce mai deschidă din cauza apariției soarelui. Stele au pălit de mult în fața strălucirii soarelui.

Mă sprijineam de un tomberon de gunoi, întrucât ăsta e locul unde m-am prăbușit și nu am mai reușit să mă ridic.

Mi-am pus mâna pe peretele de cărămidă din drepta mea și, sprijinindu-mă de acesta, m-am ridicat de jos în câteva secunde. Mi-am scuturat hainele de praf și am ieșit sfioasă de pe aleea unde înnoptasem. Frigul începea să se fie din ce în ce mai de nesuportat, iar eu căutam locul în care razele soarelui băteau cel mai bine. M-am așezat în fața unei vitrine în care erau așezate diferite obiecte vechi.

Dușul de lumină sub care stăteam a reușit să mă mai încălzească, însă tot frig îmi era.

Și nu aveam de ce să mă mir.

Era deja dimineața unei zile de septembrie, frigul nu era ceva anormal nici pentru o dimineața de august, dar pentru una de septembrie.

Priveam către cer cum culoarea sa se deschidea din ce în ce mai mult, iar lumea începea să își facă prezența pe străduțe sau în stații de autobuz.

Am privit spre stânga și am văzut o mamă cu doi copii cum le așeza ghiozdănelele în spate și îi săruta pe frunte.

Privesc spre drepta și vad un băiat care aleargă și se apropie din ce în e mai tare de mine. Seamănă cu Jin. Băiatul se apropia din ce în e mai repede, părul său zbura în toate direcțiile și îi intra în ochi, atunci am realizat că e chiar Jin.

Am luat-o la fugă.

— Haneul, stai!

Am fugit mai repede când l-au auzit strigându-mi numele. Picioarele mele începeau să mă doară, iar plămânii mă înțepau. Nu eram fana sporturilor și alergatul nu era lucrul meu preferat, iar asta se resimte cu fiecare pas pe care îl fac.

Fugeam, dar simțeam că nu o fac atunci când îl vedeam pe Jin din ce în ce mai aproape de mine. Mâna sa întinsă îl făcea să pară și mai aproape, iar vârfurile degetelor sale mi-au atins spatele și în final m-au prins de haine, trăgând-ma spre el.

— Știu ce s-a întâmplat, chiar știu!

— Lasă-mă!

L-am mușcat de mână, însă Jin doar a țipat și m-a cuprins și cu cealaltă mână. Mi-a prins bărbia cu o mână și cu cealaltă încerca să mă țină pe loc.

Mă zbat, deși știu că am șanse mult prea mici să scap prin propriile mele puteri.

— Ajutor! Ajutor!

Am început să strig și să-mi mișcă bărbia în așa fel încât Jin să nu-mi poată astupa gura. Lumea a venit spre noi mai repede decât sunt atrase moliile de lumină. Am văzut un polițist cum se îndreaptă spre noi și își face loc printre puținii oameni care s-au deranjat să vină în ajutorul meu.

— Domnule, lăsați-o pe domnișoară să plece! a spus polițistul venind mai aproape de noi.

— Golanule! a strigat un om din fața noastră.

— Nu înțelegeți! a sus repede Jin, strângând strânsoarea din jurul bazinului meu. E sora mea, încerca să fugă de acasă.

— Minte! am spus imediat. Nu sunt sora lui și nu fug de acasă. Mă urmărește!

— Domnule, dacă nu o eliberați sunt nevoit să folosesc alte metode! anunță polițistul așezându-și mâna pe tocul pistolului pe care îl avea legat în jurul brâului. Nu mai bine ne înțelegem?