Made in South Korea ; Prințesa razboinică

Capitolul 10

H A N E U L

Încep să cred că Suga este serios doar când este în defavoarea mea, iar el stie și o face intentionat. A trecut aproape o săptămână, iar mainile mele sunt praf și fiecare pas pe care îl fac mă omoară. Acum știu de ce se plângea Mica Sirenă dupa ce și-a primit picioarele mult dorite.

Afară abia a apus soarele ceea ce însemna că suferința mea abia urma să înceapă. Ușa camerei mele s-a deschis cu un scârțâit asurzitor, iar V și-a băgat capul în cameră. S-a uitat câteva secunde după mine și a zambit când m-a văzut întinsă în pat precum o legumă.  

— Haneul, e timpul!

Am scos un sunet nemulțumit și m-am ridicat ușor din pat. Mă simțeam de parcă fiecare os se rupe, iar fiecare mușchi pe care îl încordam ca să mă ridic, era pe cale să se cojească și să pice precum o vopsea vechie.

— Serios, nu e chiar atât de rău. Haide! Așa o să te înveți mai repede.

Drăguț din partea lui V că mă încuraja, însă eu nu îmi doream încurajări, ci ajutor. Nu e de parcă el n-a fost în locul meu niciodată și nu înțelege cum e. Puțină compasiune mi-ar alina durerea, măcar pentru puțin.

Ușa părea că se află la kilometri, deși erau aproximativ cinci sau șase pași până la ea. Am încercat să merg cât de bine am putut și să ies din cameră pentru a îmi începe chinul zilnic.

M I N O

FLASHBACK

— Mino, lumea deja începe să vorbească. O să avem probleme mari dacă nu facem ceva.

— Taci, încerc să mă gândesc!

Pentru prima oară în viață îmi venea să las totul în voia sorții, să-mi aprind o țigară și să aștept să fiu învăluit de haos. Totul putea să devină un dezastru dacă nu interveneam la timp, însă mă simțeam atât de obosit, fizic și mental, încă nu voiam să intervin. Voiam să mă las cuprins de haosul de care mi-a fost frică toată viața. Poate că nu mi-ar fi fost frică dacă m-ar fi cuprins, poate chiar mi-ar fi plăcut și m-aș fi simțit ca acasă. Totul se mișca cu încetinitorul în jurul meu. Băieții mei se mișcau lin precum niște frunze bătute de vânt. Știu că în realitate nu era așa, însă mintea mea percepea lucrurile astfel.

În ciuda agitației din jurul meu și al hârtiilor ce zburau pe lângă mine, eu începeam să mă simt calm. Eram amețit de acestă energie și mâinile îmi eram amorțite, însă am găsit putere suficientă cât să scot o țigară din pachet și să o aprind. Primul pas spre haos.

— Mino, chiar nu e cazul!

M-am uitat calm către Yoon și am tras un fum pe care apoi l-am suflat către el. Știu că voia să-mi scoată țigara din gură și să mi-o stingă într-un ochi, poate chiar în amândoi, însă erau destule probleme acum.

— Yoon, tu care crezi că e problema?

— Nu avem timp să vorbești în dodii, vrem o soluție!

Mi-am întors privirea către Hoony și i-am întins țigara, nu m-a refuzat. El avea nevoie de asta mai mult decât mine, l-am văzut. În privirea tuturor se vedea teama ce îi cuprinsese și așteptau ca eu să vin să rezolv totul cum fac mereu. Problema era că și eu așteptam pe cineva care să mă salveze, însă nu avea cine. Ghearele de Fier? Și să plec mereu capul când îl văd pe Suho? Nici să mor! Dragonii de Aur? GDragon probabil este deja praf în această sâmbăta seara, iar Taeyang îl păzește mai ceva ca pe un bebeluș. Ori deja a aflat ce se întâmplă și se bucura de spectacol.