The Kidnapping - WonHo

3.

MIA: Ce naiba..? A spus Mia şi s-a uitat în spate.
MIA: Meh..presupun că e prea târziu şi creierul meu nu mai funcţionează aşa de bine...

A continuat să mearga, deşi se simţea urmărită, dar de fiecare dată când se întorcea nu vedea pe nimeni. Ca să scurteze drumul spre casă a ales să cotească stânga pe o străduţă. Acum se simţea şi mai urmărită, de parcă cineva venea cu paşi repezi spre ea.
Speriată, şi-a pus căştile în urechi şi a dat play melodiei ei preferate, "Sex Trip". Asta pentru a diminua sentimentul ăla ciudat...Pentru un timp a funcţionat, până când, apropiindu-se în spatele ei, pe asfalt văzu o umbră ciudata ce părea să aparţină unui bărbat foarte bine făcut, îmbrăcat cu un palton si o pălărie.
A scăpat telefonul din mână. Nu i-a mai păsat de el şi a mărit pasul lăsând telefonul acolo.
Având în vedere faptul că străduţa era întunecată, şi că nimeni nu mai era pe acolo, era conştiientă de pericole. Totuşi, nu avea cum să fie milionarul de mai devreme, aceasta l-a văzut ieşind cu mult timp înaintea ei. Cine putea fi?
Mersul liniştit de la început s-a transformat în fugă. Tipul ăla ciudat, de 10 minute o tot urmărea. Aşa ca Mia fugi. Pur şi simplu, fără să gândească înainte, de teamă...
Din momentul din care Mia a început să alerge, şi tipul din spate a făcut la fel. Era clar ca pe ea o urmărea! Cine si ce voia?
Mia efectiv tremura! Ştia cât de puţin mai are până acasă, dar cu tipul ăla în spate părea să nu mai ajungă!
Era epuizată, nu mai putea fugi prea mult şi chiar nu îi ardea de maratoane la ora aceea! Asumându-şi riscul, se uită în spate. Dar...Nu era nimeni acolo. Nici la 10, nici la 20, nici la 150m ...

MIA: Ciudat..părea totul atât de real! Măcar am ajuns mai repede acasă...cât Doamne mai am de mers?

Mai avea doar de dat colţul străzii şi ajungea acasă. În sfârşit acasă! Mai avea 10m până la colţ. 5, 4, 2m până la colţ! S-a oprit din nou. La un metru de colţ. Dar de data asta ceva o împiedica să o facă. În faţa ei stătea el! Tipul de mai devreme ce o urmărea! Şi-ar fi înghiţit saliva de frică, dar din cauza alergatului nu mai avea absolut deloc.

MIA: Cine dracu eşti şi ce vrei de la mine? De ce tot mă urmăreşti? Huh?
TIPUL: ---
MIA: Răspunde! Dă-ţi naibii pălăria aia jos! Spuse Mia, în același timp aruncându-i-o de pe cap.

Regretând că a făcut asta, Mia căzu la pământ şi scoase un ţipăt scurt, pentru a nu atrage atenţia prea mult.
Ciudatul îi întinse mâna dar Mia refuză ajutorul lui, preferând să mai zacă câteva momente cu genunchii pe asfaltul rece...