#11

2.3K 78 8
                                    


Cursul de literatură universală trecuse precum un secol iar Rose deja începu să își frece bărbia sperând că în tot acest timp nu se alesese cu barbă. Regăsindu-și tenul la fel de fin pe cât îl lăsase înainte să intre în sala cursului împreună cu Isabel și prietenii ei veșnici , fata se liniști strângându-și caietele de pe masă și îndreptându-se ușor înspre ușa de ieșire.

Aruncând o privire pe furiș înspre prietena ei , o regăsi la fel de zâmbitoare pe cât fusese și când dăduse buzna în casa ei cu câteva ore mai devreme în cursul aceleiași zi. De fapt , rămase la fel de fericită din copilărie și Rose intră în dificultate încercând să își amintească dacă o surprinse vreodată tristă sau chiar plângând. După câteva clipe de gândit , se dăduse bătută. Isabel nu plânsese niciodată pentru nimeni și nimic. Sau dacă o făcuse , se asigurase complet că ea nu se afla prin preajmă. 

Oftă ușor și își verifică rapid agenda . Dacă își amintea corect , mai aveau doar un singur curs azi al cărui nume nu și-l putea aminti. De aceea , își pregăti un zâmbet senin și se întoarse înspre Isabel care mergea lipită de brațul puternic al tipului la care se holbase pe tot parcursul zilei. 

-Isa ? întrebă timidă Rose , nevrând să le întrerupă aproprierea senzuală.

Isabel tresări ușor și o căută cu privirea pe Rose.

-Da? răspunse ea la fel de senin.

-Ai idee încotro ar trebui să ne îndreptăm acum? 

Auzindu-i întrebarea și tonul îngrijorat ce parcă o definea pe Rose , Isabel ridică un deget în aer făcându-i semn să aștepte o clipă cât se căută de telefon. Între timp , același băiat se aplecă pentru a o săruta umed pe obraz în timp ce își trecuse brațul pe după umerii corpului ei plăpând.

-Nu te stresa , Belle . Nu da niciun ban pe cursurile ăstora. Baliverne și numai baliverne de la boșorogi ce au greșit drumul înspre cimitir.

Rose se încruntă înspre el , nefiind sigură de ce o deranja mai tare : apelativul de "Belle" sau atitudinea lui așa de ignorantă față de tot ce însemna facultatea. Până la urmă de ce se mai deranja să vină dacă avea astfel de opinii? Dar nu i-ar fii spus asta niciodată în față. Nu era felul ei de a se comporta. Și în niciun caz nu voia să atragă vreo căutătură urâtă din partea lui Isabel. Știa cât de mult conta imaginea pe care și-o crea în fața celorlalți.

Așa că doar oftă și privi în altă direcție , strângându-și mai tare caietele la piept, așteptând răspunsul la întrebarea pusă mai devreme. 

Tăcerea nu dură mult , nici nu se putea când atâția studenți forfotau de jur împrejurul lor , râzând și discutând . Găsindu-și telefonul mobil , Isabel tastă rapid și după doar câteva secunde , își ridică privirea înspre prietena ei . 

-Ah! E doar un opțional stupid  , râse ea fluturându-și mâna în aer în timp ce băiatul a cărui nume nici nu se sinchisea să îl rețină o strânse mai tare lângă corpul lui.

Rose doar făcu ochii mari la auzul răspunsului ei.

-Și asta înseamnă că nu vrei să vii?

Isabel dădu doar din umeri punându-și telefonul înapoi în geantă și aranjându-și părul bogat.

-Nu am zis că nu vin. Doar că nu ai de ce să te impacientezi atât , Rose. Este doar un curs de desen.

Rose se îmbujoră . "Nu mă așteptam la asta.." își spuse în sinea sa , coborându-și încă o dată privirea în jos. 

-E totuși un curs.. murmură ea , vocea sa fiind prea scăzută pentru a străpunge zgomotul continuu din jurul lor.

Isabel îi observă reacția și doar îi zâmbi ușor. Nu se sătura niciodată de felul lui Rose de a fi. Își meritase dintotdeauna numele căci nu înceta din a avea o fire delicată precum a unui trandafir. Iar ea trebuia să aibă grijă de ea , precum ar face un grădinar priceput cu florile sale . Prin urmare , își împleti degetele cu ale prietenei ei , făcând-o pe cea din urmă să își ridice capul surprinsă. 

-Haide , îi făcu Isabel semn desprinzându-se și parcă uitând deodată de băiatul ce nu cu mult timp în urmă puse stăpânire pe trupul ei , ne așteaptă un profesor popular prin facultate.

Și așa , lui Rose nu i se mai acordă nicio șansă de protest , ci pur și simplu fu luată cu forța din mulțimea de studenți și târâtă în direcția sălii în care urma să se desfășoare opționalul mult faimos. 

-Ai încredere în mine ! continua Isabel să repete după ce se postase în primul rând de bănci din clasă. Am surse sigure care mi-au șoptit că proful ăsta este o bomboană! Și nici măcar nu e așa de bătrân ! Fetele au zis că e aproape de vârsta noastră .

Isabel pălăvrăgea de zor fără să dea măcar un gram de importanță celorlalți studenți ce ocupau băncile din spate. Doar din când în când se mai oprea pentru a lua o gură de aer și de a face cu mâna în semn de salut în dreptul altor fete pe care Rose nu le mai văzuse niciodată în trecut. Dar ce era nou până la urmă? Poate că Isabel urma să le facă cunoștință mai târziu și de aceea era recunoscătoare că nu începuse să împartă nume în stânga și în dreapta între ea și restul fetelor. Iar asta nu se întampla pentru că Rose nu ar fii fost dispusă să se bucure de un cerc mai mare de prieteni , dar era conștientă că nu conta cât se străduia să le rețină numele , căci într-un final , le uita pe toate.

Așa că , Rose doar își trecu mâna prin păr , aranjându-l cât de cât , dregându-și vocea și pregătindu-se de începerea noului curs. Doar o dată se lăsă pradă fanteziilor lui Isabel și începu să își imagineze ce fel arăta poate profesorul . Un lucru era cert : nu putea să fie chiar așa cum îl descriau celelalte fete care se adunaseră între timp în jurul băncii lui Isabel și își împărtășeau visele umede . 

Dar avea să le demonstreze că se înșelau. Măcar pentru propria-i conștiință va vedea singură că ea rămânea cea cu picioarele pe pământ în timp ce restul puteau să continue să plutească pe norișorii dragostei și pasiunii.

"Cât de sexy poate să fie?" se întrebă Rose pe sine în timp ce își așeză caietele pe bancă și începu să își verifice telefonul în caz că primise vreun mesaj sau oricare tip de notificare. Ar fii fost un miracol să audă ceva din partea lui Dean , mai ales după felul în care își luase tălpășița în acea seară. 

Rose oftă încet încercând să își suprime orice fel de suspin mai zgomotos. La ce oare visase? De ce oare era așa de surprinsă că o părăsise în mijlocul nopții fără vreo explicație? Și de ce oare continua să mediteze și să se plângă din cauza asta chiar și acum? Fetele de vârsta ei nu simțeau așa. Isabel , cel puțin , nu se văicărise niciodată din cauza vreunui băiat cu care mersese prost. "Când plângi după un tip , gândește-te că mai sunt alți zece mii care își așteaptă șansa să te facă să zâmbești."  

Cuvintele lui Isabel sunau atât de frumos și totuși atât de ireale. Era un sfat bun , o perspectivă atât de dulce și totuși atât de fictivă în cazul ei. Da , pentru amica ei , cu siguranță că se făcea coadă interminabilă de băieți dispuși să se pună punte pentru ea . Dar lucrurile nu erau nici pe aproape asemănătoare pentru Rose. Ea așteptase o singură persoană. Visa la o singură persoană. Iar acea persoană nu era acolo. Nu așa cum voia ea. Și oricât de mult s-ar fii străduit , nu era ceva cu care să îl poată avea acolo , pentru ea.

Ușa clasei se deschise ușor iar fetele se grăbiră să își ocupe înapoi locurile în bănci. Cu toții erau pregătiți să își întâmpine cum se cuvine noul profesor. Cu un oftat ușor , Rose își ridică privirea și căută figura noului cadru didactic. 

Iar apoi...

Apoi picioarele ei începură să tremure iar fața să ardă. Acela nu era un profesor. Acela nu era nici măcar un tutore. Acela era...

Dean!

Love Me , DaddyWhere stories live. Discover now