AMINTIRI

Capitolul 5

     Eram puțin..ăm, nu cred ca există un cuvânt care să exprime toate sentimentele care m-au încercat în acel moment. Eram fericită, căci Lucas m-a sunat, EL m-a sunat pe MINE. Eram și furioasă căci Caia a dat de veste că am avut un fel de "vis" cu mama, însă eram și obosită, deja, când mă gândeam că urma să stau să-i povestesc lui Lucas de-a fir a păr ce s-a întâmplat. Apoi mi-am adus aminte de milkshak-ul meu.
-Offf..
Și am pornit spre facultate. Mă aștepta o zi lungă, de care nu aveam chef și nici dispoziție.

*fapt*
     Când vorbeam cu Lucas, iar când zic "vorbeam" mă refer înaintea incidentului cu petrecerea, eram destul de plinuță, încă de mică eram mai rotunjoară și mă înroșeam repede. De atunci, după ce l-am pierdut și pe Lucas am decis să fac o schimbare în viața mea și să pierd ceva de care chiar voiam să scap, și anume grăsimea. El nu știe că am slăbit și cât am slăbit, dar sunt mândră că mi-am schimbat garderoba cu 2-3 mărimi mai mici.

     Ziua a trecut cum a trecut. Sunt la Științele educației și chiar îmi place ceea ce fac și mă pasionează. Mereu am fost pe premisa "fă ceea ce îți place și fă-o des" căci, dacă nu acum, atunci când?
     În drum spre casă, am impresia că cineva mă urmărește. Timp de câteva străzi, aceeași persoană, cu palton și pălărie negre e în spatele meu. Ori avem un drum comun, ori începeau să mă afecteze acele "vise". Hotărăsc să lungesc puțin drumul și o iau prin centru, unde e și mai multă lume, dacă cumva se întâmplă să am parte de o scenă thriller din filme.
Ajung pe străzile din centru și merg normal, dar mi-am mărit puțin ritmul de mers fiindcă abia așteptam să ajung acasă. Arunc o privire scurtă în spate și observ că acea persoană dubioasă încă este în spatele meu. Mai am 2 străzi până ajung acasă și pulsul cred că mi-a crescut considerabil, mă uit iar cu coada ochiului în spate iar acea persoană continuă să fie în spatele meu. Treceam printre lume ca un câine, ocoleam oamenii sperând să îmi zăresc cât mai repede blocul cu apartamentul unde locuiesc ca să simt acel sentiment de "acasă" și iat-o, fereastra de la apartamentul meu, etajul 4. Voiam să nu par suspicioasă așa că mi-am păstrat ritmul de mers și am ajuns până la urmă la intrarea în bloc. Mă uit în spate în timp ce pun mâna pe broasca de la ușa blocului și nu-l mai zăresc pe domnul misterios. Probabil totul s-a întâmplat în mintea mea, probabil chiar am avut același drum până la un punct, însă totuși, două persoane care să aibă un drum comun, în același timp pe o lungime așa de mare..tot dubios mi se pare.
Deschis ușa blocului și intru.
     Ajunsă în apartament, mă simt parcă mai bine, în siguranță, într-un fel. Mă schimb și mă arunc în pat, fiindcă ziua trecuse destul de repede astăzi și deja era ora 8 seara. Când dau să adorm îmi sună telefonul, era Caia..
-Aalll...
-Alo? Clara? Ești bine?
-Ddd..
-Și atunci de ce vorbești așa?
Mă ridic în capul oaselor:
-Fiindcă dormeam! Dormeam!
-Aa..la ora asta? E tânără vremea.
Mă uit pe ceas, aproape ora 9 seara.
-Poate pentru tine..Și mă arunc înapoi cu capul pe pernă. Ce vrei Caia? Lasă-mă să dooorm
-Te las, te las, voiam doar să te întreb dacă te-a sunat Lucas?
-Mhh..da, m-a sunat. Ceva mi s-a oprit în gât.
-Ooo și sper că nu ești supărată pe mine.
-Mă mai gândesc.
-Te mai gândești dacă să fii supărată pe mine sau nu?
-Da!
-Asta-i bună, știu că nu ești supărată.
-Paa, Caia! Noapte bună!
-Ce?
Și închid telefonul, însă după câteva secunde, sună iar:
-Daa, Caia?
-Știam eu că nu ești supărată pe mine. Noapte buna!
Și închide. Ce prietenă ciudată am.
Acuma chiar voiam să dorm, însă nu puteam să îmi scot din minte scena cu domnul misterios, cine era și dacă nu cumva mă urmărea. Dar dacă mă urmărea, de ce mă urmărea, ce voia și de ce pe mine? Lucrul ăsta mă bulversa și îmi fura somnul așa că mă gândeam că, asta s-a întâmplat doar o dată, deci nu am de ce să îmi fac griji. O să vin mâine pe alt drum, iar dacă acea persoan mă urmărește într-adevăr, va fi în spatele meu din nou. Speram totuși să mă înșel.