AMINTIRI

Capitolul 6

Mă trezesc în dimineața asta înainte să-mi sune alarma, asta cred că se datorează faptului că m-am pus la somn mai devreme aseară. Opresc alarma înainte să apuce să sune și îmi fac rutina de dimineață.
Azi am cursuri până târziu, urăsc orarul cel nou..nici macar o zi liberă, ce e asta?!
Ies din apartament și tresar ca arsă în momentul în care îmi sună telefonul, parcă doar acum m-am trezit cum se cuvine.
-Spune, Caia, cu ce ocazie primesc acest miraculos apel de la tine?
Închui ușa, o verific și cobor scările.
-Oo păi, dragă Clara, te-am sunat pentru a te întreba ce faci în jurul orei 5?
-Nu planifica nimic, fiindcă am cursuri până la 6, dar după cum te știu..
-Maraton de filme în seara asta, la tine acasă, ora 5! Nu întârzia!
-Tocmai ți-am spus că am curs.. Și îmi închide telefonul în nas. La mine acasă? Parcă e la ea acasă.. Bag telefonul în buzunar și mă îndrept sprea..viitor ar zice unii.

***

Ziua a decurs bine, dar mă simt epuizată, cursurile târzii ar trebui interzise prin lege!
Mă întorc acasă, dar pe alt drum pentru a abserva dacă misteriosul domn cu pălărie neagră mă urmărește în continuare. Merg liniștită, fără a da vreun semn evident că arunc priviri în jur, ca în cazul în care domnul misterios se ține după mine, să nu observe că l-am sesizat.
După câteva străzi, când mă apropii încet de apartament, mă lasă încet acel sentiment de neliniște și încetez să mai dau atenție oamenilor din jur. E doar în mintea ta, probabil chiar a fost o coincidență drumul comun de ieri. Însă când chiar încep să simt liniște, îl văd. Îl văd pe cealaltă parte a drumului, mergând cu câțiva pași mai în spate față de linia imaginară verticală trasă de-a lungul drumului. Simt furnicături pe sira spinării și simt cum mi se face cald, tot mai cald. Poartă același palton negru și aceeași pălărie de ieri, care îi acoperă ochii. Îmi mut privirea repede, sperând că nu m-a observat cum îl analizez. Încerc să îmi controlez respirația, cât și mișcările astfel încât să nu mă agit. Grăbesc pasul însă nu mult, ca să nu dau de bănuit. Nu merg spre casă, ci schimb drumul pentru a-mi pierde urma. Când nu îl mai am în câmpul meu vizual, îmi fac curaj și alerg pe o scurtătură care duce spre strada unde se află blocul în care locuiesc. Ajungând în fața ușii blocului, mai arunc o privire scurtă peste umăr, dar nu observ nimic, însă tot mă simt urmărită.
Alerg în sus pe scări, simțind încă sentimentul de neliniște și nesiguranță care m-a cuprins, de parcă mă privesc o mie de ochi simultan. Dau să scot cheile însă îmi amintesc că, Caia a spus că la 5 o sa fie la mine și cum are o copie după cheie, probabil e deja înăuntru așa că intru val vârtej pe ușă și o închid și mai rapid în urma mea. Respir în ritm alert și simt cum picioarele se fac una cu podeaua.
-Clara..ce s-a întâmplat? De ce respiri așa greu?
Îmi îndrept privirea spre Caia, însă nici bine nu apuc să focalizez imaginea din fața ochilor mei că îl observ pe Lucas. Ce face Lucas aici?! Lucas care ține un tort în mână..
-Clara, ești bine?
-D..da, sunt bine. Spun cu jumătate de gură. Ce se întâmplă?
-Păi, maratoooon! Plus un mic tortuleț care să reflecte reușita ta de ieri.
Mă ridic încet și mă apropii de tort obsevând că scrie ceva pe el: La cât mai multe amintiri!
Îmi îndrept privirea spre ei și realizez cât de ridicolă par, intrând pe usă ca o nebună cu părul în toate părțile, așa că decid să-l las pe domnul misterios să dispară din mintea mea.
-Mulțumesc! E..arată tare bine. Și suflu în lumânări.
Caia și Lucas aclamă și atunci realizez mai bine că e Lucas la mine, în apartament..
-Dar..Lucas! Parcă mâine trebuia să ne vedem.
-Ne vedem și mâine, dacă mai vrei, însă nu am putut să o refuz pe Caia.
Se apropie de urechea mea și îmi șoptește..
-Adică, chiar nu am putut, fata asta m-a luat cu forța!
Râd încet în timp ce Lucas se îndepărtează de mine.
-Ce e? Întreabă Caia. Spune-mi!
-Aa nimic, a uite ce bine arată tortul ăsta, haideți să mâncăm mmmm.
-Claraaa!?

***

După ce am mâncat din tort, iar Lucas a mers la baie, mă ridic și adun farfuriil, așezându-le în chiuvetă.
-Ce s-a întâmplat cu tine când ai venit?
Mă întorc rapid, speriată de liniștea cu care Caia a venit până în spatele meu.
-Adică? Încerc să îi evit privirea
-Adicăă, de ce ai intrat pe ușă de parcă cineva se dădea după tine să te omoare?
-Nu știu la ce te referi, m-am grăbit ca să nu pierd maratonul.
-Ahaa, foarte amuzant. Serios Clara, ce se întâmplă?
Nu știu de ce, dar niciodată nu am putut să mă deschid în fața nimănui. Caiei îi mai spun lucruri, simt că mă înțelege, însă am impresia că dacă o să-i spun de domnul misterios, o să mă creadă nebună. Îmi fac totuși curaj și îi spun, știu că nu e bine să ții pe suflet ce te macină.
-Uite..îți spun, dar îți cer doar să mă crezi, ok?
-Ok, ok. Când nu am crezut eu un cuvânt din ce ai spus până acuma?!
-Am impresia că cineva mă urmărește. Și nu mă urmărește în modul romantic, drăguț cum vezi în filmele de dragoste, mă urmărește sinistru cum vezi în cele thriller!
Caia nu spune nimic, însă schițează o nedumerire pe față, care se transformă mai apoi într-un zâmbet care se transformă într-un râs.
-Ok, spune ea, acum poți să-mi spui ce te macină. Bună introducere!
Ce...?!
-Nu e nicio introducere, vorbesc serios! Vezi? Despre asta vorbeam, nici nu știu de ce mă mai chinui..
-Nuu stai, gata! Glumesc și eu. Deci chiar te urmărește cineva? Știi sigur?
-Păi având în vedere că și ieri și azi am avut drum comun, azi am schimbat drumul și domnul misterios a fost prezent, da! Chiar cred că cineva mă urmărește!
-Domnul misterios?
-Domnul misterios! Poartă un palton negru și o pălărie neagră care îi acoperă ochii, așa că nu mă întreba cum arată căci nu știu să-ți spun.
Caia deschide gura ca să spună ceva însă se oprește când Lucas intră în bucătărie.
-Am pierdut ceva? Întreabă Lucas.
Caia dă să spună iar ceva însă i-o iau înainte.
-Nuuu, chiar deloc. Și? Începem maratonul?
Mă îndrept spre televizorul din living, urmată de Lucas și Caia.