Dezordine sentimentală

Capitolul 19: Gardul păcătos și ciobul plin de sânge

♡
Îți urez lectură plăcută!

"Well, I know there can come fire from the sky, to refine the purest of kings. And ven though I know this fire brings me pain, even so, and just the same. Make it rain, make it rain down, Lord."

Ed Sheeran -  Make it rain

     Anya își deschise ochii, clipind încet, de parcă lumina neoanelor din camera complet albă i-ar face rău privirii. Simți cum săgețile ascuțite ale cruntei realițăți îi perforau mintea chinuitor de încet.

     Nu înțelegea unde se afla, dar își aducea aminte perfect cele ce se petrecură. Știa că era cu Mirela, știa că avuseră un accident și știa că fuse rănită. Capul o înțepa într-un mod devastator. Simțea cum mai are puțin și îi plesnește întreg creierul. Migrenele o doborau complet, dar știa că trebuie să rămână conștientă.

   — Miri, șoptise speriată și se ridică brusc din patul moale pe care stătea.

     Își închise ochii brutal din cauza amețelii care puse stăpânire pe întreg capul său și atinse cu buricele degetelor un material ușor rigid. - era bandajată.- Își deschise pleoapele greoi și rămase stupefiată. Pentru puțin timp crezu că se află într-un spital, dar imaginea din fața ochilor ei îi dovedi contrariul crezământului său.

     Privirea i se ațintise milos pe corpul creolei. Mirela era așezată pe un scaun, era legată cu funii maronii atât de mâini cât și de picioare, iar fata se întrebă cine ar putea să facă asemenea grozăvie.

     Își mișcase încheieturile, vrând să se ridice din acel loc și fu trasă cu agresivitate de aceleași funii maronii care o trăgeau brutal înapoi pe așternutul al patului. Abia atunci fata își dădu seama de faptul că cele două fuseră rănite. Aproape că-i venea să plângă la conștientizarea acestei idei. Era de-a dreptul prostește ce se întâmplă și nu-i venea a crede că se afla din nou într-o astfel de situație. – Oare să fie iarăși Walton? se întrebase în minte și începu să tragă din nou de acele funii care-i intrau adânc în pielea-i fragedă.

   — Tu! șoptise ea nervoasă atunci când văzu cum un bărbat impunător intră în cameră.

     Îl mai văzuse pe acest om, îl văzu atunci, în depozitul acela mizerabil de lângă doc. Îl văzu printre picături, dar chipul lui îi rămase imprimat pe retina oculară atât de dur încât nu-i putu uita trăsăturile faciale nici măcar dacă și-ar fi dorit cu tot dinadinsul. Nasul său urât, aproape strâmb și buzele subțiri îi chinuiau privirea. Ochii lui de un albastru perfect îi perforau fiecare bucățică din trup pe care i le priveau. Se simțea ca un obiect și conștientiza că pentru acest bărbat, ea chiar asta era. Era un obiect, un obiect pe care el voia să-l exploateze fără pic de rușine.

   — Cam nepoliticoasă... bombăni bărbatul trecut de mult pe lângă vârsta tinereții.

      Anya îl privise în scârbă, trăgând din nou de acele funii aspre. Simțea scârbă, asta simțea fata cu ochi verzi. Îi era scârbă de aceștia și de faptul că era conștienta pentru ce o aduse acest om aici. Fata își mută acum privirea peste trupul vânăt al Mirelei. În colțul gurii creola avea o lovitură care încă sângera și era sigură că fata brunetă fu adusă aici cu un motiv solid. Era sigură că omul care o răpise avea să o amenințe cu viața fetei, care stătea țintuită fără voie în acel scaun incomod.

   — De ce mi-ai adus prietena aici? Vrei să mă șantajezi? 

   — Ce deșteaptă ești! Înseamnă că de aceea te-a ales Alexander. Marfă bună, zise bărbatul și o privi atât de adânc încât fata se simți exact ca o bucată de carne.