Dezordine sentimentală

Capitolul 20: Albanezii și scările colțuroase

♡
Îți urez lectură plăcută!

"There's no surrender and there's no escape. Are we the hunters? Or are we the prey?
This is a wild game of survival."

Ruelle - Game of survival

     Anya se trezise buimacă în aceeași cameră albă. Aerul rece al dimineții pătrundea prin geamul spart, făcând-o să spere că totul fu doar un odios coșmar. Afară vântul se întrețise și mai puternic. Urma ca Bostonul să fie cuprins de o furtună aproape răvășitoare, o furtună ce putea descrie cu ușurință stările sufletești ale Anyei.

     Fata se ridicase în șezut pe salteaua patului din lemn și înghiți în sec. Îi era sete, extrem de sete și acum privea spre noptiera maronie de lângă pat. Nu era nimic pe aceasta.

     În dreptul încheietuii observase rapid o branulă și când privi în sus, văzu o perfuzie plină cu un lichid maroniu. Capul o durea îngrozitor și își duse mâna spre bandajul ce-i acoperea rana adâncă. Simțea de această dată cum durerea începu să-i acapareze și zona pelviana și deja știa că ceea ce simte nu este de bun augur. Privise cum curge încet, foarte încet acele picături din perfuzie și parcă trupul ei începea să se simtă din ce în ce mai slăbit. Cumva creierul îi inducea toate aceste trăiri, dar știa, știa că ceea ce se afla în acea perfuzie nu îi făcea bine deloc, ori asta, ori alta era cauză pentru agonia pe care o simțea ea în acest moment.

   — Uite cine s-a trezit! spuse bărbatul cu pălărie care acum își luă un măr de pe noptiera de lângă pat.

     Mușcase din acesta cu poftă, privind-o plictisit pe fata îndurerată ce stătea peste așternutul patului. Era complet insensibil, fără pic de simpatie sau moralitate. Martin era de-a dreptul monstruos prin comportamentul lui nepăsător!

   — Ce e în perfuzia asta? întrebă șatena parcă sleită de orice fel de putere.

     Se simțea foarte blegită și avea sentimentul ciudat că ceva cu adevărat rău se întâmplase cu al său bebeluș. Simțea – la propriu – cum lenjeria intimă i se umezi și crampele abdominale o răpuneau cu fiecare respirație pe care o săvârșea. Era aproape devastatoare această durere și fata își duse mâna spre abdomen, urmând să-și scrâșnească dinții din cauza durerii pe care o simțea în interior.

   — Contează, păpușă?

   — Contează, da. Sunt gravidă, dobitocule! mârâi fata printre buzele-i uscate.

     Ochii îi erau de-a dreptul învinși de durere și respirația i se încetinea din ce în ce mai mult. Nu mai putea suporta durerea ce o dobora agresiv de puternic și voia să cedeze, chiar voia!

   — Alexander s-a pus pe treabă, zise el, rânjind batjocoritor spre blondul care acum stătea fix în ușă, păzind-o.

     Anya își întorase trupul pe partea dreaptă a patului, simțind cum pielea i se făcu ìntr-adevăr ca a unei găini. Se încolăci puternic peste așternuturile patului și își strânse genunchii între brațe. Durerea îi ajungea acum până și în creieri și se abținu cu toată ființa sa ca să nu țipe în gura mare. Era un adevărat miracol că putea rămâne conștientă în fața unei astfel de dureri acerbe.

   — Du-mă la spital! țipă fata și își strânse și mai puternic genunchii în brațele-i lungi.

     Bărbatul cu ochi albaștri veni spre Anya și o trase puternic de păr, trăgând-o de acesta până pe covorul din cameră, unde o lăsă să stea în agonie cu spatele lipit de materialul aspru al acestuia. Se așezase peste trupul fetei, iar aceasta simți cum durerea din pântece începe să i se întețească tot mai puternic. Pe obraz îi curse o lacrimă din cauza neputinței de care dădudovadă și îi venea să fugă departe, departe de tot și toate!