Dezordine sentimentală

Capitolul 22: Vești morbide și nervi întinși la maxim

♡
Îți urez lectură plăcută!

"Like the wind that cries. I can feel you in the night. A distant lullaby. Underneath the shattered sky. Just hold on. It won't be long. I will gind you, here, inside the dark."

Ruelle - Find you

     Alexander observase fără voie trupul Mirelei. Aceasta stătea la parter cu o armă țintită spre capul lui Martin, dar nu insistă nicidecum să o privească. Nu avea de gând să o dea de gol, astfel punând-o în pericol într-un mod aproape deluzoriu.

   — Dacă îl omori pe fratele meu, atunci ce obții?

     Martin îl privi cu zâmbetul pe buze. Nu avea de gând să-l omoare pe Walton. Nu era atât de nebun, dar era musai ca Alexander să lase fata aici. Bărbatul cu ochi albaștri și cu mustață deranjată nu avea de gând să o încurce cu albanezii din cauza lor. Le promise că le va da o blondă, dar era sigur că acestora nu le va strica o șatenă în echipa lor de fete.

   — Las-o pe Anya aici! aproape că urlase el și atunci glonțul din țeava pistolului pe care Mirela îl ținea în mână trecu prin țeasta bărbatului brunet.

     Martin căzuse la pământ răpus de propia-i răutate și de această dată Mirela tremură toată. Era conștientă că acel bărbat își merita soarta cu vârf și îndesat, dar nu putea accepta faptul că ea fu în stare să omoare un om.

     Ochii ei se bulbucară într-un mod inestetic, iar gura fetei rămase într-o formă perfectă de "o". Arma îi căzu molâu printre degetele-i lungi, iar mâinile îi tremurau frenetic de această dată. Câteva lacrimi îi puseră stăpânire pe rețina oculară și fata vru să înainteze câteva cuvinte, dar nu apucă. Alexander deja coborâse scările precum un fulger în toiul unei furtuni necruțătoare.

   — Ai făcut ce trebuie, Mirela, șopti el repezit, apoi ieși din casă cu biata Anya stându-i moleșită pe brațele-i puternice.

     El nu avea timp de pierdut și știa că urma să ajungă la cel mai apropiat spital. Următoarea sa destinație avea să-i zdruncine creierii deja amețiți, dar nu știa sub nicio formă ceea ce urma să-l aștepte.

     Brunetul o așezase cu grijă pe fata rănită pe bancheta din spatele mașinii și-l observă fugitiv pe Walton care acum ieși din casa cea mare cu palmele-i prinse de cap. Mirela venise și ea în fugă spre mașina brunetului și se așeză în spate, prinzându-i capul fetei șatene în poala sa micuță.

     I se părea groaznic că ea trebuise să treacă prin astfel de momente și simțea nevoia să-i spună lui Alexander despre copil, dar nu avu curaj să scoată nici măcar o vorbă despre acest subiect. Îl vedea cum deja tremura de nervi. Avea brobonițe de sudoare în dreptul frunții și nu-și dorea să-l streseze acum și mai tare decât era deja.

     Bărbatul conducea cu mare viteză și creola simțea cum stomacul începuse să-i riposteze de această dată, dar încercă să își abțină tumultul emoțional și privi spre telefonul lui Alexander. Al ei fuse de mult dispărut și fata era convinsă că Andrei se stresase deja prea tare cu privire la dispariția subită a celor două. Habar nu avea că bărbatul nu știa ceea ce se întâmplă în ultimele doispreze ore care trecură necruțător peste ele.

   — Îmi dai puțin telefonul? Trebuie să-l sun pe Andrei, șoptise fata cu păr creț.

     Bărbatul privi tăcut chipul fetei. Mirela părea complet pierdută printre gândurile-i tumultoase și acesta prinse telefonul între degete. Îl decuplă cu ușurință din suportul magnetic din bordul mașinii și i-l înmână acum fetei cu tenul ciocolatiu.