Capitolul II

904 38 2
                                    

Era de o lună înapoi în biroul său când a cincea asistentă din acea lună îi transmise demisia printr-o înregistrare vocală. Împreună cu demisiile întregului departament de resurse umane.

Încercase să își conducă compania. Învățase limbajul Braille. Avea imprimantă specială pentru a-și putea citi corespondența. Încerca să își țină cât mai multe întâlniri de afaceri prin telefon.

Dar depindea prea mult de alți oameni. Si asta il frustra. Și il făcea sa se comporte ca un afurisit de dragon într-o piscină. Țipa, înjura, blestema. Și eșua mizerabil în a-și conduce compania.

În acea zi, încă răsturna dosare de pe rafturi urlând în urma demisiilor colective, când sună telefonul. Pentru că nu mai avea asistentă, răspunse, tot țipând.

- Ce-i?!?

La capătul celălalt se auzi o voce feminină joasă, dar jovială.

- Domnule Madison, de la Recepție va sun.

Alex trase aer în piept. Informație utilă, din moment ce nu putea vedea robotul telefonic, dar insuficientă pentru a-i calma furia. Repetă strigătul.

- Ce-i?

Vocea răspunse pe același ton, de parcă in fața ei dansau unicorni.

- Este aici un domn Thomson care spune că avea o întâlnire cu dumneavoastră la ora 14. Făcu o pauză. Acum 30 de minute.

Din nou, informație utilă.

- Nu va fi nicio întâlnire. S-a anulat, răspunse Alex răstit.

- Domnul Thomson spune că este foarte important. Insistă să vă vadă.

Alex văzu roșu în fața ochilor. Totul îi scăpa printre degete. Scoase un urlet de animal rănit. Respira greoi.

- Eu nu văd pe nimeni!!!

Se aștepta să audă tonul telefonului și apoi un nou mesaj cu o demisie, căci Resurse Umane nu mai avea. Auzi însă o inspirație profundă la celălalt capăt.

- Asta nu înseamnă că nu puteți să îl auziți.

Replica veni ca o găleată cu apă înghețată peste el. Acele cuvinte. Fără ocolișuri, fără menajamente.

- Cum spuneați că vă numiți, domnișoară?

- Vanessa Smith, domnule.

Nu mai stătu pe gânduri.

- Domnișoară Smith, trimite-l pe domnul Thomson la plimbare. În cinci minute să fii în biroul meu.
Se simțea de parcă căzuse într-o piscină cu apă rece dupa o lună în deșert.

Auzi un ciocănit ferm la ușă și mai mult lătră un răspuns. Biroul lui fu năpădit de un parfum floral, ușor.  Tocurile se auzeau ferm, hotărât,  până se opriră la câțiva pași de biroul lui. Oh, ar fi vrut sa o vadă!

- Domnule Madison, sunt...

- Stiu cine ești, tocmai te-am chemat în biroul meu. Sunt orb, nu surd.

Ea doar își drese glasul.

- Voiam să spun, înainte să fiu întreruptă, că sunt dezolată de felul cum arată biroul dumneavoastră. Și sper că a ajuns în starea aceasta înainte să fi vorbit cu mine, nu după.

Pus la punct, din nou. Si nu oricum, cu clasă și calm. Alex inspiră adânc.

- Te-am chemat aici, domnișoară Smith, pentru a te avansa la funcția de asistentă a mea. Bineînțeles, vei avea un timp de acomodare și multe responsabilități, dar și un birou propriu și o mărire de salariu.  La urma urmei...

Tunete în întuneric Where stories live. Discover now